Articol de Costin Ștucan - Publicat marti, 07 martie 2023 10:30 / Actualizat marti, 07 martie 2023 11:48
Ionuț “Toni” Sedecaru (55 de ani) e un fost fotbalist la Steaua încercat serios de destin. În direct la GSP Live, primul fotbalist transferat după Revoluție de clubul din Ghencea a vorbit despre întâmplări mai puțin știute din cariera sa, deraiată în momentul de vârf de un accident nefericit
Bărbatul cărunt vorbește clar, pronunțând cuvintele cu o dicție destul de rar întâlnită printre foștii fotbaliști. La 55 de ani, Ionuț Sedecaru - cunoscut sub numele de alint “Toni” în perioada în care învăluia pe banda dreaptă a Stelei împreună cu mai celebrul său coleg Dan Petrescu - e antrenor în liga a patra, la Minerul Uricani.
“Îmi place să mai antrenez, asta mi-a mai rămas de făcut. Am o problemă pentru că nu mai sunt jucători tineri la nivelul ăsta. Tinerii pleacă la muncă în străinătate”, spune fostul câștigător de Cupa României pe care viața l-a încercat din greu. În copilărie și-a văzut părinții divorțând, în momentul de vârf al carierei a fost victima unui accident groaznic de mașină, apoi a fost suspendat de UEFA după perioada petrecută la Nyiregyházi, soția l-a părăsit, iar timp de 12 ani a locuit într-o cameră la stadionul din Petroșani. Un tip discret, Sedecaru a acceptat să povestească la GSP Live o parte din viața sa.
105 meciuriși 3 goluri are Toni Sedecaru în Liga 1 pentru Jiul Petroșani, Steaua și Corvinul
- Domnule Sedecaru, sunteți primul fotbalist transferat de Steaua după Revoluție. Care este pentru dumneavoastră adevărata Steaua din 2023?
- Cred că FCSB este continuatoarea Stelei. Toate tertipurile pe care le-au folosit mai marii fotbalului ne induc în eroare, nu știm exact, dar cred că CSA Steaua este un club nou înființat, o secție în cadrul clubului sportiv.
- Cum vi se mai pare fotbalul în ziua de azi?
- Comparativ cu campionatele puternice din Europa, noi parcă acum ne-am apucat de fotbal. Cauzele sunt multiple, pe unele le știm, altele sunt subterane. Problema este că nu mai avem materie primă.
- Se spune că există, dar că produsul finit nu mai e bun.
- De fiecare dată, vorbim despre cinci-șase jucători de perspectivă, atât. Tinerii noștri joacă prea puțin în străinătate, acolo e altă educație. La noi a dispărut spiritul. Și la club, și la națională.
- Cum se simțea spiritul ăsta când erați la 16 ani, când erați un handbalist de loturi naționale de juniori care se pregătea să treacă la fotbal?
- Și acum îmi place mai mult handbalul decât fotbalul. Noi nu aveam atâtea oportunități cum au copiii de astăzi… Oportunități negative, totuși. Noi aveam școală și apoi ieșeam afară să jucăm orice sport. Erau locuri de joacă, alegeam sportul. Am făcut handbal, dar am renunțat după ce un coleg de clasă mi-a zis să vin la fotbal. Am avut noroc, ăsta a fost destinul.
- Am citit că dorința tatălui dumneavoastră era cu totul alta… Să faceți liceul militar, să vă faceți ofițer.
- Da, am și dat la liceul militar din Craiova. Am știut subiectele, dar nu am vrut să scriu. Știam să le fac. Am stat o săptămână în Craiova înainte de examen și de grupul nostru se atașase un elev din anul III. În timpul liber, mai jucam fotbal și el mi-a zis: “Nu ar fi mai bine să faci fotbal!? Vrei să saluți toată viața ta?”. Mi-au intrat cuvintele lui în cap.
- Înțeleg că a examenul picat l-a supărat tare pe tatăl dumneavoastră. I-ați spus că ați sabotat examenul?
- Nu i-am spus. Când au venit rezultatele în plic, la Vatra Dornei, mi-a zis: “Să-ți faci bagajul și te duci să faci sport, dacă asta vrei”. Nu l-am dezamăgit, totuși. Am ajuns la Steaua, am fost angajat ca locotenent, până la urmă visul lui s-a împlinit. Am făcut și sport, am fost și ofițer.
- Ați fost repede convocat la loturile naționale.
- Am fost convocat la lotul UEFA 86, eram coleg cu Dan Petrescu, cu Gică Popescu, cu Prunea, niște băieți de treabă. Cu Dan Petrescu am stat în cameră, era un copil mai modest. În schimb, ei se pregăteau foarte mult și în afara antrenamentelor. Viața a dovedit că era mai bine să fac și eu așa. A fost greu să mă acomodez la lot, ei erau de ceva vreme acolo, dar am intrat titular din primul meci. Am participat la Europeanul din Iugoslavia, însă am avut rezultate slabe. RFG ne-a învins cu 3-0, Iugoslavia ne-a bătut cu 6-0.
- Cum de ați ajuns la Jiul? Înțeleg că Steaua intrase pe fir să vă transfere…
- Am avut un amical al lotului național cu Petrolul, am înțeles că vor veni conducători de la cluburi să ne racoleze. După meci, a venit Tică Dănilescu de la Steaua, mi-a propus transferul. Urma să joc întâi la Steaua Mizil, făceam și stagiul militar acolo. Între timp, a apărut și Gigi Mulțescu, m-a întrebat dacă vreau la Petroșani. A venit cu o condiție importantă. Nu făceam stagiul militar, aș fi fost angajat la o întreprindere minieră.
- Și ați ales Jiul. Ați fugit de armată toată viața…
- Da. Mă întorsesem la Vatra Dornei și un prieten mi-a făcut cadou o valiză de lemn. Când am văzut-o, am zis că vreau la Petroșani.
Pițurcă era un antrenor pentru echipă. Era taciturn de atunci. Țin minte că urmasem cursurile școlii federale de antrenori, a venit și el la cursuri. După, l-am rugat să îmi dea și mie un autograf pe o carte pe care o cumpărasem și mi-a zis: “Toni, ar trebui să-ți cer eu autograf!”. M-a impresionat.
- Toni Sedecaru, fost fotbalist la Steaua
A debutat într-un blat cu Victoria
- Înțeleg că debutul în Divizia A a fost într-un meci cu Victoria, pierdut cu 2-1. Cum a fost meciul?
- A fost un meci ca toate meciurile aranjate. S-a știut de la început, ni s-a spus că astea sunt regulile în meciul respectiv și m-am adaptat. Important era să joc, era debutul meu. Chiar am jucat bine. Bine că nu am fost atacant sau mijlocaș. Am fost apărător, urcam în atac doar la fazele fixe.
- Care e povestea transferului la Steaua din 1990? Veneați la o echipă care jucase finala Cupei Campionilor cu un an în urmă.
- Jucasem în 1989 cu Steaua la Petroșani. După meci, a venit domnul Iordănescu la mine și mi-a zis că sunt în vederile Stelei și că dacă voi ajunge în Ghencea, nu va mai fi antrenor el. La Jiul, antrenor era celebrul Petre Libardi. Mi-a zis că au fost contactați de Steaua și de Dinamo pentru mine, eu l-am întrebat unde să mă duc. Cuvintele lui au fost: “Armata e Armata!”. Eu fugeam de armată, dar l-am ascultat și am ales Steaua.
- Impactul cu vestiarul Stelei care a fost?
- Când am intrat, în stânga era Bumbescu, în dreapta Ungureanu. Am impresia că fotbaliștii mari au și caracter. Am fost primit foarte foarte bine, fără niciun botez al vestiarului. Am prins acest botez doar când am jucat handbal, erau șlapi la fundul gol, ceva neplăcut.
- Avem o poză cu dumneavoastră și cu celebrul Valderrama din meciul Montpellier - Steaua 5-0. Cum a fost experiența de a-l ține pe columbian?
- Înainte de meci, domnul Ienei ne-a zis tactica, iar eu trebuia să-i fac marcaj om la om lui Valderrama. Șansa mea a fost că Marian Popa a fost eliminat repede (n.r. - eliminare în minutul 22). Din momentul ăla, regimul tactic s-a schimbat și ne-am apărat doar în zonă. Nu mai trebuia să-i fac marcaj. Avea o tehnică deosebită, dacă ar fi trebuit să-l marchez până la final mă lăsam de fotbal. Ar fi trebuit să mă refac într-o stațiune.
- Considerați că ați fost un profesionist desăvârșit cât timp ați fost la Steaua?
