FOTBAL  »  Superliga  »  TRAGEDIE

VIDEO Ionuț Lupescu, mesaj sfâșietor la priveghiul lui Mircea Lucescu: „I-am avut pe tata, nea Mircea și nea Cornel Dinu. A rămas doar unul”

Ionuț Lupescu
Ionuț Lupescu

Articol de , , - Publicat miercuri, 08 aprilie 2026 19:31 / Actualizat miercuri, 08 aprilie 2026 21:31

Fostul mijlocaș Ionuț Lupescu (57 de ani) a fost prezent astăzi la priveghiul lui Mircea Lucescu, stins marți din viață, și a transmis un mesaj înduioșător cu această ocazie.

Lupescu a jucat sub comanda lui Mircea Lucescu în a doua jumătate a anilor '80, la Dinamo, și spune că regretatul mare antrenor i-a fost ca un tată.

A oferit o scurtă declarație ulterior slujbei de priveghi, în jurul orei 18:35, înainte să plece de la Arena Națională. Acolo este și va fi depus, astăzi și joi, trupul neînsuflețit al legendarului antrenor.

Ionuț Lupescu, mesaj sfâșietor la priveghiul lui Mircea Lucescu: „I-am avut pe tata, nea Mircea și nea Cornel Dinu. A rămas doar unul”

„Este un moment plin de amărăciune. Generații întregi am fost călăuziți de el, nu doar ca fotbaliști, ci și ca oameni, la caracter. Ne-a dat foarte multe exemple de viață, cum să putem răzbi, și din păcate astăzi nu mai este printre noi. Îmi pare foarte rău.

După tatăl meu, i-am avut pe nea Mircea și pe nea Cornel Dinu. Fiind în familia Dinamo, am avut oameni care m-au ajutat în carieră și m-au călăuzit. Iată că doi s-au dus, a rămas doar nea Cornel”, a transmis Lupescu.

  • Tatăl lui Ionuț Lupescu, Nicolae, și el fost fotbalist important la Rapid și echipa națională a României, a murit în septembrie 2017, la vârsta de 76 de ani.

Mircea Lucescu, carieră inegalabilă în fotbal

  • Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.
  • Ca jucător, a câștigat 7 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
  • De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.
  • A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.

Documentar GSP: Il Luce. Maestrul

Citește și:
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
Conference League
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Superliga
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Stiri extrasport
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (1)
futhienzbang
futhienzbang  •  09 Aprilie 2026, 05:33

ah,sfâșietorilor!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează