FOTBAL  »  Superliga  »  SALARIU

Exclusiv Mai bine șef la LPF decât fotbalist! » Secretarul general câștigă peste vedetele din Liga 1: tocmai a primit o mărire de salariu

Justin Ștefan (dreapta) și Gino Iorgulescu nu au motive să se plângă în privința salariului
FOTO sportpictures.eu
Justin Ștefan (dreapta) și Gino Iorgulescu nu au motive să se plângă în privința salariului FOTO sportpictures.eu

Articol de , , - Publicat joi, 28 octombrie 2021 07:04 / Actualizat joi, 28 octombrie 2021 09:23

Justin Ștefan și-a crescut salariul de la 17.000 € la 20.000 €, un nivel la care se mai află doar fotbaliștii cei mai importanți din campionat. Doar Keșeru e mai bine plătit decât este al doilea om din LPF.

Liga Profesionistă de Fotbal prosperă și atunci când cluburile o duc tot mai greu. În toamna anului viitor vor avea loc alegeri pentru președinție. Surse din instituție spun că Gino Iorgulescu, aliat de curând cu Răzvan Burleanu, va participa pentru obținerea încă unui mandat. Nu ar mai avea șanse să devină numărul unu Justin Ștefan, actualul secretar general. 

Nu-i este rău nici ca adjunct. Aceleași surse susțin că Ștefan a obținut recent o mărire a salariului de la 17.000 de euro la 20.000 de euro, o valoare care-l plasează printre oamenii cel mai bine plătiți din întreg fotbalul românesc, cu tot cu antrenorii și cu jucătorii!

Gino are 30.000 €!

Edi Iordănescu e plătit mai slab la FCSB, el încasează doar 15.000 de euro lunar. Dintre fotbaliști, mai mult câștigă Keșeru, pe care FCSB l-a adus gratuit, fără sumă de transfer. Internaționalul român plecase liber de la Ludogoreț și încasează 25.000 de euro lunar în clubul lui Becali. 

Președintele Gino Iorgulescu ar primi, conform acelorași surse, 30.000 de euro lunar. Liga Profesionistă nu beneficiază de bani publici, deci nu are nevoie de aprobări speciale în stabilirea salariilor, nu e forțată să le încadreze în vreo grilă. 

Doar cluburile trebuie să fie de acord, din moment ce asociația le reprezintă pe cele 16 formații din prima ligă și ele o finanțează.

Mai bine șef la LPF decât fotbalist! » Secretarul general câștigă peste vedetele din Liga 1: tocmai a primit o mărire de salariu
Keșeru câștigă mai bine decât secretarul general al Ligii, dar mai prost decât șeful LPF

14.194.955 de leia cheltuit Liga Profesionistă de Fotbal în anul 2020. Grosul costurilor a provenit din salarii

Cel mai bun angajator

Comentariile critice ale cluburilor s-au referit, de-a lungul timpului, mai ales la bugetul uriaș al instituției, unul pe care Liga Profesionistă îl consumă aproape numai cu salariile puținilor angajați pe care îi are. LPF are 25 de angajați și plătește salarii de 9,1 milioane de lei, o sumă la care se mai adaugă cheltuieli cu terți în valoare de 1,4 milioane de euro. 

Rezultă un venit mediu lunar de 6.000 de euro pentru fiecare angajat al Ligii. Doar CFR și FCSB își permit să suporte asemenea costuri. LPF nu are în subordine nici loturi naționale, nici comisii jurisdicționale, nici Comisia Centrală a Arbitrilor. De toate acestea se ocupă Federația

16.030.094 de leia încasat LPF în anul trecut. Datele sunt oficiale, înregistrate la Ministerul Finanțelor

7la sută din valoarea drepturilor TV reprezintă comisionul pe care îl percepe LPF, adică două milioane de euro din totalul de 28,5 milioane de euro. Echipele ajung să încaseze întreaga sumă, de fapt, pentru că LPF oprește comisionul aferent dintr-un contract de sponsorizare avut cu o casă de pariuri

FRF nu știe cine e Fernando Couto

Cealaltă instituție din conducerea fotbalului românesc, Federația, a trimis de curând o delegație în Portugalia, într-o „vizită de lucru”, așa cum a descris-o Departamentul de Comunicare al FRF. Mihai Stoichiță, șeful Departamentului Tehnic, a condus delegația din România. 

Din „lot” făcea parte inițial și Miodrag Belodedici, pe care conducerea Federației l-a exclus până la urmă. Belo l-a întrebat pe unul dintre emisarii FRF: „Știi cine e Fernando Couto?”. „Nu, nu știu”. „Lucrează în federația portugheză. Să-i transmiți că-l salut!”. 

Mai bine șef la LPF decât fotbalist! » Secretarul general câștigă peste vedetele din Liga 1: tocmai a primit o mărire de salariu
Couto (foto), fost internațional portughez, a jucat ca fundaș și a rămas legendar pentru Porto și pentru Lazio. A mai jucat la Barcelona și la Parma. A fost campion în Portugalia, în Italia și în Spania și a jucat în 110 meciuri pentru naționala Portugaliei.

Citește alte știri din Liga 1:

INCREDIBIL: Noile restricții aruncă sportul în stradă! „Dacă nu suntem exceptați de la această decizie, ne închidem”

CFR Cluj, prima reacție despre datoria la Edi Iordănescu: „S-au întâmplat anumite lucruri”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (18)
demolarii
demolarii  •  28 Octombrie 2021, 19:43

E clar de ce cluburile nu au bani....

380912830348081
Gogu Steriade  •  28 Octombrie 2021, 18:45

La ce rezultate avem în cupele europene și la națională, paraziții ăștia ar trebui sa ia salariul minim pe economie.

c23665
c23665  •  28 Octombrie 2021, 16:28

Plătește bine nea Gigi! Majorarea nepotului se datorează schmecheriei cu amânarea meciului cu Farul?!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează