FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FARUL 0-2

FOTO + VIDEO Farul o bate pe Dinamo și strânge tot mai tare lupta pentru play-off » Cum arată ACUM clasamentul Superligii

Imagini surprinse în Dinamo - Farul, runda #27 din Superliga // foto: Cristi Preda (GSP) +39   FOTO
Imagini surprinse în Dinamo - Farul, runda #27 din Superliga // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de , , , , - Publicat sambata, 15 februarie 2025 22:02 / Actualizat sambata, 15 februarie 2025 22:22

Farul a învins-o pe Dinamo cu scorul de 2-0, în runda #27 din Superliga. Gică Hagi amână calificarea matematică a „câinilor” în play-off.

Scandal în peluză la Dinamo - Farul! Cine a declanșat conflictul
DINAMO - FARUL
Scandal în peluză la Dinamo - Farul! Cine a declanșat conflictul

Cronică de Justin Gafiuc: Mat în două mutări! Dinamo a dominat net Farul, dar a pierdut dintr-un corner și un contraatac

Țîru și Grigoryan au adus o victorie pragmatică Farului pe „Arcul de Triumf”, unde Dinamo a stat aproape permanent în jumătatea lui Hagi, dar a fost incapabilă să găsească nișe decisive spre poarta lui Buzbuchi.

Hagi versus Dinamo e o poveste veche de peste patru decenii. O carte s-ar putea scrie despre rivalitatea pe axa ”Rege” – Ștefan cel Mare, de la derby-urile epice din anii ‘80 până la confruntările de după 2014, când Gică a trecut pe banca tehnică. Au fost și tensiuni, și goluri colosale, și controverse, și meciuri scânteietoare, și partide cu dus și-ntors. Fac toate parte dintr-un capitol premium al fotbalului românesc.

Imagini surprinse în Dinamo - Farul, runda #27 din Superliga // foto: Cristi Preda (GSP)
Imagini de la finalul meciului Dinamo - Farul / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
Imagini de la finalul meciului Dinamo - Farul / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
Imagini de la finalul meciului Dinamo - Farul / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
Imagini de la finalul meciului Dinamo - Farul / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
+34 FOTO

Iar acum, pe „Arc”, e o nouă filă, cu mize de parcurs: cu trei puncte, Dinamo își asigură matematic prezența în play-off, după opt ani de suspine și chinuri, în timp ce Farul caută să-și recadențeze ritmul pentru turneul play-out, în care Europa se redesenează la orizont dacă dobrogenii câștigă minicampionatul de subsol.

Dinamo „moare” la 30 de metri de poarta adversă

Cu o serie de 13 meciuri fără înfrângere în campionat și un singur eșec pe teren propriu, 0-2 cu FCSB în octombrie 2024, Dinamo a pornit cu liniile sus, plus un țel rapid: gol cât mai repede pentru a topi gândurile lui Hagi de a da lovitura pe „Arc”. Kopic a pus echipa într-un modul mobil 4-1-4-1, în care zona mediană a propus din start o dinamică menită să controleze spațiile și să dicteze ritmul.

A trebuit ca Milanov și Abdallah să acopere benzile până să se vadă ochi în ochi cu fundașii laterali Sivis și Opruț, iar Cârjan și Olsen să urce, la rândul lor, pe faza ofensivă pentru a destabiliza și a crea superioritate.

Dar „câinilor” le-au lipsit parcă zvâcul și curajul din alte ocazii. Mingea a „murit” invariabil pe la 25-30m de poarta lui Buzbuchi, acțiunile individuale și-au făcut loc timid, iar ocaziile n-au fost dintre cele care cresc pulsul.

Selmani a deschis un culoar prin fața porții, dar niciun coleg n-a apărut la finalizare. Abdallah a ridicat mâinile spre cer la un duel cu Țîru interogând arbitrul pentru un penalty. Și cam aici s-au închis semnăturile ofensive ale gazdelor, dornice însă pe hârtie să continue tradiția sezonului: cel puțin un gol marcat în 22 dintre cele 26 de etape anterioare.

„Câinii” fac posesie 80%, dar Țîru lovește din corner!

Pentru Farul, fără brizbrizuri și setată pe modul megapragmatic, a fost însă suficientă o fază fixă spre a pune balonul în plasă. Corner Radaslavescu, reluare Țîru dintre Roșca și Gnahore, iar tabela se mută la 0-1 fix la jumătatea mitanului.

Va fi, de altfel, și scorul reprizei, căci Dinamo a continuat să ruleze fără să producă suferință Farului. A crescut însă strocul imediat după pauză, a ajuns la o posesie neverosimilă de 80% și s-a instalat complet în jumătatea oaspeților. A fost ca un asediu total, izvorât din frustrarea primului mitan șchiop, dar balonul tot a refuzat să ajungă la țintă.

Opruț și-a pus întreaga furie într-un șut din colțul careului, Cristi Ganea a fost la un pas de autogol la o centrare în forță a lui Selmani, suprafața de pedeapsă a Farului a stat sub o perdea de mingi venite din toate direcțiile.

Grigoryan dă lovitura pe contraatac, iar Dinamo încheie cu 4 oameni în atac!

Dar Constanța s-a păstrat bine la cutie și a stat cu mintea doar la un contraatac letal. Ceea ce avea să se și producă în minutul 60, pe un fond de superioritate netă a roș-albilor: Cojocaru a prins o zonă liberă pe flancul stâng, l-a întors pe Sivis, l-a ocolit și pe Gnahore, găsindu-l apoi rapid pe Grigoryan, care a punctat pentru 0-2! Blitz!

O fază care va aduce schimbarea întregii benzi a lui Dinamo, Costin și Politic în loc de Sivis și Milanov, într-o ultimă încercare de a mai salva un meci curios. ”Câinii” s-au întors peste careul lui Buzbuchi într-o cavalcadă turbo, dar defensiva lui Hagi s-a organizat perfect în fața unei echipe „nebune” a lui Kopic, așezată înspre final cu 4 oameni în avangardă: Costin – Perica – Selmani – Politic. Au avut însă parcă lipiți de palme cvartetul defensiv al lui Hagi, care a stopat orice balon trecut dincolo de închizători.

Iar Dinamo a închis într-o goană continuă măcar după golul de onoare în fața a peste 4.000 de oameni înghețați de cele 6-7 grade cu minus. Roș-albii ratează, momentan, țelul de a fi clar în play-off, își trec în cont a doua înfrângere acasă în actualul sezon și, măcar pentru moment, lasă Craiova încă o noapte lider solitar. Asta în timp ce Farul avansează din două mutări-flash, un soi de șah-mat cu ”Regele” la butoane!

Clasamentul din Superliga

FINAL. Dinamo - Farul 0-2

  • Click aici pentru statistici

  • Au marcat: Țîru (24), Grigoryan (59)

  • 4.625 de spectatori au urmărit partida de pe stadion, număr oficial.

  • Zeljko Kopic a efectuat o schimbare la pauza meciului. Perica l-a înlocuit pe Abdallah.

Echipele de start la Dinamo - Farul

Dinamo: Roșca - Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț - Olsen, Gnahore, Cîrjan - Milanov, Selmani, Abdallah
Rezerve: Golubovic, Stoian, Politic, Perica, Soare, Patriche, Caragea, Rotund, Luna, Mărginean, R. Costin, A. Pop
Absent: Licsandru (nerefăcut)
Antrenor Zeljko Kopic

Farul: Buzbuchi - Sîrbu, Dican, Țîru, C. Ganea - Vină, N. Popescu, Radaslavescu - I. Cojocaru, Alibec, Grigoryan
Rezerve: Ducan, Băsceanu, Larie, Dumitra, Buta, Reginaldo, A. Ciobanu, Banu, Casap, Doicaru, Avramescu
Absenți: -
Antrenor Gheorghe Hagi

UPDATE. 19:30: Dinamo și Farul au ieșit la încălzire

Cele două echipe au ieșit pe gazon pentru a face încălzirea premergătoare meciului. Denis Alibec, atacantul „marinarilor”, pare foarte bine dispus.

