FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Lăcătuş schimbă strategia » Muncesc ca să scape de coşmaruri

Articol de , , - Publicat luni, 07 februarie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 06 februarie 2011 18:13

Tehnicianul era adeptul marcajului om la om la faze statice şi de aceea nu le lucra la antrenamente, dar a început acum să le pregătească, în cantonamentul din Antalya


Steaua a ajuns tocmai pe locul 7 în Liga 1 şi fiindcă s-a comportat îngrozitor în prima parte a sezonului la fazele fixe din timpul meciurilor. Lăcătuş încearcă să repare asta în săptămînile rămase pînă la jocul cu Universitatea Craiova. Roş-albaştrii au luat multe goluri din momente statice, indiferent de antrenor, indiferent de formula care se afla pe teren.

Au pierdut doar din cauza asta!
Bilanţul celor 18 etape care s-au consumat pînă acum e şocant pentru toţi steliştii: echipa a încasat 16 goluri în total, dintre care 14 au venit în urma fazelor fixe! Deci doar în două rînduri a fost învinsă în situaţii în care adversarul a atacat cursiv. Ce face Lăcătuş ca să evite repetarea coşmarului şi în următoarele 16 partide pe care ai lui le mai au de jucat în campionat?

Îi responsabilizează
A început să antreneze fazele fixe în Turcia. Înainte nu făcea asta, fiindcă o considera pierdere de timp. Prefera să nominalizeze adversarii de marcat pentru fiecare fotbalist al lui. Marius a şi explicat de ce proceda aşa: "Marcajul om la om e cel mai bun. Dacă aş alege marcaj în zonă, jucătorii şi-ar pasa responsabilitatea de la unul la altul". Rezultatele proaste din 2010 l-au făcut pe antrenor să-şi schimbe strategia. El a exersat apărarea la cornere şi la lovituri libere în Antalya şi speră să anuleze handicapul din tur trecînd la un nou sistem de marcaj. Acesta va fi unul mixt, în care doar adversarii consideraţi a fi cei mai periculoşi vor fi marcaţi de oameni desemnaţi dinainte, în rest fiecare stelist urmînd să apere cîte o zonă din careu.

3 jucători cu joc de cap foarte bun se află în echipa standard a Stelei: Gardoş, Galamaz şi Bilaşco

2 executanţi de lovituri libere foarte buni au roş-albaştrii în lot: Nicolae Dică şi Mihai Răduţ


Nu sînt grozavi nici cînd atacă
Steliştii mai şi dau goluri din faze fixe, nu doar iau. Doar că nu înscriu nici măcar jumătate din cîte primesc! În primele 18 runde, au marcat din cornere, penalty-uri şi lovituri libere doar de 7 ori, faţă de cele 14 dăţi în care au fost victime. În mandatul trecut al lui Lăcătuş, roş-albaştrii au avut un retur de excepţie, în sezonul 2007-2008, în care au cucerit 80 la sută dintre punctele puse în joc. Atunci au marcat mai ales din cornere şi din lovituri libere.


Mîine au iar amical, contra lui Osterc!

Steliştii joacă din ce în ce mai des, pe finalul stagiului de pregătire din Turcia. Mîine au iar meci, cu Koper, locul 3 din Slovenia. Koper a pierdut zilele trecute cu CFR Cluj, 2-3, după ce a condus cu 2-0, şi-l are în componenţă pe Milan Osterc, care a şi înscris contra ardelenilor. Atacantul de 35 de ani a punctat contra României în 2001, în victoria Sloveniei cu 2-1. Ex-iugoslavii s-au calificat atunci la CM în dauna "tricolorilor".


Stancu are sfaturi pentru "Dodel"

Bogdan Stancu ştie ce are de făcut Cristi Tănase. "El e un jucător foarte bun, trebuie doar să aibă grijă de viaţa extrasportivă şi să nu mai apară prin tabloide", a zis "Motanul" la GSP TV. El şi Tănase sînt prieteni şi erau colegi de cameră în perioada în care au jucat amîndoi în Ghencea. Şi Gigi are o explicaţie pentru escapadele dese ale lui "Dodel": "N-ar vrea să iasă în oraş, dar primeşte invitaţii de la prieteni pe care nu poate să-i refuze".

INBOX
- Petre Marin are un sfat pentru Steaua şi pentru Dinamo: "Să pregătească viitorul, fiindcă sezonul acesta e compromis pentru ele".
- Pe Gigi Becali nu-l îngrijorează interesul lui Dinamo pentru Ghionea: "Aş vrea să se ducă acolo, că l-ar înjura galeria şi s-ar pierde cu firea".

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează