FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA - FCSB 2-3

Eșecul cu FCSB zdruncină Craiova » Reghecampf: „Vom avea o discuție cu patronul” + Îl critică pe Feșnic: „Să vadă ce a arbitrat!”

FCSB s-a impus în deplasarea cu CS Universitatea Craiova, scor 3-2, datorită reușitei semnate de Andrei Cordea în prelungiri. Laurențiu Reghecampf, antrenorul oltenilor, a criticat arbitrajul lui Horațiu Feșnic și anunță mutări importante în iarnă.
FCSB s-a impus în deplasarea cu CS Universitatea Craiova, scor 3-2, datorită reușitei semnate de Andrei Cordea în prelungiri. Laurențiu Reghecampf, antrenorul oltenilor, a criticat arbitrajul lui Horațiu Feșnic și anunță mutări importante în iarnă.

Articol de GSP - Publicat duminica, 28 noiembrie 2021 23:00 / Actualizat duminica, 28 noiembrie 2021 23:15

FCSB s-a impus în deplasarea cu CS Universitatea Craiova, scor 3-2, datorită reușitei semnate de Andrei Cordea în prelungiri. Laurențiu Reghecampf, antrenorul oltenilor, a criticat arbitrajul lui Horațiu Feșnic și anunță mutări importante în iarnă.

  • Grație acestei victorii, FCSB s-a apropiat provizoriu la 5 puncte de liderul CFR în clasamentul Ligii 1. CSU Craiova rămâne pe 4, la 14 puncte de CFR și la 9 de FCSB.

Laurențiu Reghecampf, după CS Universitatea Craiova - FCSB 2-3: „Nemeritat!”

„Un meci pierdut nemeritat. Ambele reprize au fost total diferite, am început bine, am marcat un gol, apoi am încasat goluri din faze fixe. Unele ușoare, nu complicate. Ne-au marcat goluri jucătorii care nu erau cei mai periculoși. 

La primul a fost o greșeală foarte mare. Nu îmi place să dau nume, dar când te bați la campionat trebuie mai multă încredere și mai multă responsabilitate. Am egalat, am avut ocazii mari în repriza secundă. 

Nistor, uluit: „Nu-mi vine să cred, e incredibil! Unii n-au valoare de Craiova”
CSU Craiova - FCSB 2-3
Nistor, uluit: „Nu-mi vine să cred, e incredibil! Unii n-au valoare de Craiova”

Știam că Houri va intra după pauză, pentru că a fost accidentat și nu poate duce mai mult. De asta am făcut 3 schimbări la pauză. Cîmpanu a și marcat. Știam că vom reuși să înscriem.

În prima repriză am vrut să punem presiune, să aducem mingea în careu cu multe centrări pentru cei doi atacanți masivi (n.r. Koljic și Markovici). Dar, din nou, primim gol din fazele fixe. Nu ai cum să fii relaxat când conduci, trebuie să fii și mai motivat. Ar trebui să fie ambiția și mai mare, să ai o plăcere suplimentară”, a spus Laurențiu Reghecampf, la Telekom Sport. 

Schimbări în iarnă la CS Universitatea Craiova

„Trebuie să facem o analiză. Acum suntem foarte mult în spate. Va fi foarte greu să mai recuperăm punctele față de CFR. Nu știu dacă jucătorii vor plăti, nu cred că plătește nimeni. 

Vom avea o discuție cu patronul echipei și vom analiza ce avem de făcut pentru perioada următoare. Noi ne dorim performanță și jucători care vor titlul. Pentru că noi nu depunem armele, suntem acolo și vrem titlul!”, a explicat Reghecampf. 

Reghecampf, supărat pe „centralul” Horațiu Feșnic

„I-am reproșat un singur lucru lui Horațiu, să se uite și să își dea seama ce a arbitrat! La faza cu Crețu și Bancu, din final, Crețu lovește mingea, apoi îl lovește și pe Bancu. Din inerție, din greșeală, dar îl lovește. Mingea încă era în joc, trebuia să dicteze penalty. 

Mai este un fault la Houri, i se dă galben petnru simulare, când trebuie să fie fault pentru noi”, a spus antrenorul celor de la CS Universitatea Craiova.

VIDEO Dumitru Dragomir, dat pe spate după CSU Craiova - FCSB: „El e cel mai bun fotbalist din Liga 1!”

Cum arată clasamentul în Liga 1, după CS Universitatea Craiova - FCSB 2-3

FCSB ajunge la 37 de puncte și este singura echipă care ține aproape de campioana CFR Cluj, liderul din acest moment. CS Univeritatea Craiova a pierdut al 3-lea meci cosnecutiv în campionat șio va încheia etapa în afara podiumului, cu 28 de puncte.

Citește și alte știri despre CS Universitatea Craiova - FCSB: 

Vocile Gazetei » Universitatea Craiova - FCSB, comentat live pe GSP.ro de Ovidiu Ioanițoaia, Cristian Geambașu și Dan Udrea

Reacția lui Gigi Becali, după anunțul lui Arafat: „I-a venit mintea la cap! Ne făceam de râsul lumii”

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (26)
craiovamaxima
craiovamaxima  •  29 Noiembrie 2021, 11:46

Mai bine ati avea grija ce fotbalisti aduceti si de pe unde. Joaca un meci-doua dupa care stau cu lunile prin spitale. Clubul a devenit un centru de recuperare pentru fotbalisti cazuti. Chiar nu se verifica achizitiile inainte de a se face? E greu de crezut.

ali.bec
ali.bec  •  29 Noiembrie 2021, 10:43

Reghe a fost cu gândurile doar la Meme. Nu s-a putut concentra la meci.

dansy
dansy  •  29 Noiembrie 2021, 10:39
Postat de dexter3 pe 29 Noiembrie 2021, 01:34

Nicaieri in lumea asta nu se da penalty la asa ceva. Traieste in lumea ta...

La cat fotbal cunosti tu nici nu ma astept de la tine la altfel de comentarii!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează
Close