FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJ

Ionică Serea va fi pus în libertate

Articol de GSP - Publicat joi, 23 septembrie 2010 00:00

Fostul arbitru Ionică Serea, trimis în judecată pentru fapte de corupţie alături de arbitrul Marius Martiş, va fi pus în libertate, după ce Curtea de Apel Piteşti a admis, joi, recursul acestuia la decizia Tribunalului Argeş de respingere a cererii de eliberare provizorie sub control judiciar.

 

Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Piteşti, şedinţa de judecată a avut loc în prezenţa lui Ionică Serea, magistraţii instituţiei admiţând recursul depus de avocaţii fostului arbitru.

Miercuri, magistraţii Tribunalului Argeş respinseseră ca neîntemeiată cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de Serea, iar avocaţii acestuia au despus recurs.

Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă, astfel că Serea va fi eliberat, în cursul zilei de joi, de la Penitenciarul Colibaşi.

Arbitrii Ionică Serea şi Marius Martiş, încarceraţi în Penitenciarul Colibaşi, au fost arestaţi în 30 aprilie, iar ceilalţi inculpaţi în acest dosar, Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă, au fost arestaţi în 11 mai, ultimii fiind puşi în libertate sub control judiciar de Curtea de Apel Piteşti după două săptămâni.

Citește și:
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Nationala
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Probleme cu înregistrarea lui Reghecampf la FCSB » Ultimele detalii, cu 24 de ore înainte de debut
Superliga
Probleme cu înregistrarea lui Reghecampf la FCSB » Ultimele detalii, cu 24 de ore înainte de debut
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Tenis
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (1)
gazistu
gazistu  •  23 Septembrie 2010, 21:17

mare greseala faceti. tinetil acolo la parnaie ca asta o furat nenica, bani grei, zecii de mii de euro a luat asta spaga, tinetil inchis.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează