FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

OFICIAL Din Superliga, transfer direct în Turcia, de 1,5 milioane de euro! Va fi coleg cu Valentin Mihăilă

Iustin Doicaru a semnat cu Rizespor // foto: captură Instagram
Iustin Doicaru a semnat cu Rizespor // foto: captură Instagram

Articol de - Publicat marti, 25 august 2026 21:16 / Actualizat marti, 25 august 2026 21:28

Iustin Doicaru (19 ani), atacantul celor de la Farul, a plecat de la formația lui Ioan Ovidiu Sabău, iar marți seara a fost oficializată mutarea acestuia în prima ligă turcă, la Rizespor, locul 13 în Super Lig, unde va fi coleg cu un alt român, Valentin Mihăilă.

Așa cum a anunțat GSP.ro în exclusivitate încă de marți dimineață, Doicaru a plecat de la Farul, după un început bun de sezon, iar de acum înainte va continua în Turcia. Acesta a făcut în cursul zilei vizita medicală, totul a decurs cum trebuie, iar apoi a semnat un contract valabil pe 5 sezoane.

Oficialii de la malul mării au anunțat pe seară despărțirea de Doicaru, iar la scurt timp și turcii l-au prezentat pe acesta prin intermediul unui clip video spectaculos.

Din Superliga, transfer direct în Turcia, de 1,5 milioane de euro! Va fi coleg cu Valentin Mihăilă
Iustin Doicaru a semnat cu Rizespor

Iustin Doicaru a semnat cu Rizespor

Farul Constanța și Rizespor au ajuns la un acord privind transferul atacantului Iustin Doicaru la formația din Superliga Turciei.

Născut la 7 februarie 2007, la Mangalia, Iustin Doicaru este un produs al Academiei Hagi, unde a devenit campion național U16 și U18 (2 titluri) cu echipele de juniori ale clubului.În Liga 1 a debutat la 27 octombrie 2023, în meciul Farul - UTA 2-2, la numai 16 ani și 8 luni.

A evoluat în 47 de partide în toate competițiile pentru Farul, în care a marcat 5 goluri și a oferit 3 pase decisive. Este internațional U19, dar a evoluat și pentru reprezentativele U17 și U16 ale României.

Mult succes în carieră, Iustin!

- comunicat Farul

Înainte de acest transfer, Doicaru a jucat 86 de minute în meciul cu Sepsi de sâmbătă, de la Sf. Gheorghe, scor 1-1. A fost ultima partidă pentru atacant în tricoul formației lui Sabău.

În schimbul acestui transfer, marinarii vor primi din partea turcilor suma de 1,5 milioane de euro, din informațiile GSP.

Doicaru a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai constănțenilor la startul noului sezon, în care a reușit trei goluri și o pasă decisivă.

Doicaru e al doilea jucător vândut de Farul vara aceasta, după ce Alexandru Ișfan a fost cedat la Oviedo, în La Liga 2, pentru 800.000 de euro.

Noua echipă a lui Doicaru a început cu o victorie noul sezon din prima ligă turcă. În prima etapă, Rizespor a învins-o pe Konyaspor cu 1-0. În runda a doua, echipa lui Mihăilă a pierdut cu 0-2 în fața lui Samsunspor. Internaționalul român nu a jucat, având probleme de ordin medical.

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Superliga
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează