FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Încă un transfer spectaculos la Petrolul? Ploieştenii sînt în negocieri avansate cu un brazilian

Articol de GSP - Publicat vineri, 31 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 31 ianuarie 2014 20:24

După Adrian Mutu şi Ianis Zicu, Petrolul este foarte aproape de a mai da o lovitură pe piaţa transferurilor.

Ploieştenii sînt în negocieri avansate cu mijlocaşul ofensiv al celor de la ŢSKA Sofia, Marcinho (27 de ani).

Brazilianul a fost propus la Petrolul chiar de Njongo Priso, cu care a fost coleg, anunţă stiridesport.ro.

Jucătorul se află în ultimele 6 luni de contract, iar ŢSKA ar fi tentată să-i dea drumul, astfel cîştigînd şi o sumă de bani.

Din banii pe care i-ar lua pe Marcinho, bulgarii vor să îl cumpere pe Ventsislav Hristov, de la Beroe.

În careira sa, brazilianul a trecut pe la echipe precum Corinhians sau Botafogo.

4 goluri şi 8 pase decisive a dat Marcinho în 20 de meciuri pentru ŢSKA

1 milion de euro este cota jucătorului pe transfermarkt

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (22)
movul29
movul29  •  02 Februarie 2014, 08:33

Cum dra+cu o vrea ăsta eventul fără un atacant veritabil în lot , nu înâeleg! Morar este bunicel dar nu te poţi baza doar pe el, nu este acel vârf care să-ţi permită să speri la trofee, avându-l doar pe el! Camara este în schimb jucător de liga a 2-a (şi nu la echipe din top gen Târlungeni, mai repede la echipe gen rapid)! N+a dat gol tot turul şi tu vrei să iei eventul cu el în retur!!! Văd că deşi este jucat intens în amicale nu a dat niciun gol şi nicio pasă de gol, procentaj maxim în schimb la pierdut mingii!

movul29
movul29  •  02 Februarie 2014, 08:23
Postat de valyomanyd pe 31 Ianuarie 2014, 22:58

Nu are cum sa fie asta un transfer spectaculos ! :)) Conform suporterilor stelisti, cel mai spectaculos e transferul lui Buratino ! :))))

Capră este un mare admirator al proiectului "Negoiţă", dar pentru că a văzut că la dinamo este gata gata să funcţioneze cât de cât el s-a decis să-l aplice invers, respectiv: 1. vinde toţi jucătorii consacraţi ai echipei(pe bani puţini deşi el nu a avut merite în aducerea jucătorilor) sau nu le dă salarii mai bune 2. Aduce la fel ca la dinamo jucători gratis dar toţi trebuie să aibă experienţă 15 ani jucaţi pe la cel puţin 6 echipe 3. Vrea eventul şi aici m-a lăsat în ceaţă dar după ultimele mişcări am înţeles, event înseamnă să vândă toţi jucătorii tineri şi să aducă gloabe! PS: Îmi era frică să nu fi înţeles bine şi în loc de vrea eventul să fi spus falimentul 3.

ded86
ded86  •  01 Februarie 2014, 05:41
Postat de agb87 pe 01 Februarie 2014, 00:17

da, bine, sa vina...dar de ce un alt mijlocas? noua ne trebuie varf. Camara si Morar nu sunt solutii!

Exact aceasi parere am si eu, mai ales ca a plecat Hamza. Ne trebuie un varf veritabil.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează