FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Ioan Varga merge la TAS în cazul fostului jucător căruia trebuie să-i plătească o avere: „De viața lui extrasportivă…”

Portarul Alessandro Micai a prins doar două meciuri la CFR Cluj. Foto: Instagram
Portarul Alessandro Micai a prins doar două meciuri la CFR Cluj. Foto: Instagram

Articol de - Publicat vineri, 19 iunie 2026 18:31 / Actualizat vineri, 19 iunie 2026 18:40

Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a anunțat că va merge la TAS pentru a ataca decizia celor de la FIFA, prin Dispute Resolution Chamber (DRC), care a decis că gruparea din Ardeal trebuie să-i achite 612.666,63 euro lui Alessandro Micai (32 de ani), fostul portar din Gruia.

Alessandro Micai a fost transferat în vara anului 2025, a jucat două meciuri sub comanda lui Dan Petrescu și apoi a fost pus pe liber în ianuarie 2026. Italianul a reclamat restanțe financiare și tratament abuziv din partea clubului. Acesta a reclamat că nu a primit niciun ban din iulie până pe 11 noiembrie, momentul în care a cerut rezilierea.

Acum, Ioan Varga a anunțat că va ataca decizia și i-a reproșat viața extrasportivă fostului portar din Gruia. Ioan Varga a transmis că și problemele financiare ale clubului sunt în curs de a fi rezolvate.

Ioan Varga: „Mergem la TAS! Am avut și noi motive să ne plângem de Alessandro Micai”

„Mergem la TAS! Lucrurile nu rămân așa. Am avut și noi motive să ne plângem de el. De viața lui extrasportivă… Dar nu vreau să spun mai multe. Se ocupă avocații și lucrurile nu vor rămâne așa”, a transmis Ioan Varga, conform prosport.ro.

Plătim amenda de la FIFA și am achitat deja jumătate din sumele pentru care erau litigii. Plătim tot. Nu vor fi probleme. Lucrurile se vor așeza, ca să pornim treabă fără probleme și să avem un sezon reușit și în Europa și în campionat

-Ioan Varga, potrivit sursei citate

Alessandro Micai a ajuns în vara anului 2025 la CFR Cluj, liber de contract după experiența de la Cosenza. A jucat doar două meciuri în Superliga: cu Unirea Slobozia și cu FC Botoșani - a luat patru goluri, dar CFR Cluj a obținut o victorie, respectiv o remiză. Până la venirea în România a jucat doar în Italia la echipe precum Como, Palermo, Sudtirol, Bari, Salernitana, Reggina, Cosenza, iar acum evoluează tot în „Cizmă” la Reggiana. Este cotat la 200.000 de euro de site-urile de specialitate.

Citește și:
Feblețea lui Gigi Becali a semnat în Scoția
Superliga
Feblețea lui Gigi Becali a semnat în Scoția
O nouă plecare de la CFR Cluj! Al patrulea jucător dat afară după umilința cu Tromso
Superliga
O nouă plecare de la CFR Cluj! Al patrulea jucător dat afară după umilința cu Tromso
A fost lovitură de pedeapsă pentru Rapid? Daniel Pancu A LUAT FOC la conferința de presă: „Mamă, ce penalty, Doamne! Îi dă direct în tendon”
Superliga
A fost lovitură de pedeapsă pentru Rapid? Daniel Pancu A LUAT FOC la conferința de presă: „Mamă, ce penalty, Doamne! Îi dă direct în tendon”
Fiica fostului mare internațional român, apariție incendiară în vacanță: „Ibiza și magia ei”
Stiri extrasport
Fiica fostului mare internațional român, apariție incendiară în vacanță: „Ibiza și magia ei”
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie
Profit.ro
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”


Comentarii (6)
Dumitru_C
Dumitru_C  •  20 Iunie 2026, 16:20
Postat de Mihahaita pe 20 Iunie 2026, 07:02

Băi lingoule, ce avocați pe ieftineala ai? Îi destul de simplu, tu ai semnat un contract cu omul, ai reziliat încălcând clauzele din contract. Ești bun de plată. Instanțele până acum i-au dat dreptate părții care a suferit rezilierea. Dacă crezi tu ca a avut viață extrasportivă sau nu știu ce in neconformitate cu contractul, pune și fă referat pe asta, și în urma evaluării de specialitate se ajunge la rezilierea contractului, care nu se face unilateral, omul poate contesta, se re-evaluează, etc. tu ești mai prost vargo decât e noaptea. Eu sunt curios de unde ai tu banii de CFR, cred ca statul ar trebui sa te verifice, pentru ca imi e greu sa cred ca un om atat de prost poate face atât de mulți bani.

Pai il verifica chiar in zilele acestea. A fost politia economica la clubul CFR de ce crezi oare? Plati facute in afara cadrului legal, provenienta nejustificata a numerarului iar ce mai spune unul sau altul pe net ca l-a vazut pe Varga prin aeroporturi avand mai multe valize din piele in conditiile in care putea sa puna cateva la cală, spune ceva despre Tătuțu Varga

Dumitru_C
Dumitru_C  •  20 Iunie 2026, 16:10

Ce viata extrasportiva a avut Micai? Nu e cumva căsătorit? Sau tocmai asta e ? Șantajul lui Nelu Varga cu dezvaluiri pe mass-media?

Mihahaita
Mihahaita  •  20 Iunie 2026, 07:02

Băi lingoule, ce avocați pe ieftineala ai? Îi destul de simplu, tu ai semnat un contract cu omul, ai reziliat încălcând clauzele din contract. Ești bun de plată. Instanțele până acum i-au dat dreptate părții care a suferit rezilierea. Dacă crezi tu ca a avut viață extrasportivă sau nu știu ce in neconformitate cu contractul, pune și fă referat pe asta, și în urma evaluării de specialitate se ajunge la rezilierea contractului, care nu se face unilateral, omul poate contesta, se re-evaluează, etc. tu ești mai prost vargo decât e noaptea. Eu sunt curios de unde ai tu banii de CFR, cred ca statul ar trebui sa te verifice, pentru ca imi e greu sa cred ca un om atat de prost poate face atât de mulți bani.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează