FOTBAL  »  Superliga  »  LPF

EXCLUSIV Decât fotbalist în Liga 1, mai bine angajat la LPF! Salarii uriașe pentru angajații și șefii Ligii

Președintele Iorgulescu și secretarul general Ștefan fac echipă la Ligă din 2013
Președintele Iorgulescu și secretarul general Ștefan fac echipă la Ligă din 2013

Articol de , , - Publicat luni, 08 martie 2021 08:06 / Actualizat luni, 08 martie 2021 09:34

E greu de găsit în România o instituție sau o societate în care angajații să câștige mai bine decât se câștigă în Liga Profesionistă de Fotbal. Cu 25 de angajați, ea consumă 9,1 milioane de lei anual pentru salarii și mai face cumpărături de 1,4 milioane de lei.

Scandalul pornit pe „tema VAR" între Federație și Liga Profesionistă l-a determinat pe Răzvan Burleanu să pomenească o sumă în conferința de presă la care a participat după ședința de Comitet Executiv desfășurată recent: „Iorgulescu și Justin Ștefan s-ar descurca să achite pentru instruirea arbitrilor dacă ar mai strânge cureaua puțin. Liga consumă două milioane de euro anual numai cu salariile!".

Angajații LPF, plătiți ca fotbaliștii cei mai buni

Suma a părut foarte mare. E uriașă, de fapt, în condițiile în care Liga Profesionistă de Fotbal are numai 25 de angajați! Valoarea exactă, în lei, a bugetului anual de salarii al LPF: 9.100.000. Taxele sunt incluse, deci nu e vorba despre salarii nete.

Rezultă un venit mediu lunar de 30.300 de lei pentru fiecare angajat, echivalent cu 6.000 de euro! Aceasta e media! 

Sunt surse din LPF care indică venituri de peste 15.000 de euro lunar pentru președintele Iorgulescu și pentru secretarul general Justin Ștefan, salarii egale cu ale fotbaliștilor cei mai importanți din campionatul românesc.


Liga Profesionistă nu e o instituție publică, asemenea unui minister sau unei primării, și are libertatea de a hotărî salariile în interiorul ei, fără să fie forțată să se încadreze în plafonul impus de vreo lege. Câtă vreme membrii asociației, cluburile din prima ligă, nu contestă comportamentul și cheltuielile conducerii LPF, Iorgulescu și Ștefan se pot întinde până la limita sumelor de care dispun.
 

LPF vinde drepturile TV și are banii de salarii asigurați

În afara a 9,1 milioane de lei „topiți" într-un an cu salariile, Liga a mai plătit anul trecut 1,4 milioane de lei către "„terți". Și suma aceasta e impresionantă, dat fiind faptul că instituția nu deține comisii, loturi naționale de juniori sau de seniori, deci nu are de achiziționat echipamente pentru sportivi ori alte materiale specifice.

Cum reușește LPF să beneficieze de atâția bani? Doar vânzarea drepturilor TV asigură bugetul de salarii! Liga oprește două milioane de euro anual din valoarea drepturilor TV. Din 28 de milioane de euro, cât plătesc televiziunile, comisionul de două milioane de euro pe care îl aplică instituția înseamnă 7 la sută.

Drepturile TV sunt comercializate cu un contract valabil 5 ani, așa că LPF își asigură în felul acesta 10 milioane de euro cât durează acordul pentru televizarea meciurilor, bani destui pentru salariile angajaților. 
 

„Justin Ștefan  se vede deja în altă funcție"

Federația suspectează că atitudinea agresivă a lui Justin Ștefan ar fi datorată intenției acestuia de a se implica în viitoarele alegeri pentru președinția FRF, fie ca un candidat, fie ca un susținător al unui candidat mai bine cotat decât ar fi el însuși. Burleanu a sugerat scenariul acesta, Mihai Stoichiță l-a repetat într-o declarație de la DigiSport: „Cred că unii din LPF se văd deja în alte funcții". 

În LPF, Ștefan e secretar general, al doilea în organigramă după președintele Gino Iorgulescu. Stoichiță a confirmat că arbitraj video nu va exista în campionatul românesc mai devreme de 2022: "Din momentul în care FRF și LPF ar ajunge la un acord în privința VAR tot ar mai dura 7 sau 8 luni pentru instruirea arbitrilor". 

Statutul obligă Federația să se ocupe de VAR

Burleanu și Iorgulescu s-au certat de curând în Comitetul Executiv pe seama costului pe care-l implică instruirea arbitrilor în folosirea arbitrajului video. Răzvan susține că ar fi nevoie de o jumătate de milion de euro, bani pe care FRF nu-i are și nici n-ar fi obligată să-i achite, din moment ce VAR e necesar în Liga 1, o competiție pe care LPF o organizează. Liga, ca instituție, și cluburile membre îi pretind Federației să achite prețul. 

Statutul FRF menționează, printre atribuțiile instituției: „Organizează și desfășoară activități de formare și/sau perfecționare, după caz, a specialiștilor din domeniu: antrenori, arbitri, cadre medicale, observatori oficiali, alți tehnicieni care activează în fotbal". Instruirea arbitrilor pentru folosirea arbitrajului video s-ar încadra la "perfecționarea" lor. 

Trei sferturi dintre fotbaliști câștigă mai puțin

În România e mai convenabil să fii angajat al Ligii Profesioniste decât să joci fotbal în primul eșalon! Există în campionat și unele salarii mari, până la 20.000 de euro lunar net, sume pe care le achită CFR și FCSB jucătorilor cel mai bine cotați. Majoritatea e plătită mai prost. 

„Mai mult de un sfert dintre fotbaliști nu au peste 6.000 de euro lunar", explică un conducător din prima divizie. La Clinceni, revelația acestui sezon, o formație cu șanse de calificare în play-off, 6.000 de euro constituie salariul maxim din lot. Poenaru are și titulari plătiți cu jumătate din suma aceasta. 

VIDEO Răzvan Burleanu: „LPF vrea control pe arbitraj, pentru a-l tranzacționa în interesul vreunei echipe”

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Război total: FCSB și LPF cer în instanță interzicerea promovării CSA Steaua! Prima decizie a tribunalului

Ultimatum pentru Jerry Gane! 3 motive pentru care antrenorul lui Dinamo riscă să fie demis azi

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (15)
ray51
ray51  •  09 Martie 2021, 11:45

Astia-s cei care n-au nici o opinie (mai degraba tac) apropos de ineptia lui Catu (prim-ministrul) ca vrea sa trecem la EURO din 2014. Va dati seama cata saracie pe capul NATIUNII ROMANE care in marea ei majoritate (peste 90%) traieste cu un venit de max 300 de euro lunar???

elgabri
elgabri  •  08 Martie 2021, 11:25
Postat de stoichkov10 pe 08 Martie 2021, 10:34

Cu 25 de angajați, ea consumă 9,1 milioane de lei anual pentru salarii, Justin Stefan merita la cit vorbeste, gino cam tacut

Yustin este si angajat de onoare la FCSB

sasesase
sasesase  •  08 Martie 2021, 11:23

Oare Burleanu, Andrei Vochin sau Stoichita ce remuneratii au in cadrul FRF?!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează