FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ - CFR CLUJ

CFR Cluj câștigă la Mioveni! Echipa lui Marius Șumudică depășește FCSB și bate la porțile play-off-ului » Argeșul e în cădere liberă

Articol de - Publicat luni, 12 octombrie 2026 18:03 / Actualizat luni, 12 octombrie 2026 20:09

În penultima partidă a rundei cu numărul 11 din Superligă, CFR Cluj s-a impus la Mioveni, 1-0 în fața celor de la FC Argeș. Unicul gol al partidei a fost reușit de Anton Kresic, în minutul 58, cu o lovitură de cap, după o centrare excelentă a lui Andrei Cordea.

„Feroviarii” se apropie la un singur punct de Farul, ocupanta ultimului loc de play-off, în timp ce situația „vulturilor violeți” se înrăutățește: două puncte în ultimele șapte etape și două goluri în ultimele cinci etape.

CFR Cluj: punct ochit, punct lovit!

FC Argeș a început mai bine partida disputată pe o vreme câinească la Mioveni, pe un teren care a rezistat însă condițiilor meteorologice dificile.

„Vulturii violeți” au avut inițiativa în prima repriză, cu un plus atât la capitolul posesie, cât și în plan ofensiv, creându-și ocazii importante prin Luvambo, Matos și Pîrvu.

Tot trupa lui Bogdan Andone a semnat prima mare ocazie a reprizei secunde, când Tofan a lovit bara, după o pasă a lui Luvambo.

Totuși, contrar cursului jocului, golul a venit la cealaltă poartă. Andrei Cordea a centrat excelent pentru Kresic, aflat la marginea careului de șase metri, iar croatul a deschis scorul cu o lovitură de cap.

Piteștenii nu au capitulat și au continuat să caute egalarea. În minutul 67, Luvambo a irosit o oportunitate uriașă de a restabili egalitatea, trimițând peste poartă din doar șase metri.

„Feroviarii” au părut mai proaspeți din punct de vedere fizic, mai lucizi în exprimare și tot mai periculoși pe contraatac, pe măsură ce finalul partidei se apropia.

CFR Cluj a fost aproape de 2-0 în minutul 83, prin Buș și Simão, însă, doar un minut mai târziu, Gonçalves a irosit o șansă importantă de egalare, după ce a apărut bine la bara a doua. Un ritm alert, plăcut ochiului, în finalul partidei de la Mioveni.

S-a încheiat 1-0 pentru ardeleni, rezultat care confirmă gravele probleme din ofensiva piteștenilor, ajunși la doar două puncte acumulate în ultimele șapte etape. De cealaltă parte, oscilanta CFR Cluj obține o victorie prețioasă și bate tot mai insistent la porțile play-off-ului.

FC Argeș - CFR Cluj, imagini de meci, 12.10.2026
FC Argeș - CFR Cluj, imagini de meci, 12.10.2026
FC Argeș - CFR Cluj, imagini de meci, 12.10.2026
FC Argeș - CFR Cluj, imagini de meci, 12.10.2026
FC Argeș - CFR Cluj, imagini de meci, 12.10.2026
+18 FOTO

FINAL. FC Argeș - CFR Cluj 0-1

  • Minutul 84: La un minut după ce CFR Cluj a fost aproape de 2-0, Goncalves trece aproape de egalare, prin Goncalves, cu capul, apărut la bara a doua.

  • Minutul 67: Ocazie mare pentru Luvambo. Vine lansat și lovește mingea din șase metri, însă nu cadrează.

  • Minutul 58: GOL CFR Cluj, 0-1! Cordea centrează excelent în marginea careului de șase metri, Kresic apare la finalizare și înscrie cu capul.

  • Minutul 48: Șansă mare pentru trupa lui Bodan Andone. Luvambo îi trimite excelent lui Tofan în fața porții, însă acesta lovește doar bara.

  • Start în repriza secundă la Mioveni!

FC Argeș - CFR Cluj, imagini de meci, 12.10.2026
FC Argeș - CFR Cluj, imagini de meci, 12.10.2026
FC Argeș - CFR Cluj, imagini de meci, 12.10.2026
FC Argeș - CFR Cluj, imagini de meci, 12.10.2026
FC Argeș - CFR Cluj, imagini de meci, 12.10.2026
+18 FOTO

  • Pauză la Mioveni, 0-0, cu piteștenii mai periculoși în prima parte.

  • Minutul 42: Vâlceanu respinge șutul bun al lui Pîrvu. „Vulturii violeți” pun presiune în această primă repriză, având un plus inclusiv la capitolul posesie.

  • Minutul 23: Șutul lui Ricardo Matos de la marginea careului ratează de puțin ținta.

  • A început partida de la Mioveni, plouă teribil. Marius Prisăceanu, fost fotbalist în mai multe perioade în Trivale, a dat simbolic lovitura de start a partidei. 1598 de suporteri, dintre care 11 oaspeți, sunt în tribunele stadionului.

FC Argeș - CFR Cluj, echipele de start:

FC Argeș (5-3-2): Nikic - Oancea, Tofan, Garutti, Borța, Goncalves - Pîrvu, Rădescu, Rață - Matos, Luvambo
Rezerve: Căbuz, Șerban, Micovschi, Alagbe, Balaure, G. Gheorghe, Emmers, Dulcea, M. Mendy, Bălașa, D. Sandu
Antrenor: Bogdan Andone

CFR Cluj (3-4-3): Vâlceanu - Gelashvili, Kresic, Pantalon - Braun, Perianu, Omic, S. Rocha - Cordea, Drazic, Biliboc
Rezerve: Tordai, Camora, Kun, Țîrlea, Ziblim, Perea, Păun, Nalic, Șfaiț, Omrani, Trevisan, Buș
Antrenor: Marius Șumudică

Stadion: Orășenesc, Mioveni / Capacitate: 5.948 de locuri
Arbitru: Andrei Chivulete / Asistenți: Imre Bucsi, Cosmin Vătămanu
Arbitru VAR: Iulian Dima / Arbitru AVAR: Stelian Slabu

UPDATE, ora 17:10 » Bogdan Andone: „Sper să ne fi recâștigat puțin din spirit în această pauză”

Nu va fi deloc ușor, CFR are un avantaj jucând acum patru zile, ca tonus. Referindu-mă la echipa mea, sper să ne fi recâștigat puțin din spirit în această pauză, cu toate că nu am reușit să recuperăm din jucătorii accidentați, cu excepția lui Garutti.

Sper să fim mai atenți, mai concentrați și să marcăm din situațiile pe care ni le vom crea, am ratat foarte mult în primele zece etape.

Au trecut zece ani de când lucrăm separat, și el și-a schimbat din metodologia de lucru, eu la fel. Principiile, în mare, sunt aceleași, dar amândoi încercăm să facem ce e mai bine pentru echipa noastră. Nu m-am gândit în această săptămână că vom juca unul împotriva celuilalt.

- Bogdan Andone, antrenor FC Argeș

UPDATE, ora 17:00 » Marius Șumudică, înainte de meci: „Eu pot să-i duc până la ora jocului”

Am pierdut, din păcate, derby-ul Clujului. N-aveam timp să mai facem absolut nimic, decât să lucrăm la mental și să încerc să-i aduc într-o dispoziție bună de joc. Atâta tot.

Toată lumea este afectată, dar trebuie să ne vedem lungul nasului în momentul de față și să vedem unde ne aflăm. E o diferență mare între ce înseamnă U Cluj și CFR în momentul acesta.

Îmi asum. Victoriile sunt ale băieților, eu sunt gata să vin în fața dumneavoastră și să-mi asum. Știu unde am venit. Eu sper că vom crește. Orice meci e greu. Ați văzut, ieri, Universitatea Craiova a jucat la ultima clasată și a câștigat greu.

Când pășești pe gazon, în mare parte dispare amprenta antrenorului. Eu pot să-i duc până la ora jocului și să încerc să-i organizez, apoi apar valoarea jucătorilor și dorința lor de a se autodepăși.

Plouă de ieri, dar e o suprafață de joc destul de bună. Nu mă așteptam să arate așa. Agresivitatea și dorința de victorie vor face diferența. Și ei au 6-7 meciuri de când nu au câștigat.

Joc împotriva cumnatului meu, mi-a fost și secund, am câștigat campionatul, am câștigat cu West Ham, e o situație inedită.

- Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj

Clasamentul din Superligă în timp real:

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (7)
NANITA
NANITA  •  12 Octombrie 2026, 20:37

Merită FCArges stadion nou la ceea ce arată pe teren?Si ce se mai lăudau după prima etapă! Am rămas consternat când am auzit ca dl.Chivulete a primit ecuson FIFA!Dupa “ faptele “ de aseară cred ca urmează MOROITA!

Mircy11
Mircy11  •  12 Octombrie 2026, 19:40
Postat de Mosh.Gerilla pe 12 Octombrie 2026, 18:45

După ZCSB, se conturează o altă pretendentă la evitarea retrogradării! Echipa în plus din orașul Cluj-Napoca.

in plus e cea care are 8 campionate si cea mai buna e aia ZERO?

Mosh.Gerilla
Mosh.Gerilla  •  12 Octombrie 2026, 18:45

După ZCSB, se conturează o altă pretendentă la evitarea retrogradării! Echipa în plus din orașul Cluj-Napoca.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează