FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI - U CLUJ

Liderul își face calculele: „Șapte victorii și suntem acolo"

Articol de - Publicat sambata, 28 septembrie 2024 10:53 / Actualizat sambata, 28 septembrie 2024 10:54

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul lui U Cluj, ar fi descumpănit dacă echipa lui ar rata play-off-ul în actuala ediție. Tehnicianul a evidențiat care sunt detaliile la care excelează „Șepcile roșii”

U Cluj a avut un start fulminant. Conduce clasamentul și va rămâne pe locul 1, indiferent de rezultatele acestei etape. Doar că Ioan Ovidiu Sabău nu vreau să audă sau să vadă automulțumire la jucătorii săi.

Astăzi, de la ora 16:45, U Cluj va juca în Copou contra Politehnicii Iași. Moldovenii au strâns 4 puncte în ultimele două runde, după victorie acasă cu Craiova și remiză la Arad.

Ioan Ovidiu Sabău avertizează: „Ar fi o mare dezamăgire să nu ajungem în play-off, în primul rând pentru mine"

Ioan Ovidiu Sabău și-a făcut calculele pentru a ajunge în play-off. În ediția precedentă, U Cluj a ratat dramatic top 6 în ultima etapă a sezonului regulat, la Voluntari. Echipă pe care avea s-o retrogradeze în ultima etapă de play-out!

Eu cred că șapte victorii ne-ar aduce în play-off și asta ne dorim. Dacă nu se va întâmpla, va fi o mare mare dezamăgire, în primul rând pentru mine. Nu mai vorbesc de ce înseamnă jucători, conducere, suporteri, dar noi nu luăm în calcul anul acesta să nu ne calificăm.

Nu vrem să luăm în calcul, pentru că trebuie să fim încrezatori, să ne pregătim foarte bine. Sunt jucători care au început să creadă în ei cu adevărat, că au calitate, au valoare și trebuie să fim o echipă de fiecare dată.

Dacă reușim să înțelegem că avem nevoie unul de celălalt și doar împreună suntem foarte puternici și nu avem voie să ne relaxăm, devenim într-adevăr o nucă tare, cum zicem noi, pentru acest campionat", a reacționat Sabău înaintea confruntării din Moldova.

Care sunt atu-urile celor de la U Cluj în lupta pentru play-off

U Cluj are și lot, și stabilitate financiară. Detalii evidențiate de Sabău.

„Lotul îmi place foarte mult și nu doar mă bucur că am calitate la jucători, dar pentru mine există satisfacția că sunt niște oameni deosebiți, e o plăcere să venim în vestiar, să stăm împreună. Cred că aici este marele câștig. Și cred că și stabilitatea financiară contează foarte mult, să nu ai jucători nemulțumiți, iar tu să vii în fața lor și să-i tot minți în fiecare săptămână.

Atunci, tu îți pierzi autoritatea și încrederea. Aici este un mare câștig și apreciez că a înțeles conducerea că este cel mai important aspect, după care este munca antrenorului, selecția, jucătorii, caracterul lor, nu numai valoarea.

E importantă valoarea, dar cel mai important este caracterul omului", a mai spus antrenorul "Șepcilor roșii".

Eu cred că nu mai avem naivitatea de anul trecut, când am avut acele 11 meciuri bune și apoi am avut acele momente în care ne-am admirat prea mult, prea superficiali probabil și în pregătire, și în tratarea jocurilor. Nu avem voie să mai facem astfel de greșeli, pentru că sunt jucători foarte maturi
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj

Citește și:
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Stiri extrasport
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Grupele și programul Cupei României Betano! Dinamo și Craiova în aceeași grupă, FCSB a avut mare noroc!
Cupa Romaniei
Grupele și programul Cupei României Betano! Dinamo și Craiova în aceeași grupă, FCSB a avut mare noroc!
A semnat cu Dinamo! Nicolescu a anunțat transferul » E pariul lui Nuno Campos
Superliga
A semnat cu Dinamo! Nicolescu a anunțat transferul » E pariul lui Nuno Campos
Titularul de la Universitatea Craiova va fi coleg cu Robert Lewandowski » Câți bani primesc oltenii
Superliga
Titularul de la Universitatea Craiova va fi coleg cu Robert Lewandowski » Câți bani primesc oltenii
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (3)
papora
papora  •  28 Septembrie 2024, 19:25
Postat de enigmaticul pe 28 Septembrie 2024, 13:11

Așa-i Neluțule, aveți valoare, aveți putere, dar astăzi puteți face și voi o ”pauză”, că oricum tot pe același loc rămâneți!! Dacă voi veți reuși mai mult decât au făcut-o U Craiova la Iași, atunci sunteți mai buni. Dar ceva îmi spune că nu veți lua ”tortul”.

Nelutzu a luato' "tortul" iehova dixit..

enigmaticul
enigmaticul  •  28 Septembrie 2024, 13:11

Așa-i Neluțule, aveți valoare, aveți putere, dar astăzi puteți face și voi o ”pauză”, că oricum tot pe același loc rămâneți!! Dacă voi veți reuși mai mult decât au făcut-o U Craiova la Iași, atunci sunteți mai buni. Dar ceva îmi spune că nu veți lua ”tortul”.

_Van_Basten
_Van_Basten  •  28 Septembrie 2024, 12:05

Forza Iehova!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează