Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 iulie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 20 iulie 2011 10:27
O anchetă semnată jurnalul.ro dezvăluie afacerile la limita ilegalităţii pe care Marian Iancu le-a făcut cu administraţia locală din Timişoara
Încă din anul 2009, Direcţia Finanţelor Publice Timiş a declanşat un control la firmele lui Marian Iancu, care viza şi modul în care autorităţile timişene au aprobat finanţări de milioane de euro către club. Şi la DNA există mai multe dosare deschise pe această temă. Controalele declanşate de către inspectorii fiscali încă din noiembrie 2009 au fost oprite. Surse din cadrul Finaţelor Timiş ne-au declarat că la acel moment controalele au fost stopate la intervenţia lui Constantin Ostaficiuc, preşedinte al CJ Timiş şi preşedinte al filialei PDL Timiş.
Cum a reuşit Iancu să determine autorităţile din Timiş să finanţeze din bani publici clubul, în condiţiile în care firmele sale aveau datorii către stat şi către terţi? Reţeta este una consacrată în cazurile de evaziune fiscală. Divizarea parţială făcută de Marian Iancu la societatea care susţine clubul Poli Timişoara e considerată legală de Tribunalul Timiş, în pofida opoziţiei Fiscului. Din punct de vedere sportiv, discuţia se mută în altă parte. Finanţiştii timişeni au sesizat ANAF vizavi de „ingineria” lui Iancu. Principalii acuzatori, patronul Stelei, Gigi Becali, şi directorul Oţelului Galaţi, Marius Stan, susţin că divizarea societăţii făcută de Marian Iancu ar fi interzisă de regulamentele UEFA şi FRF. Finanţiştii timişoreni afirmă însă că divizarea parţială a fost o inginerie foarte ingenioasă, la limita legii.
La începutul anului 2011, Marian Iancu a solicitat aprobarea unei divizări parţiale a societăţii care susţine clubul de fotbal, potrivit art. 250 din Legea 31 a societăţilor comerciale. La acel moment, SC FC Politehnica Timişoara SA avea o datorie la Finanţele timişorene de 9 milioane de lei, adică ceva mai mult de 2 milioane de euro. Prin divizare, Iancu a pasat o datorie de 7 milioane la nou înfiinţata firmă BKP Faber. O dată cu acest pasiv, a transmis şi un activ reprezentând un teren de 20 de hectare în Sacoşu Turcesc. Acest teren a fost executat o dată de Fisc, care nu a reuşit să găsească cumpărători pentru el. În noua firmă a intrat ca acţionar o altă societate a lui Iancu, BKP Management Invest, care deţine şi 19% la SC FC Politehnica SA. BKP Management Invest pretinde o returnare de TVA, care, spune Iancu, ar acoperi datoria la Fisc.
CITEŞTE TOTUL PE JURNALUL.RO
Surpriză imensă în Top 100 cei mai bine plătiți sportivi din 2025