- Da, da, da. A mai încercat un ziarist într-un articol de acum 10-15 ani să scrie că am făcut lucruri. A fost prea dur (n.r. - articolul susținea că Sedecaru a făcut excese bahice în timpul carierei) și nu este adevărat. M-a bucurat însă că fiica mea m-a sunat a doua zi și mi-a zis: “Știu ce ai fost, stai liniștit!”.
- Dar Bumbescu a dat o declarație în care spunea că ați luat-o “pe căi greșite”. Practic, alimenta subiectul.
- Să știți că m-am distrat cam cum se distrau toți jucătorii. Nu am fost o excepție, dar n-am sărit calul. S-ar fi demonstrat în jocuri. Am jucat toate meciurile titular până la accidentul de mașină. După accident, și-au spus cuvântul sechelele.
Eu îl acopeream pe Dan Petrescu când pleca în atac. A dat vreo 11 goluri în campionatul ăla. Un băiat serios, senzațional și un foarte bun antrenor. Voia să câștige tot timpul, era pricinos, așa era și atunci.
- Toni Sedecaru
Accidentul din 1991. “Mașina era cu roțile în sus, deasupra mea”
- Accidentul s-a petrecut a doua zi după un derby Steaua - Dinamo 1-0 în care ați jucat libero.
- Da, am vorbit cu un prieten și l-am rugat să mă ducă la Vatra Dornei cu mașina să duc invitațiile la nunta mea. Peste două luni aveam nunta. Mașina era luată de la fratele Nadiei Comăneci, mă împrietenisem cu el. A zis că-mi dă ce mașină vreau pentru drum, avea mai multe Dacii. Am pus ochii pe un Opel Ascona, deși el i-a spus prietenului care a condus să meargă un pic mai încet din cauză că roțile din spate nu erau “regulamentare”.
- Și?
- Ploua puternic. Aproape de Piatra Neamț, m-am uitat la acul kilometrajului. Avea 140 la oră. I-am zis: “Nu e cumva cam tare?!”. A pus piciorul pe frână, s-a creat acvaplanare și după asta țin minte că m-au ridicat de pe marginea drumului. Am fost aruncat din mașină. Ajunsesem în șanț, iar mașina era cu roțile în sus, peste mine. Norocul meu a fost că șanțul era adânc. M-au ridicat și m-au dus la Piatra Neamț de unde m-au dus la Iași. A venit domnul Dănilescu să mă mute cu elicopterul la București, dar doctorii de acolo au spus că nu e nevoie.
- Cum a fost refacerea?
- Am stat internat o lună, apoi am mers la Petroșani unde am mai stat o lună și jumătate imobilizat facial. M-am întors la Iași, am făcut o operație de osteosinteză (n.r. - intervenție chirurgicală care constă în reunirea și imobilizarea fragmentelor unui os fracturat cu ajutorul unor plăci sau fire metalice). N-a fost foarte grav. Apoi am fost în cantonament la Forban , dar n-am putut să fac decât jumătate din pregătire. Am început să joc mai puțin. Venise și Joe Panait de la Petrolul, adus ca înlocuitor pe postul meu. Ușor, ușor, mi-am dat seama că am pierdut ceva timp, iar Steaua nu mă putea aștepta. Era în schimbări mari, jucătorii celebri plecaseră în străinătate. Aveau nevoie repede de jucători. Mi-au zis să-mi găsesc o echipă să joc și că mă pot întoarce dacă joc bine. Am știut că dacă plec nu o să mai revin.
Suspendat de UEFA pentru că a plecat de la echipă
- Ați rămas cu sechele după accident?
- Aveam amețeli uneori după ce dădeam cu capul în minge. Am ajuns la Corvinul, am jucat cam jumătate din meciuri. Sechelele își spuneau cuvântul, dar ușor, ușor mi-am revenit. Am mai stat și la Hunedoara în spital de vreo două-trei ori, dar medicii mi-au zis că e inevitabil.
- Ați mers în Ungaria, dar ați plecat de acolo suspendat de UEFA. Ce s-a întâmplat?
- Aveam un contract foarte bun, am jucat titular un an și ceva până a venit un antrenor care mi-a zis la prima discuție că de ce nu știu maghiara la perfecție. Am zis că nu am învățat pentru că e o limbă grea, dar mă înțelegeam cu colegii și cu antrenorul de dinainte. Lui i s-a părut rea voință și mi-a zis să mă duc la echipa a doua până învăț maghiara.
- Și ce ați făcut?
- Am recitit contractul și scria acolo că dacă nu joc în 75 la sută din meciuri nu-mi iau banii. Am vorbit cu conducerea și le-am zis că plec. Mi-au zis că mă vor suspenda, am ales suspendarea. În perioada aia, probabil tot ca o sechelă de după accident, mi-a fost rău și am ajuns la spital. Chestia asta m-a salvat de suspendare.
- Cum?
- Mă întorsesem la Petroșani, am stat vreo 7-8 luni. Președintele de atunci de la Jiul, fostul atlet Petre Drăgoescu, m-a întrebat dacă am avut probleme medicale, i-am explicat și am mers în Ungaria la spital. Diagnosticul fusese “sindromul singurătății”. Ajunsesem acasă după un antrenament și dintr-o dată simțeam cum pereții să strâng și aveam lipsă de oxigen. Un medic maghiar din Petroșani mi-a tradus mot-a-mot ce scria acolo despre acest sindrom.
- Cauza era… ?
- Depărtarea de casă, chiar dacă soția mea era cu mine acolo. Dar ea mai venea la Petroșani. Totul s-a întâmplat după ce noul antrenor mi-a spus că merg la echipa a doua. Probabil, am căzut psihic. După ce am obținut documentele medicale, Jiul a trimis la UEFA toate actele, iar după o lună am primit ok-ul de a juca oriunde.
Și Ilie Dumitrescu era un băiat foarte serios. Țin minte că venea tot timpul în costum la antrenamente, el era singurul care venea așa. Doar în ziua în care intram în cantonament venea în trening. A fost și rămâne un băiat foarte stilat, un băiat care a știut și știe ce vrea de la viață.
- Toni Sedecaru
“Am locuit 12 ani într-o cameră la stadion”
- Am citit într-un articol din presa locală că ați locuit multă vreme într-o cameră la stadionul din Petroșani. E adevărat?
- Da, 12 ani am stat. Era o cameră de hotel, la stadion. Am avut niște probleme familiale pe care nu am reușit să le gestionez bine. Drept urmare, a trebuit să… am ajuns la Jiul ca antrenor la centrul de copii și juniori și am reușit să fiu cazat acolo.
- Și acum cum sunteți?
- Viața mea e foarte bună acum. Am o relație de opt ani cu o domnișoară de 50 de ani, stăm împreună și e bine totul. Viața mi s-a reașezat. Fiica mea e soția lui Claudiu Bumba, am și un nepot de doi ani.
- Cum e să fiți socru de fotbalist?
- În momentul în care am auzit că se căsătoresc am zis că ăsta e destinul. Se înțeleg destul de bine. Bumba e un copil foarte serios și bănuiesc că va juca fotbal mulți ani. Dar nu mă întrebați cum e ca fotbalist, mie îmi place să vorbesc doar despre fotbaliștii pe care îi antrenez.
- Povestiți-mi un meci trucat în care ați jucat.
- Toată lumea știe perioada când Cămătaru trebuia să dea foarte multe goluri. Am jucat cu Jiul la Dinamo și am pierdut cu 5-0 sau 6-0, nu mai țin minte (n.r. - Dinamo - Jiul 6-2, din iunie 1987). Cămătaru a dat cinci goluri. Știam, mi s-a spus înainte de meci că ar trebui să dea Cămătaru niște goluri. Eu jucam fundaș central la marcaj. Dar vă spun sincer că toate golurile le-a dat pe bune, era foarte valoros. A doua zi, a apărut o poză în ziarul Sportul în care Cămătaru sare cu un metru peste mine.
- N-ați făcut niciun efort să dea multe goluri, și-a făcut Cămătaru treaba. Dar dacă nu băga Cămătaru mingea în poartă, ce ați fi făcut?
- Au făcut treaba asta destui jucători, de ce n-aș fi făcut-o nici eu?! Cămătaru chiar merita.
Cred că destinul omului e scris undeva. Orice om vrea să facă niște lucruri, dar destinul îl poate duce oricând de la agonie la extaz. Nu cred că omul poate să-și schimbe destinul.
- Toni Sedecaru, fost fotbalist Steaua
Citește și alte articole:
