FOTBAL  »  Superliga  »  STUDIU

Jucătorii U25 din Superliga recomandați să facă pasul spre echipa națională: sunt doi jucători de la Dinamo și doi de la Rapid pe listă

Imagini de bucurie la golul marcat de Miculescu în FCSB - CFR Cluj  / Foto: Cristi Preda GSP
Imagini de bucurie la golul marcat de Miculescu în FCSB - CFR Cluj / Foto: Cristi Preda GSP

Articol de - Publicat joi, 13 februarie 2025 17:04 / Actualizat joi, 13 februarie 2025 21:38

David Miculescu (FCSB), Andrei Borza (Rapid) și Mihnea Rădulescu (Petrolul) sunt între cei zece fotbaliști din Superligă cu vârsta sub 25 de ani care, potrivit analizei publicate de CIES Football Observatory, sunt recomandați să facă pasul către selecționata lui Mircea Lucescu.

Institutul Elvețian de Statistică de la Neuchatel a plasat pe primul loc extrema dreaptă a campioanei României. Rezervă nefolosită în meciurile „tricolorilor” cu Kosovo și Cipru din Liga Națiunilor, Miculescu (23,7 ani) are cel mai mare coeficient (76,5) și o „proiecție a valorii” de 2,3 milioane de euro.

Real Madrid nu se mai înțelege cu Vinicius jr. » Detalii EXPLOZIVE despre negocierile de la Praga cu clubul disperat să-l transfere!
SPANIA
Real Madrid nu se mai înțelege cu Vinicius jr. » Detalii EXPLOZIVE despre negocierile de la Praga cu clubul disperat să-l transfere!

Cel mai tânăr din topul CIES joacă la Rapid și este Andrei Borza (19,2 ani). Fotbalistul de bandă stângă al giuleștenilor este văzut de elvețieni cu un salt potențial al cotei valorice până la 5,3 milioane de euro, deși coeficientul său îl plasează abia pe a noua poziție (73,4).

Mihnea Rădulescu e pe 5-6, la egalitate cu Dennis Politic

Un alt nume interesant propus de CIES Football Observatory din campionatul nostru intern este extrema dreaptă Mihnea Rădulescu. Jucătorul ploieștenilor (19,4 ani), plasat pe locul al cincilea, are coeficient 73, 8, la fel ca Dennis Politic (Dinamo), dar întrece net aripa stângă a alb-roșiilor la proiecția cotei valorice, 3,3 milioane de euro față de 900.000.

Match Quiz PAOK - FCSB

Cât de bine te pricepi la fotbal? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul PAOK - FCSB și câștigă premiile grozave puse în joc.

Un fotbalist poziționat foarte sus de statisticienii din Neuchatel este Ștefan Bairam (22,1 ani). Extrema dreaptă a Universității Craiova are al doilea cel mai bun scor (76,2) după David Miculescu, dar este mai slab la saltul proiectat al cotei sale, 2,7 milioane de euro.

Jucătorii U25 din Superliga recomandați să facă pasul spre echipa națională: sunt doi jucători de la Dinamo și doi de la Rapid pe listă
Andrei Borza / Foto Ionuț Iordache (GSP)

Cătălin Cârjan, Matei Ilie și Ianis Stoica sunt între primii 10

Pe locurile 3 și 4 și-au făcut apariția doi fotbaliști de 22 de ani: stoperul Cristian Ignat, cu 74,5 și proiecția cotei valorice de doar 1,1 milioane de euro, și Cătălin Cârjan, mijlocașul dinamovist având un scor de 73,9 și un eventual salt la 1,4 milioane.

Ierarhia celor zece jucători U25 este completată de apărătorul Matei Ilie (CFR Cluj, 22,1 ani), cu 73,6 și 1,7 milioane de euro, extrema stângă Ianis Stoica (Hermannstadt, 22,1 ani), cu 73,5 și 1,8 milioane de euro, și fotbalistul de bandă stângă Andres Dumitrescu (Sepsi, 23,9 ani), cu coeficient 73,3 și 500.000 de euro.

Citește și:
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Nationala
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Nationala
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”
Nationala
Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (3)
istet10
istet10  •  14 Februarie 2025, 00:07
Postat de creeperno534 pe 13 Februarie 2025, 22:44

Sper ca dinamovistii sa devina indispensabili pentru nationala

Pai sunt. Sunt purtati acum, pe ger.

creeperno534
creeperno534  •  13 Februarie 2025, 22:44

Sper ca dinamovistii sa devina indispensabili pentru nationala

utilizator șters
utilizator șters  •  13 Februarie 2025, 18:37

Cam astia ar fi. Plus Lixandru, probabi l-au scapat din vedere din cauza accidentarii

Vezi toate comentariile (3)
Comentează