FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV „Înseamnă că furăm curent!” » LPF, reacție ironică despre Eduard Novak: „Nu am consultat încă ChatGPT-ul”

Eduard Novak
Eduard Novak

Articol de , - Publicat miercuri, 17 decembrie 2025, 12:31 / Actualizat miercuri, 17 decembrie 2025 13:32

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a avut o intervenție telefonică la GSP Live, în care a vorbit despre unul dintre cele mai controversate subiecte ale momentului: legea Novak.

  • Pe 19 noiembrie a fost aprobat ca Ordinul ministrului sportului 500/2022, emis de Novak, care prevedea obligativitatea utilizării a 40% sportivi români de către cluburile din România, la toate sporturile, la meciurile organizate în țară, să devină parte integrantă a legii. Iar din sezonul viitor, toate cluburile ar trebui să aplice această regulă

  • Ca să intre în vigoare, legea trebuia promulgată de președintele Nicușor Dan. Însă șeful statului a atacat la CCR modificările propuse de AUR

Justin Ștefan și-a început discursul într-o notă ironică. Marți, la GSP Live Special, Eduard Novak, inițiatorul legii, i-a recomandat lui Raul Rusescu să consulte Inteligența Artificială pentru răspunsuri concrete, într-o dezbatere plecată de la legea pe care Novak a inițiat-o.

VIDEO | Poziția LPF legată de legea Novak: „Populistă! Indiferent că suntem de ideologie suveranistă sau nu, în momentul de față suntem membri ai Uniunii Europene și trebuie să respectăm legislația”

Justin Ștefan se alătură celor care nu susțin această lege. În viziunea lui, ea nu se află în concordanță cu legislația Uniunii Europene. Acesta ar fi și motivul pentru care președintele Nicușor Dan a atacat-o la Curtea Constituțională.

„Nu am consultat încă ChatGPT-ul (n.r. - râde). Nu l-am folosit. Am răspuns la replica domnului Novak de ieri, care mi s-a părut într-adevăr amuzantă. Opinia mea este cât se poate de clară. Este în acord cu ceea ce a susținut în toată această perioadă și domnul Ionuț Stroe.

Indiferent că ne place sau nu, indiferent că suntem de ideologie suveranistă sau nu, în momentul de față suntem membri ai Uniunii Europene și trebuie să respectăm legislația Uniunii Europene și nu putem crea un dezavantaj pentru cetățenii Uniunii Europene în raport cu cetățenii români.

Trebuie să facem o distincție între norma legală și norma adoptată de federațiile sportive naționale. Este chiar o discriminare cât se poate de reală între cele două categorii. Ne întoarcem la principii. Este un principiu.

Nu trebuie să facem o căutare clară pe norme juridice punctuale. Este un principiu fundamental. Nu putem crea o discriminare între cetățenii Uniunii Europene și cetățenii unui stat.

După mine, lucrurile sunt foarte clare. Sunt convins că și acesta este motivul pentru care președintele Nicușor Dan a atacat această lege la Curtea Constituțională a României, pentru că, dincolo de orice discuție punctuală juridică, este vorba despre un principiu cât se poate de clar”, a explicat Justin Ștefan, la GSP Live.

„Nu poți să ne pui pumnul în gât și să ne spui că noi trebuie să folosim o cotă de jucători români”

„Mai este o discuție importantă pe care nu aș vrea să o neglijăm. În fotbalul profesionist, care este business, că ne place sau nu ne place, nu poți să ne pui pumnul în gât și să ne spui că noi trebuie să folosim o cotă de jucători români, în contextul în care nu există jucători români, din perspectiva cluburilor, suficient de bine pregătiți pentru a fi incluși în echipă, în raport cu jucătorii străini.

Mai mult decât atât, ia măsuri să creezi condiții pentru formarea de jucători români, să ai infrastructură, antrenori! Dacă voi credeți vreodată că noi o să facem performanță la centrele de copii și juniori cu antrenori plătiți cu 2.000–5.000 de lei, înseamnă că furăm curent, ca să mă exprim și eu mai plastic.

OK, mulți jucători străini sunt mediocri în opinia voastră, poate chiar și a mea. Păi, înseamnă că aceia sunt mai buni decât jucătorii români care au rămas pe piață după ce cluburile mai mari i-au luat pe cei pe care i-au considerat potriviți pentru loturile lor, nu?

De multe ori, salariul este oferit emoțional. Nu se face un calcul realist - cât de mult contribuie jucătorul în echipă la performanța mea sportivă, ce venituri comerciale poate genera jucătorul pe care îl aduc la echipă și, în felul acesta, să am un algoritm cât de cât obiectiv de stabilire a salariilor.

De multe ori, rămân la părerea mea, salariile sunt stabilite pe criterii subiective”, a adăugat Justin Ștefan.

Noi vrem să forțăm folosirea de jucători români, în contextul în care faptul că venim cu străini, unii mediocri, demonstrează că nu avem suficientă marfă de calitate.

Noi trebuie să ne întrebăm de ce nu avem suficientă marfă de calitate, să luăm măsuri și după aceea să ne gândim la legi de acest tip, pe care eu le consider populiste. Îmi pare rău dacă nu sunteți de acord cu mine. Nu vreau ca sportul să cadă într-un joc politic.

Nu știu ce va decide Curtea Constituțională a României, dar eu cred că, dacă va analiza la nivel de principiu, s-ar putea să admită solicitarea făcută de președintele Nicușor Dan

- Justin Ștefan, secretarul general al LPF, la GSP Live

Clasamentul la zi din Superliga

Citește și:
Șocul finalului de an în tenis! Anunțul făcut de Carlos Alcaraz: „Mi-e dificil să scriu acest mesaj”
Tenis
Șocul finalului de an în tenis! Anunțul făcut de Carlos Alcaraz: „Mi-e dificil să scriu acest mesaj”
Gică Popescu, investiție de 70 de milioane de euro » În ce își transformă academia de fotbal
Stiri extrasport
Gică Popescu, investiție de 70 de milioane de euro » În ce își transformă academia de fotbal
Investiție-SF! Poliția din Dubai are în dotare un nou supercar: există doar 7 exemplare în lume
Noutati auto
Investiție-SF! Poliția din Dubai are în dotare un nou supercar: există doar 7 exemplare în lume
Vin scouteri din Olanda la FCSB - Rapid » Clubul cere două milioane de euro
Superliga
Vin scouteri din Olanda la FCSB - Rapid » Clubul cere două milioane de euro
EXCLUSIV Gică Popescu lansează o investiție de amploare în Craiova
Profit.ro
EXCLUSIV Gică Popescu lansează o investiție de amploare în Craiova
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Gică Popescu, investiție de 70 de milioane de euro » În ce își transformă academia de fotbal

7 situații ULUITOARE din istoria Anchetei Gazetei: are 10 titluri în România și NU a câștigat niciodată! N-a fost nici măcar pe locul 2! Și marele Costică Ștefănescu are o statistică-șocantă


Comentarii (2)
Mefi666
Mefi666  •  17 Decembrie 2025, 14:57

În fotbalul profesionist, care este business, că ne place sau nu ne place, nu poți să ne pui pumnul în gât și să ne spui că noi trebuie să folosim o cotă de jucători români. Dar impunerea de folosire a unui jucător sub 21 nu e tot un pumn în gât ???sau acolo nu se pune … ipocrizia la ce mai înalt nivel

demolarii
demolarii  •  17 Decembrie 2025, 14:01

J Stefan ar trebuii sa se abtina: 1. Pentru ca LPF nu a adus bugete cluburilor. Singurul club care a iesit pe + este Fcsb. Restul de 15 actionari ai LPF ori depind de bani publici, ori sunt pe pierdere: Copos, Negoita,Nicolae 1 si 2, Hagi( mereu se plange ca e pe -), Negoita,Borcea,Netoiu, Turcu, Varga, Iancu, Iftimie,Porumboiu, Mititelu si restul care au investit cativa bani proprii. Cele sustinute de primarii sau sindicate: Pandurii Tg. Jiu, GazMetan,U Cluj, Poli Timisoara varianta 1, 2 sau 3, Politehnica Iasi, Gloria Buzau....etc au dat faliment. 2. Daca e sport profesionist si nu e dependent de bani publici, o astfel de prevedere nu ar avea rost. 3. Personal cred ca J Stefan sau/si Iorgulescu daca ar consuma 50% din energia consumata pentru protejarea protejarea afacerii Becali, in scopul creerii unei competitii in sec XXI si nu sa vanda un eveniment de pe vremea cand Tiriac juca hochei.. Apropo, de ce nu i-au cerut sfatul ? Doar a organizat turnee de tenis....a facut si zgura albastra la turneu Master....ce ar insemna un meci Botosani vs Slobozia pe Arena Nationala sold out pentru Tiriac? 4. Sportul ar trebuii sa redevina un fenomen al poporului. Nu apanajul unuia sau altuia....cam asta ar trebuii sa fie tema unei legi Novak, Dragomir, Nastase,Lipa sau Nicusor Dan privind sportul.....sport pentru cetateni din impozitele lor....

Vezi toate comentariile (2)
Comentează