Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 mai 2009 00:00
Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, a declarat, miercuri, că nu are favorite în ceea ce priveşte câştigătoarea titlului în Liga I, ci este preocupat de locul pe care va termina echipa sa.
"Nu mă interesează cine o să ia titlul de campioană. Pe mine mă interesează doar poziţia Stelei în clasament la finalul sezonului. Nimic mai mult", a spus Marius Lăcătuş, care s-a referit apoi la remiza obţinută în derby-ul cu Dinamo:

"Faptul că nu am permis echipei de pe primul loc să aibă ocazii de gol, printr-o aşezare foarte bună, un efort mare şi disciplină în teren, cred că este un aspect pozitiv după jocul cu Dinamo, chiar dacă nu am reuşit să ne impunem. Mi-aş fi dorit mai multe situaţii clare de a marca. Am dus jocul foarte bine până în ultimii 35-40 de metri, dar trebuie să recunoaştem că am rămas datori în ofensivă".
Întrebat dacă atunci când s-a întors la Steaua s-a gândit că echipa va ajunge să se lupte pentru ocuparea locului 3 cu 4 etape înainte de final, Lăcătuş a replicat: "Te gândeşti la toate lucrurile în momentul în care începi returul, la poziţia în clasament şi la ce ai putea realiza la finalul sezonului. Îmi doresc mereu rezultate bune, nu numai prestaţii bune. Asta am urmărit mereu. Punctele sunt foarte importante întotdeauna".
Tehnicianul roş-albaştrilor a vorbit şi despre posibilitatea de a lua o pauză în ceea ce priveşte antrenoratul: "Nu mi-a trecut niciodată prin cap aşa ceva. Vom vedea ce se va întâmpla. Nu sînt un antrenor în vârstă. Mai am timp. Nu iau niciodată decizii cu mult timp înainte de a le pune în aplicare. Rămâne de văzut".
În încheiere, Lăcătuş a comentat decizia CCA ca meciurile cele mai importante din final de sezon să fie arbitrate de arbitri străini: "Rămâne de văzut. Depinde de maniera lor de arbitraj. Unele cluburi sînt mulţumite, iar altele nu. Am văzut acest lucru în cele câteva meciuri cu arbitri străini de până acum. Părerile sînt împărţite".
Steaua va întâlni formaţia Rapid, vineri, de la ora 21:00, într-un derby al etapei a 31-a.
Sursa: NewsIn
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!