FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Lăcă a decis: Dică mijlocaş

Articol de - Publicat sambata, 22 ianuarie 2011 00:00

"Dicanio" a jucat iar în roşu şi albastru, după o pauză de doi ani şi jumătate.

A fost utilizat în centrul liniei de mijloc, adică postul pe care era folosit şi la Cluj şi din cauza căruia MM crede că el n-a dat randament bun în Ardeal

Nicolae Dică joacă pe postul pe care vrea Marius Lăcătuş, nu pe cel pe care-l vede Mihai Stoica. Asta e prima concluzie după jocul de aseară. Antrenorul l-a folosit pe nou-venit în repriza a doua a partidei cu Hoffenheim II. În linia de trei mijlocaşi centrali, el a fost inter-dreapta. În spate l-a avut pe Bicfalvi, iar alături i-a stat Răduţ. Tactic, el a fost plasat aşa cum i s-a întîmplat şi în prima jumătate a lui 2010, cît a evoluat pentru CFR Cluj. Atunci a marcat un singur gol în campionat.

Cum s-a descurcat aseară? La prima acţiune, a pierdut mingea la 30 de metri şi i-a pus pe contraatac pe germani. Au urmat cîteva devieri, pase inteligente cu care a arătat că nu şi-a pierdut ştiinţa jocului. Doar că a fost tot timpul prea departe de poartă. Şi n-a avut nici o ocazie cît timp s-a aflat pe teren. A mai luat şi un "galben" cu un sfert de oră înaintea finalului, pentru un fault la centrul terenului. Semn că n-are nici ştiinţa deposedării pe care o posedă, în mod normal, un mijlocaş central de meserie. Cum fuseseră Ricardo şi Laurenţiu Marinescu în prima repriză.

"Eu sînt al doilea atacant, ăsta e postul meu, ştie toată lumea! Dar nea Marius mi-a cerut să joc mijlocaş central şi-am acceptat, normal'
Nicolae Dică

"N-am fost folosit niciodată constant ca mijlocaş, în cariera mea. Am mai jucat aşa, dar numai cîte un meci-două, din cînd în cînd'
Nicolae Dică

Martinovici stă 10 zile
Ghinion teribil pentru Novak Martinovici! Sîrbul s-a accidentat iar în perioada de pregătire, cum păţise şi astă-vară. De data asta are entorsă la gleznă şi va lua o pauză de 10 zile, adică se mai antrenează abia în al doilea stagiu din Antalya, care debutează pe 28 ianuarie.

Tot Tănase căpitan

Scandalurile în care a fost implicat în iarna asta nu l-au lipsit pe Cristi Tănase de sprijinul conducerii. Tot el a fost căpitan şi aseară. A început meciul cu banderola pe braţ şi i-a pasat-o lui Nicoliţă abia în partea a doua, după ce el fusese înlocuit.

Lăcătuş, supernervos

Primul amical l-a scos din sărite pe Lăcătuş. Antrenorul a stat doar în picioare şi a ţipat nonstop la jucători. La Gardoş, la Bonfim, la Tănase, cărora le-a cerut cel mai des să joace simplu şi rapid. Răduţ l-a enervat cel mai rău. Mijlocaşul a fost faultat la un moment dat, a obţinut lovitura liberă, dar nu i-a plăcut lui Lăcă: "Bine-ţi face, bă, că te loveşte, dacă nu joci simplu!".

inbox

- Mircea Rednic a asistat la amical, dar a plecat în repriza a doua, cînd a început ploaia: "Steaua-i Steaua, indiferent cum joacă! Nicoliţă a vrut să vină la Lankaran, dar afacerea a picat definitiv".
- Onofraş a început ca titular amicalul cu Hoffenheim, dar nu va continua la Steaua. El o să revină la Urziceni, de unde fusese achiziţionat acum cinci luni.
- Geraldo Alves s-a ales cu o inflamaţie a muşchilor din cauza efortului depus la antrenamentele din Antalya. Portughezul s-a plîns de dureri musculare în timpul jocului, dar poate să se antreneze normal.
- Gigel Bucur şi Cristi Pojar, secundul lui Petrescu, au văzut meciul alături de MM Stoica. Cu ei a mai stat şi Florin Cernat.
- Andrei Ionescu şi portarul Măcelaru au fost singurii stelişti care nu au evoluat nici măcar un minut în primul joc de pregătire al iernii.
- Cezar Lungu s-a interesat de situaţia materială a celor de la Urziceni: "Cu caşcavalu' cum e? Vă dau ăştia de la Chiajna bani?". Replica fotbaliştilor Unirii a venit repede: "Cam subţire, abia primim cîte o felie!".

- Mircea Rednic a asistat la amical, dar a plecat în repriza a doua, cînd a început ploaia: " Steaua-i Steaua, indiferent cum joacă! Nicoliţă a vrut să vină la Lankaran, dar afacerea a picat definitiv".
- Onofraş a început ca titular amicalul cu Hoffenheim, dar nu va continua la Steaua. El o să revină la Urziceni, de unde fusese achiziţionat acum cinci luni.
- Geraldo Alves s-a ales cu o inflamaţie a muşchilor din cauza efortului depus la antrenamentele din Antalya. Portughezul s-a plîns de dureri musculare în timpul jocului, dar poate să se antreneze normal.
- Gigel Bucur şi Cristi Pojar, secundul lui Petrescu, au văzut meciul alături de MM Stoica. Cu ei a mai stat şi Florin Cernat.
- Andrei Ionescu şi portarul Măcelaru au fost singurii stelişti care nu au evoluat nici măcar un minut în primul joc de pregătire al iernii.
- Cezar Lungu s-a interesat de situaţia materială a celor de la Urziceni: "Cu caşcavalu' cum e? Vă dau ăştia de la Chiajna bani?". Replica fotbaliştilor Unirii a venit repede: "Cam subţire, abia primim cîte o felie!".

Citește și:
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Superliga

Sociologul Gelu Duminică îl taxează pe Daniel Pancu: „Prostia...”

Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari

Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel

Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (12)
mihaisimatei
mihaisimatei  •  24 Ianuarie 2011, 02:07

iar l-au prins astia pe dica cu limba scoasa....hai npoate face si el treaba in returul asta...o fi schimbat cutia de viteze?

blader2k
blader2k  •  22 Ianuarie 2011, 19:21

nu zic ca nu e nici Laca antrenor bun,dar s-au gasit toti frustratii sa comenteze,intai sa fiti voi la un sfert din randamentul lui de fotbalist,sa faceti scoala de antrenori si dupa sa veniti sa comentati aiurea, Stima!

gazistu
gazistu  •  22 Ianuarie 2011, 13:11

dica da randamentul cel mai bun in spatele celor 2 varfuri, ca mijlocas central coordonator de joc, ultimul pasator. ......DICA BOLASCO ______ SURDU

Vezi toate comentariile (12)
Comentează