FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT

Kevin Ciubotaru, pe radarul cluburilor din Olanda și Spania: „Ar putea închide afacerea”

Kevin Ciubotaru (stânga) // foto: Cristi Preda (GSP.ro)
Kevin Ciubotaru (stânga) // foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de - Publicat marti, 20 ianuarie 2026 20:35 / Actualizat marti, 20 ianuarie 2026 21:05

Kevin Ciubotaru, fundașul stânga al celor de la Hermannstadt, este tot mai aproape de un transfer în străinătate. Jucătorul în vârstă de 21 de ani se află pe lista mai multor cluburi din Europa, precum Fortuna Sittard, Heerenveen, Go Ahead Eagles (fosta adversară a FCSB-ului), dar și Valladolid sau Celta Vigo.

Ciubotaru a fost unul dintre numele intens vehiculate în mercato-ul de iarnă în fotbalul românesc. Fundașul stânga s-a aflat pe lista lui Gigi Becali, însă negocierile cu FCSB s-au blocat. Rapid a fost, de asemenea, interesată de jucătorul sibienilor.

Ce scrie presa din Italia despre român

Italienii au analizat situația lui Kevin Ciubotaru și interesul crescut al cluburilor din afara României:

Jucătorul are mai mulți pretendenți în străinătate, în special din Olanda, Belgia, Spania și Italia, iar clauza sa de reziliere este de 450.000 de euro. Mai multe cluburi din campionatul nostru au încercat să-l transfere oferind sume mai mici, însă ofertele au fost refuzate. Situația este diferită în Olanda și Belgia, unde cluburile interesate ar putea închide afacerea până la finalul perioadei de transferuri, plătind întreaga clauză și asigurându-și unul dintre cei mai promițători fundași tineri.
Cele mai active cluburi sunt Fortuna Sittard, Heerenveen și Go Ahead Eagles, în timp ce în Spania interesul vine din partea lui Valladolid și Celta Vigo.

- au notat italienii de la Tuttomercato

Ciubotaru s-a antrenat cu Dinamo

Cu doi ani în urmă, Kevin Ciubotaru s-a aflat în curtea lui Dinamo. „Câinii” l-au primit în probe pe tânărul fundaș, care își terminase junioratul în Marea Britanie, la Kinetic Academy, structură afiliată lui Glasgow Rangers.

Ciubotaru s-a antrenat cu Dinamo și a trecut inclusiv vizita medicală, însă a ales în cele din urmă să semneze cu Hermannstadt. La acel moment, Dinamo avea interdicție la transferuri, iar jucătorul nu a dorit să aștepte ridicarea acesteia, preferând siguranța unui contract în Superliga.

Parcursul lui Kevin Ciubotaru

Născut la Roma, pe 2 februarie 2004, Kevin Ciubotaru și-a început cariera la juniorii celor de la Ciampino (Italia). Ulterior, a trecut pe la Rapid Viena și Admira Wacker, iar înainte de experiența din Anglia a evoluat și pentru Parma U19.

Sezonul trecut, Kevin Ciubotaru a fost împrumutat de Hermannstadt în Liga a II-a, la Unirea Ungheni, iar în actuala stagiune a devenit un om de bază pentru echipa antrenată de Marius Măldărășanu.

Ciubotaru este cotat la 400.000 de euro pe site-ul de specialitate Transfermarkt. În acest sezon de Superligă, fundașul a bifat 20 de meciuri și a reușit o pasă decisivă.

Citește și:
Ioan Varga spune că îi dă afară de la CFR Cluj: „Inclusiv pantaloni, antrenori și câțiva dintre jucători”
Conference League
Ioan Varga spune că îi dă afară de la CFR Cluj: „Inclusiv pantaloni, antrenori și câțiva dintre jucători”
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Stiri extrasport
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
La nici 100 km de Dunăre, meciul european al lui Vlad Dragomir a fost oprit două ore din cauza ploilor » Imagini rare pe un stadion
Europa League
La nici 100 km de Dunăre, meciul european al lui Vlad Dragomir a fost oprit două ore din cauza ploilor » Imagini rare pe un stadion
Florin Prunea, dizgrațios pe stadion, ca delegat UEFA: „Vă arăt ceva frumos. E ce trebuie, fratello?”
Conference League
Florin Prunea, dizgrațios pe stadion, ca delegat UEFA: „Vă arăt ceva frumos. E ce trebuie, fratello?”
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Profit.ro
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

La nici 100 km de Dunăre, meciul european al lui Vlad Dragomir a fost oprit din cauza ploilor » Imagini rare pe un stadion

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează