FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Iuliu Mureşan a simţit că Renan Garcia e viitorul Clujului: "În jurul lui vom construi noul CFR!"

Articol de GSP - Publicat duminica, 25 decembrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 25 decembrie 2011 17:57

Iuliu Mureşan, preşedintele celor de la CFR Cluj, a explicat cum l-a transferat pe Renan Garcia, unul dintre cei mai importanţi fotbalişti ai ardelenilor în prima parte a sezonului actual.

"Renan m-a impresionat de cînd am văzut primele materiale cu el. M-am decis că ar fi cel mai bine să merg la faţa locului să văd despre ce e vorba. După prima partidă l-am sunat pe Arpi şi i-am zis: «Am găsit jucătorul în jurul căruia vom construi noul CFR. E un fotbalist foarte serios, care nu se prea accidentează şi nu are fluctuaţii de formă».

M-a impresionat în mod deosebit că era singurul fotbalist care şi la frig se antrena în şort. Impresarii îmi spuneau că poţi face anatomie pe corpul său la ce fizic are", a spus Iuliu Mureşan, conform Fanatik.

Renan Garcia a fost integralist în toate cele 18 etape disputate pînă în acest moment în Liga 1, fiind singurul jucător care a bifat toate minutele alături de Mário Felgueiras, Lucian Cristian Munteanu (ambii FC Braşov) şi Cristian Bălgrădean (Dinamo).

Citește și:
Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”
Stiri extrasport
Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”
Reacția ungurilor după umilința României din Polonia: au descris-o într-un singur cuvânt
Nationala
Reacția ungurilor după umilința României din Polonia: au descris-o într-un singur cuvânt
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Nationala
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Iubita lui Mbappe a făcut senzație la Săptămâna Modei de la Paris
Campionate
Iubita lui Mbappe a făcut senzație la Săptămâna Modei de la Paris
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (24)
haideusicfr
haideusicfr  •  27 Decembrie 2011, 11:50
Postat de plischi pe 26 Decembrie 2011, 07:39

ei si dumneata acum! poate a uitat cineva sa-l scoata din pagina!

Asa este nu apar articole ce alte echipe .Numai cu Steaua .De dimineata pana seara Steaua in sus ,Steaua in jos .Nu ar fi rau ca si performantele sa fie la fel. Sper ca CFR-ul sa ia campionatul si sa dovedeasca inaca odata seriozitatea *ardeleneasca * in comparatie cu balciul dambovitean.

plischi
plischi  •  26 Decembrie 2011, 07:39
Postat de zeidas pe 25 Decembrie 2011, 19:18

Ciorba reincalzita ? Am mai citit articolul asta acum 1-2 luni aproximativ.

ei si dumneata acum! poate a uitat cineva sa-l scoata din pagina!

plischi
plischi  •  26 Decembrie 2011, 07:36

nu ma pronunt, nu prea l-am urmarit, dar ca la un fotbalist sa scoti in evidenta lucruri care tin de gimnastica, de prezentari artistice, inseamna ori ca altceva n-ai vazut la el, ori n-ai stiut la ce sa te uiti.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează