Articol de Costin Ștucan - Publicat joi, 22 decembrie 2022 09:23 / Actualizat joi, 22 decembrie 2022 14:20
Acum aproape 20 de ani, Tibor Moldovan se anunța un mare atacant al fotbalului românesc. Transferat de Dinamo și convocat de Anghel Iordănescu la națională, Moldovan nu și-a atins niciodată potențialul uriaș. Onest, actualul om de afaceri a explicat cauzele, în direct la GSP Live.
La câteva ore după interviul pe care-l puteți citi mai jos, Tibor Moldovan l-a sunat pe reporter. Rămăsese dator pentru public cu o „nefăcută”, o întâmplare neobișnuită din cariera de jucător. Fostul atacant considerat de Anghel Iordănescu un mare talent și-a amintit un episod petrecut imediat după primul său meci la Unirea Alba Iulia, un 4-3 de poveste cu FC Bihor de la 0-3 în minutul 70:
„Aveam 20 de ani. Am venit marți la echipă și m-au pus în cameră cu Ovidiu Maier (n.r. - unul dintre cei mai talentați, dar și mai capricioși jucători de la finalul anilor 90). Eram superbucuros. Eu eram rapidist, Ovidiu jucase la Rapid. Sâmbătă, am dat două goluri, iar după meci m-am întors euforic la hotel Parc și am găsit ușa camerei încuiată. Am început să bat, nimic. M-am gândit că Ovidiu e ocupat cu vreo distracție și am continuat să bat cu putere. Au ieșit doi colegi din camerele alăturate să mă ia la rost, dar i-am luat la înjurături serioase și au închis ușile.
Apoi a ieșit încă un bărbat din cameră, fața lui mi-era cunoscută. M-a întrebat de ce fac gălăgie și i-am zis: „Da’ ce p*** mea te interesează, mă, pe tine?!”. Și m-am dus și i-am dat un șut în ușă atât de tare încât i-am făcut o gaură în ușă. A doua zi mi-am dat seama că era Alexandru Pelici, secundul echipei. Băieții râdeau și ziceau că în sfârșit a venit la echipă unul care să-i ajute, un nebun”.
Unirea a promovat la finalul acelui sezon, iar întâmplarea petrecută acum 20 de ani îl definește cumva pe rebelul Tibor Moldovan, un atacant foarte talentat, dar cu o viață și o carieră zbuciumate.
78 de meciuriși 21 de goluri are Tibor Moldovan în Liga 1 pentru Unirea Alba Iulia, Dinamo, Farul și Gloria Bistrița
Interviu cu Tibor Moldovan: „Am meritat să fiu în Echipa Bețivilor!”
- Salut, Tibor. Cum e viața la 40 de ani?
- E mai frumoasă decât la 20. La 40 ești mai conștient de multe lucruri. Cu cât trec anii îți dai seama că ai nevoie de o evoluție mai mare pentru a vedea tot ce e în jurul tău.
- Ești retras de multă vreme. Mai ai vreo legătură cu fotbalul?
- De când m-am retras am intrat în imobiliare. Am stat cinci ani în imobiliare, apoi am intrat în construcții. Sunt un mic dezvoltat imobiliar, iar de la începutul acestui an am un business în alimentație publică. De două săptămâni am deschis o tavernă grecească în Târgu Mureș. Merge bine chiar dacă lumea e puțin panicată de criză, de război. Îmi spuneau mulți cum de am curaj.
Am avut norocul în imobiliare să cunosc mulți studenți străini. Chiar dacă se spune că Târgu Mureș e un oraș mort, pe partea imobiliară știu că e nevoie de ceva nou. Am avut încredere că o să meargă. Și așa a și fost
- Tibor Moldovan, fost atacant
- Te consideri un om de afaceri de succes?
- Da, da. Iar fotbalul îmi lipsește doar pe alocuri. Am momente. Mă mai apucă nostalgia când mai merg la meciuri, la copii, la juniori și îmi amintesc de copilărie. Mă apucă emoțiile. Eram copil, ASA era în liga a doua și țin minte că sâmbăta dimineață mă trezeam cu asta în cap. La ora 9 mă pregăteam deja să ascult meciurile la radio, de la ora 11. Când juca ASA acasă, eram nelipsit de la stadion. Îmi plăcea să fiu copil de mingi, să fiu aproape de jucători, să simt terenul. Săream pe jucători când marcau.
- Ai fost îndrăgostit de fotbal. E surprinzătoare distanțarea ta de fotbal.
- Când m-am retras, eram într-o perioadă în care nu eram prea bucuros în mediul respectiv. N-am fost atras să continuu ca antrenor. Dacă mi s-a oferit șansa să intru în afaceri n-am stat pe gânduri.
- Ce te-a dezvrăjit de fotbal?
- Insuccesul. Atunci când te obișnuiești cu succesul, cu binele, creierul cere și, dacă nu primește dopamina, urmează dezamăgirea. Am avut o perioadă să mă liniștesc, să stau deoparte de fotbal după care am realizat că nu succesul mă face fericit. Dacă suntem bine noi cu noi înșine, indiferent de domeniul în care lucrăm, putem fi la fel de liniștiți, indiferent dacă ai succes sau nu.
„Furam chestii din mașini, din magazine”
- Știu că ai fost junior la Rapid. Cum ai ajuns acolo?
- Am devenit rapidist în liceu. Aveam un coleg foarte pasionat, m-a invitat și am fost la meciuri în Giulești și prin deplasări. Am rămas rapidist. Când am terminat liceul, la 18 ani, am dat o probă de joc la juniori. A vorbit tatăl unui coleg de liceu cu domnul Goanță și am venit la București să dau probă. Apoi am devenit căpitan de echipă la grupa ’82. Eram coleg cu Daniel Niculae, dar el juca mai mult la tineret. Am fost și eu promovat la tineret după aia.
- De ce n-ai rămas la Rapid?
- Am avut un incident cu câțiva colegi. (ezită) Niște chestii mai neortodoxe.
- Dinel Staicu a spus cândva că nu te vrea la Universitatea Craiova pentru că ai fi sustras niște bani din vestiarul Rapidului? E adevărat?
- Da. De la un coleg de echipă.
- Cum s-a întâmplat?
- Erau anii 2000, nu aveam surse financiare. Eu provin dintr-o familie simplă, cu oameni muncitori în fabrică. Proveneam dintr-un cartier din Târgu Mureș, am fost într-un anturaj care practica astfel de lucruri. Am umblat cu băieții la tot felul de evenimente de genul.
- Adică mergeați la furat?
- Da. Așa era la modă atunci. Nu erau spargeri de case, furam chestii mărunte. De pe mașini, din mașini, din magazine. Am fost câțiva ani în acel anturaj în care eu eram poreclit “Fotbalistul”. În același timp mergeam și la antrenamente, dar îmi plăcea acel anturaj. Acolo erau copiii de la mine din cartier, nu voiam să mă despart de ei și după antrenamente mă întorceam la ei și îmi petreceam timpul cu ei.
- Nu era nimeni care să încerce să te scoată din anturajul ăsta?
- Părinții nu prea știau multe detalii. Ieșeam în cartier de dimineața până seara, părinții erau la lucru. Nu aveau timp de noi atât de mult. Nu aveau control asupra mea, asupra noastră. Întotdeauna au fost băieți mai în vârstă care au observat talentul meu și îmi spuneau că nu e ok ce fac. Nu puteam să duc ambele vieți în paralel, însă eu am continuat să iau deciziile așa cum am considerat eu atunci.
- Nu ați fost niciodată prinși?
- Ba da. Și de oamenii de la care am furat. Și de poliție. Am fost pe punctul de a fi arestați, dar nu am fost niciodată în arest sau închiși. Eram minori, dar am avut experiențe cu declarații pe la poliție.
- Ce ai furat în vestiarul Rapidului?
- Împreună cu un alt coleg am sustrat 50 de lei de la un coleg, nu mai țin minte numele lui. După antrenament, ne-a căutat antrenorul, era un domn Codreanu. Ne-au întrebat, am recunoscut, am înapoiat banii și cu asta ne-au exclus din lot.
- Așa ai ajuns la Alba Iulia?
- Nu, m-am întors acasă la Târgu Mureș. Părinții nu au știut ce s-a întâmplat. N-am jucat fotbal 10 luni, am ales să-mi petrec viața cu prietenii. Am fost pe punctul să plec în Spania să practic această meserie, mi-am făcut și pașaportul împreună cu băieții, dar în ultima clipă m-am răzgândit pentru că mama a insistat să rămân acasă, să fac sport.
- Ai mai simțit vreodată nevoia de a fura?
- Am renunțat. A fost o chestie de adolescență, de anturaj. Ăștia erau idolii noștri în copilărie, în cartier. Băieții de cartier.
- Poți să-i faci portretul unuia dintre acești băieți?
- Existau mai mulți lideri. Sunt multe caractere, ar fi multe de descris. Erau agresivi, aveau limbaj de cartier, îmbrăcăminte de tot felul. Ei nu făceau sport. Pentru noi, copiii, ei erau idoli, dar mai erau și Roberto Baggio, Del Piero, Zidane. Trăiam cumva o viață dublă.
- Mai știi ceva despre foștii tăi prieteni?
- Da, aproape despre toți știu. Majoritatea au familii, copii, lucrează, sunt bine. Ei au trecut peste, a fost doar o perioadă de tranziție, de trecere. Unii au ajuns prin închisori, pe afară. Nu cred însă că cineva a făcut asta din pasiune, din dragoste pentru lucrurile astea negative.
„Nu am fost pregătit să gestionez succesul”
- Cum te-ai întors la fotbal?
- După cele 10 luni de stat acasă, am ajuns să merg la o probă la Gaz Metan Târgu Mureș. Președintele de acolo s-a îndrăgostit de mine, spunea că sunt un mare talent, dar și-a dat demisia. Tiberiu Petriș a rămas impresarul meu și m-a trimis la Chimica Târnăveni, la Liga 3. Am stat jumătate de an, doar m-am antrenat, nu prindeam lotul. Apoi, am început să joc bine.
- Și te-ai transferat.
- Înainte de a ajunge la Alba, am dat o probă la Astra, la Liga 1. Am semnat contractul cu ei, am făcut cantonamentul cu Florin Marin, dar cu o săptămână înainte să înceapă campionatului mi-au zis că am doar 19 ani și nu o să pot să joc în fața celorlalți atacanți. Mi-au recomandat să merg să joc undeva jumătate de an. Așa m-am întors la Târnăveni și după 3 zile am semnat la Unirea Alba Iulia, în Liga 2.
- Ai confirmat imediat… Dădeai goluri cu stângul, cu dreptul, cu capul, driblai. Aveai tot pachetul pentru un atacant bun.
- Da, eram foarte bine pregătit după cantonamentul cu Astra. Am ajuns la Alba Iulia după etapa a doua. Am ajuns la antrenament, nu mă cunoștea nimeni. La 3-0 pentru Bihor, la pauză, m-au scos la încălzire. Aveam părul mai lung și spuneau băieții de pe bancă: “Oare ce mai poate să facă și chitaristul ăsta?”. Am marcat eu două goluri, două Djukici, am câștigat cu 4-3. Mi-am făcut o intrare în forță.
- Ai promovat în prima ligă cu Unirea. Cum ai simțit că notorietatea ta creștea?
- Pe dinafară a fost totul frumos. A fost o perioadă de extaz, dar nu a fost ușor de gestionat. Nu am fost pregătit. Venind dintr-un mediu simplu, n-am avut o educație sportivă, o educație normală pentru a duce o viață sportivă măcar de la vârsta de 13-14 ani. Să fi avut o disciplină în privința odihnei, alimentației, pregătirii psihologice. Partea emotivă a copiilor e foarte importantă. Mulți se pierd după 16 ani pentru că nu sunt pregătiți.
- Te incluzi aici?
- Nu a fost ușor pentru mine și probabil de asta a și intervenit accidentarea mea, ruptura de ligamente. Am fost convocat la națională, îi plăcea foarte mult domnului Iordănescu de mine. După ce m-am întors din turneul din Cipru, mi s-a pus puș o ștampilă pe pașaport, federația îmi luase viza de Marea Britanie pentru că urma o acțiune acolo (n.r. - urma amicalul Scoția - România, din martie 2004). În etapa a doua din retur, m-am accidentat și am lipsit șapte luni și jumătate. A fost un șoc destul de mare. Ajunsesem de la un extaz maxim pe un pat de spital. A trebuit să o iau de la zero.
- Dinamo te-a transferat în februarie 2004 și urma să rămâi până în vară la Unirea. Ăsta a fost vârful carierei tale.
- Exact. M-a transferat înainte de accidentare. Fusesem urmărit de impresari și în Cipru, la națională. Când am revenit din turneu, am intrat în discuții cu Dinamo. La început nu am fost de acord, salariul oferit era destul de mic. Într-un final, am ajuns la o înțelegere, deși mă dorea și Farul. După ce m-am accidentat, s-a făcut liniște.
Și-a bătut fosta iubită într-un club
- În aprilie, după două luni, Dinamo anunța că a renunțat la transferul tău din cauza unui incident domestic. Ți-ai bătut fosta iubită într-un club.
- A fost un incident. Am fost foarte tare provocat și am reacționat așa cum nu trebuia. Cu o palmă. A doua zi am auzit că a fost rănită atât de tare de la o palmă, nu am înțeles atunci cum a fost posibil. Dar mi-am asumat. Am trecut peste, ne-am împăcat după aia din punct de vedere legal și moral. Procesul s-a terminat după șapte ani, dar am rămas prieteni.
- Ăsta e momentul care ți-a tras cariera în jos.
- Nu are legătură. Asta m-a motivat și m-a ambiționat și mai tare. M-am întors la Alba, mi-am făcut pregătirea deși lumea nu mai avea încredere în mine. E greu să ai încredere într-un jucător accidentat. E o presiune imensă la care trebuie să faci față. După șapte luni și jumătate de pauză și de muncă grea mi-am revenit din punct de vedere fizic. Cei de la club mi-au zis să merg la echipa a doua, am refuzat absolut. Le-am zis că nu sunt fotbalist de liga a treia, sunt fotbalist de prima ligă. Eu așa îmi revin, jucând 10, 20, 30 de minute printre fotbaliști, nu într-un meci la Liga 3. Am intrat cu Universitatea Craiova și după 50 de secunde am dat golul victoriei. După care au început din nou să sune telefoanele și din nou eram considerat jucătorul lui Dinamo.
- Păi denunțaseră transferul…S-au întors și te-au luat?
- Da. Eu nu aș mai fi vrut să merg. Știam concurența. Erau Marica, Niculescu, Dănciulescu, apoi au venit Zicu, Mihalcea, Grigorie, Bălțoi. Jumătate de echipă era de atacanți. Știam că nu am șanse acolo, dar nu pentru că mi-era frică de faptul că nu aveam valoare. Nu! Aș fi jucat liniștit dacă primeam șanse, dar nu era loc. Eu semnasem contractul înainte de o mă accidenta, dar după ce mi-am revenit și intrasem în discuții cu alte echipe am primit un telefon…
- Și ți s-a spus ce?
- „Tibor, să te prezinți mâine la birouri în Ștefan cel Mare!”. Păi de ce? „Ești jucătorul nostru!”. Le-am zis că nu mai vreau să vin. „Păi ai semnat contractul. Avem aici contractul, ești al nostru”. Le-am zis că au anulat transferul, că spuseseră că nu mă mai doresc. Până la urmă am acceptat.
- Bănuiesc că a fost frustrant.
- Asta e, am trecut și pe la Dinamo. A fost o experiență bună alături de jucători mari. Am jucat șapte meciuri oficiale, deși în perioada de pregătire am fost golgeterul echipei. Nu-mi ieșisem din formă. Farul mă dorea tare de tot așa am ajuns într-un final la ei. Am fost primit rău de suporteri, deși în față toată lumea era cu zâmbetul pe buze. Veneam de la Dinamo, iar toată Constanța e stelistă. A trebuit să mă impun prin evoluții bune. La primele două goluri am fugit la ei să mă bucur. I-am câștigat și am rămas iubit la Constanța.
„M-am simțit mereu nedreptățit”
- Apropo de bucurie. La Alba Iulia te bucurai scoțând la iveală un tricou pe care scria Singur împotriva tuturor. De ce?
- Erau două chestii. Prima, eram un rebel. Mă simțeam tot timpul nedreptățit deși nu era așa. Încă de la juniori, dacă nu eram tratat cum mă așteptam eu, dacă era promovat pe relații alt coleg pe care eu îl consideram mai slab, m-am simțit mereu nedreptățit. Nu am avut pe nimeni lângă mine să mă învețe să-mi asum, să accept împrejurările și să accept concurența și nedreptatea. Apoi, văzusem acest mesaj la Rapid. Ei erau “Singuri împotriva tuturor”, vă aduceți aminte mesajul. Mi-a plăcut și l-am folosit.
- În 2006, apărea o știre că ai fost sancționat de Farul pentru că ai părăsit cantonamentul înainte de un meci cu Național.
- Cred că nu m-am prezentat la antrenament și am fost amendat pe bună dreptate. Așa și trebuia să se întâmple dacă nu ai respect față de colegi, față de antrenori, față de tine în primul rând.
- Părea că nu erai matur.
- Da. Probabil că fuseseră petrecerile de după meci și nu am ajuns la antrenament. Nu făceam asta constant, doar în anumite momente. Erau și perioade grele de cantonamente, de antrenamente în care aveam grijă de mine, de odihnă, de alimentație, dar nu am reușit să fiu constant. Constanța pe termen lung bate întotdeauna ambiția pe termen scurt. Munca și constanța sunt cheile. La ce copilărie tumultoasă am avut, lucrurile pot fi văzute în două moduri. Unii zic: „Ce talent ai avut și l-ai irosit”. Eu, ca să balansez, le spun: „La ce viață am dus, am realizat mai mult decât puteam”. Emoțional și psihologic, nu puteam mai mult. N-am fost pregătit să pot mai mult. Chiar dacă talentul a fost mult mai mare.
Eu m-am jucat până am ajuns fotbalist. Nu am avut o pregătire serioasă. La juniori, ne dădea antrenorul mingea și ne jucam. Am ajuns fotbalist prin două ore de antrenament plus patru ore de fotbal în curtea școlii. Abia la 20 de ani am făcut primul antrenament tactic serios
- Tibor Moldovan, fost atacant
- Ai fost un an în Ungaria, dar ai jucat puțin. De ce?
- Practic, în Ungaria mi s-a cam terminat cariera de fotbalist de liga întâi. Acolo, am simțit o cădere de formă și de moral din care nu am reușit să mă mai ridic. A intervenit acea oboseală fizică și psihică din care n-am mai reușit să-mi revin. Am mai avut doar perioade de formă bună în valuri, după care iar picam.
- Ce era în mintea ta?
- Nu mai aveam motivație, nu mai aveam chef, nu mai aveam tragere. Eram dezamăgit și nu știam de ce. Era o formă de depresie. Nu am căutat să o tratez, de asta îmi pare rău. Dacă erau specialiști care să mă ajute puteam să-mi revin în jumătate de an. Oricum, cred că fotbalul m-a ajutat, sportul e o formă de disciplină. Oricât de indisciplinat ai fi ca om, te integrezi într-o echipă, trebuie să-ți accepți colegii, oameni pe care poate nu-i placi. Ești nevoit să lucrezi cu ei.
- Sunt antipatii mari într-un vestiar, nu?
- Cu siguranță. Dacă ești pregătit să vezi doar partea pozitivă a oamenilor și nu ești pregătit să accepți că oamenii au și părți negative, atunci poți avea de pierdut mult.
„Am decis să mă pocăiesc, m-am botezat”
- Am găsit o informație din 2009 conform căreia mergeai la o biserică penticostală din Giulești. Scria că “te-ai întors la Domnul”.
- După ce m-am întors din Ungaria, m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu care m-a invitat la o evanghelizare la biserica penticostală. Acolo, am simțit o chemare către Dumnezeu, către credință, am simțit liniște, bucurie. Am decis să mă pocăiesc, m-am botezat.
- Biserica Ortodoxă condamnă biserica penticostală, e considerată o sectă.
- Știu discuțiile. Am început să citesc Biblia, o studiez cu plăcere. Din acel moment nu mă mai iau după ce spune un preot sau un pastor. Cred că fiecare dintre noi are maturitatea să priceapă. Biblia nu e grea, e foarte frumoasă și simplă. Dacă Iisus s-a botezat la 30 de ani, cred că fiecare om trebuie să decidă el când se botează. Nu cred că mă salvează Dumnezeu de la ceva dacă mă stropești pe mine pe cap la vârsta de 3 luni. Cred că orice binecuvântare vine în urma credinței din interior. Acolo se întâmplă totul, nu în afară.
- Tu ai găsit o liniște mergând în direcția asta?
- Da. După aia n-am mai reușit să joc cum trebuie. La Bistrița am vrut să mă retrag, dar nea Jean nu m-a lăsat. “Hai că poți, ai doar 27 de ani!”. După ce m-am pocăit, nu am mai avut motivație, răutate. Pe teren și în vestiar ai nevoie de răutate. Dacă lași tot timpul de la tine…
- Dă-mi un exemplu.
- La Bistrița, la un antrenament, am avut un contact cu un coleg. Am ajuns un pic cu întârziere la minge, el a ajuns mai repede. Văzând că ridic și eu piciorul, el a dat în minge după care și-a lăsat intenționat talpa pe tibia mea. Am tăcut, n-am zis nimic. Altădată ieșea cu box pe gazon.
- A fost vreun meci aranjat în care ai jucat?
- Nu. Am auzit tot felul de zvonuri la Alba Iulia, dar la mine n-a venit nimeni niciodată. O singură dată, la un meci, m-a contactat cineva să nu dau gol. Ca atacant nu puteam să fac eu mari aranjamente. Când ești singur în fața porții ce poți să faci? M-a sunat un prieten care avea cunoștințe la cluburi. I-am spus că îmi pare rău, dar nu știu cum să fac să nu înscriu.
- Să alergi cu mingea spre fanion…
- Sau să stau la mijlocul terenului.
- Măcar ne poți spune cu cine urma să jucați?
- Nu (râde în hohote)
- Îți spun și de ce. Jucați cu una din echipele mari din campionat.
- (Oftează, apoi râde) Am jucat și la echipe care nu erau importante?…Mda, cam asta e.
- Ai luat vredată vreo substanță interzisă?
- În Ungaria, când jucam, am simțit nevoia de o revigorare. Mă simțeam fizic epuizat. Am povestit cu cineva din anturajul echipei, un mare sportiv olimpic maghiar, și el mi-a recomandat niște injecții despre care spunea că sunt absolut legale. Zicea că sunt cu un pas înaintea testelor doping. Practic, erau ceva energizante care cred că pot fi considerate dopante. Dar n-am fost niciodată testat.
Cancan l-a inclus în Echipa Bețivilor
- În 2007, Cancan a făcut o echipă cu o etichetă neplăcută…
- Echipa bețivilor?
- Exact. Era formată din Cernea – Contra, Iencsi, Tamaș…
- Semeghin era? Fostul meu coleg de la Dinamo. (Râde)
După promovarea cu Unirea, am făcut o petrecere mare. A venit să cânte trupa Talisman. După petrecere, am mai făcut eu o petrecere mare cu Tavi. Cu de toate. Cu bucurii, cu de toate. Dar nu a existat niciodată tentația de a folosi droguri. Doar excese cu alcoolul
- Tibor Moldovan, fost atacant
- Da, era. Semeghin – Mara (Liviu Mihai), Alin Stoica (Gigel Coman), Sabin Ilie, Boștină – Ionuț Bâlbă și tu.
- (Râde în hohote) Bine că am prins lotul.
- Ești chiar titular. De ce apari în echipa asta?
- Pentru că frecventam cluburi, beam și eu alcool. Am meritat probabil să prind echipa. Cât am jucat la Dinamo, nu știu dacă am fost de două ori în cluburi, mai făceam petreceri pe acasă. Erau și alții campioni și mai mari decât mine, dar nu-i problemă…
- Ce moment din cariera ta ai schimba?
- Constanța. Nu aia de lângă Medgidia. Dacă aș fi reușit să fiu constant atunci se schimbau toate.
Nu am avut baza. Puteam să mă transfer în Rusia, oriunde voiam, dar nu aș fi făcut față. De asta se întorc jucătorii români din străinătate, noi nu am avut baza. Se întorc și acum, nici acum nu avem baza. Mi-aș dori să văd academii sportive, nu neapărat de fotbal, o educație, o disciplină din copilărie, cu un sistem de învățământ bine dezvoltat, cu copii pregătiți psihologic pentru a face față presiunii societății moderne
- Tibor Moldovan, fost atacant
Mai multe știri din emisiunea GSP Live:
){kind=small}