+24 FOTO

VIDEO. Primul „11” al lui Dinamo, prezentat înainte de meciul cu Farul

UPDATE. 18:55: Terenul se prezintă în condiții acceptabile înainte de Dinamo - Farul

Cu aproximativ o oră înainte de startul meciului, gazonul de pe „Arcul de Triumf” se prezintă în condiții acceptabile. În București a nins aproape pe tot parcursul zilei.

Farul o bate pe Dinamo și strânge tot mai tare lupta pentru play-off » Cum arată ACUM clasamentul Superligii
Gazonul de pe Arcul de Triumf înainte de Dinamo - Farul // foto: Andrei Furnigă

UPDATE. 18:20: Dinamo a ajuns la stadion pentru meciul cu Farul

Dinamoviștii au ajuns la arenă, la ora 18:20. Aceștia au fost așteptați de câțiva suporteri, printre care și Mutu, un cunoscut fan al „câinilor”. Florentin Petre, antrenorul secund, și-a lăsat geanta și s-a dus să îl ia în brațe. Mijlocașul Eddy Gnahore și-a făcut apariția cu un uscător de păr. Cei de la Farul sunt cazați chiar în complex, așa că vor intra direct prin spate.

+24 FOTO

VIDEO. Dinamo - Farul. Autocarul „câinilor” a ajuns pe stadionul „Arcul de Triumf”. Jucătorii lui Dinamo au fost întâmpinați de fanii care au așteptat în frig

Stadion Arcul de Triumf
Arbitru George Găman (Craiova). Asistenți Valentin Avram (București), Adrian Popescu (Craiova)
Arbitru VAR Sorin Costreie (Voluntari). Asistent VAR Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu revine în Superliga! » Patronul clubului a confirmat: „Semnează mâine”
Superliga
Dorinel Munteanu revine în Superliga! » Patronul clubului a confirmat: „Semnează mâine”
Suspiciunile lui Mirel Rădoi au produs „tsunami”! A fost demis de Universitatea Craiova
Superliga
Suspiciunile lui Mirel Rădoi au produs „tsunami”! A fost demis de Universitatea Craiova
Ion Țiriac, surprins pe străzile din București cu o mașină din 2004 și peste 65.000 de kilometri la bord
Special
Ion Țiriac, surprins pe străzile din București cu o mașină din 2004 și peste 65.000 de kilometri la bord

Gazzetta dello Sport despre Ionuț Radu: „Își plătește o datorie față de Inter. A devenit decisiv pentru fosta echipă””

Lamine Yamal, după remontada anului cu Atletico Madrid: „E o declarație. Mânia și neputința ne-au ajutat!”


Comentarii (62)
creeperno534
creeperno534  •  16 Februarie 2025, 22:42

Clinceni, Arges si Astra la un loc nu se compara cu brandul lui Dinamo

Steaua2025
Steaua2025  •  16 Februarie 2025, 17:46
Postat de caterinca pe 16 Februarie 2025, 09:25

Minimao o sa fie ciuca batailor in play off......

exact,ca si clinecni si dupa au retrogradat. ca si arges si dupa au retrogradat.ca si astra si dupa au retrogradat.

istet10
istet10  •  16 Februarie 2025, 17:04
Postat de creeperno534 pe 15 Februarie 2025, 22:40

Dinamo a dominat meciul si scorul este nemeritat

Corect. 3-0 pt Farul era cel meritat.

Vezi toate comentariile (62)
Comentează