Articol de Maria Olteanu, George Nistor - Publicat luni, 22 decembrie 2025 20:36 / Actualizat luni, 22 decembrie 2025 22:11
Universitatea Craiova - Csikszereda, ultima partidă din 2025 în Superligă, a fost fără istoric. Oltenii au dominat copios meciul din Bănie și s-au impus clar, scor 5-0, distrându-se în fața nou-promovatei din Harghita. În urma acestui rezultat, Craiova a trecut pe locul 1 în Superliga, cu 40 de puncte, și este „campioana de iarnă” la finalul anului 2025.
Ultima dată cand Craiova a fost pe 1 la finalul anului a fost în 1990-1991, când a luat și luat titlul în România.
Luni seara, la Craiova, Superliga și-a tras peste umeri paltonul iernii, cu trei zile înainte de Crăciun. În timp ce, pe coclaurii Olteniei, se tranșa nemilos, iar fumul de tuci abia își găsea rotocoalele, Universitatea și Csikszereda au jucat pe Stadionul „Ion Oblemenco” ultimul meci al anului. Un fel de fotografie de serbare, cea de dinaintea unei vacanțe luminate, sperau și unii, și ceilalți.
Cronică de George Nistor după Universitatea Craiova - Csikszereda 5-0: Locul 1 vindecă
În tribune, au venit cei aproape 10.000 cu jarul încă viu după ratarea dramatică a calificării în fazele avansate ale Conference League. N-a trecut mult de la acea zi de joi din care Atena a rămas cu blestemul și două meciuri în plus, iar ai lui Coelho cu rănile care, de obicei, e bine să fie tratate între ai tăi, departe de lume. Așa e când vezi poarta raiului și în ultima secundă de joc ți se rupe în față pământul.
Universitatea a jucat cu miza nesperată a primului loc, coroana simbolică la sfârșit de 2025, nu dătătoare de fericire, cât de o liniște de care rar avură parte, în ultima vreme. De partea cealaltă, ciucanii poartă un alt tip de povară. În ultimele runde, Rapid, FC Argeș și Dinamo au lovit tare, au rupt bucăți și au lăsat zgârieturi vizibile.
Nu mai e vorba doar despre puncte, ci și despre identitate: cine e Csikszereda în liga asta? În frigul din Bănie, Ilyeș a căutat în primul rând un puls sănătos, pentru că nimic nu e mai dăunător decât să te mulțumești cu rezistența.
Universitatea, pansament și vânătoare
Pe Craiova rănită, roș-negrii au făcut-o să pară vindecată. Mai mult, oltenii au simțit miros de victimă, o chestiune dobândită în meciurile europene. S-a văzut încă din primele minute, când Cicâldău și Baiaram și-au arătat cheful, cu câteva acțiuni în fuleu, sprinturi lungi, sigure, care au deschis pe alocuri terenul.
Csíkszereda a lăsat spații mari, s-a apărat cu întârziere, și totuși ea a avut prima ocazie. Eppel a încercat să-l lobeze pe Popescu, însă portarul Craiovei a fost la post și a prins balonul (9').
Răspunsul Universității a venit rapid prin Etim, care a reluat cu capul din careu, dar mingea a trecut pe lângă poartă.
Presiunea a crescut și inevitabilul s-a produs în minutul 18, când Ștefan Baiaram l-a găsit perfect pe David Matei, copil cu zâmbet curat, încă neatins de greutățile campionatului, care a deschis scorul, calm, aproape firesc, din cinci metri.
Apoi, Mora a centrat pentru Baiaram, autor al unui gol cu capul, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid. Craiovenii nu au ridicat piciorul de pe accelerație. Același Matei (34') a făcut dubla, din pasa inteligentă a lui Etim, pe jos, din marginea careului.
Înainte ca pauza să aducă liniște, Mora (40') a majorat și el avantajul, după ce Baiaram l-a găsit ideal în careu pentru 3-0, fără emoții .
Debut și nebunia lui Al-Hamlawi
În partea secundă, a fost mai puțin despre asalt și mai mult despre ordine. Gazdele au jucat cu o altă respirație, ca și cum ar fi vrut să găsească și o logică a faptului, dacă tabela fusese deja țintuită. Coelho a apelat la schimbări, oferind minute și energie. Au intrat Al-Hamlawi și Florin Ștefan, iar Universitatea a început să respire mai mult pe benzi, să plimbe mingea lateral, să lărgească terenul și să joace cu o liniște pe care doar avantajele mari o permit.
Craiova nu au forțat inutil, ci a selectat momente. După un atac dezvoltat sub semnul altruismului, în flancul stâng, Al-Hamlawi s-a trecut și el lista marcatorilor (70'). Palestinianului adoptat de Bănie a bifat doppietta, cu capul, la colțul lung.
Până la final, Craiova și-a permis să se relaxeze. A șutat de la distanță, a testat execuții, fără graba că mai poate pierde ceva.
Și n-a fost doar despre goluri, ci și despre viitor. În ultimele minute, a debutat Denys Muntean, 16 ani, născut în 2009.
S-a terminat cu un 5-0 rotund, scor care a reașezat Craiova în locul din care visele se văd mai clar. Universitatea iernează din poziția de lider, cu fruntea sus, cu liniștea pe care o căutase după Atena și la care nici Mirel Rădoi nu nădăjduia.
Clasamentul din Superliga la finalul anului 2025
FINAL » Universitatea Craiova - Csikszereda 5-0
AICI, cele mai importante detalii și statistici despre partidă.
9.368 de spectatori asistă la acest meci, număr oficial
Au marcat: David Matei 18, 33, Mora 40, Assad Al-Hamlawi 70, 86
Final la Craiova! Oltenii se impun cu 5-0 și iernează pe primul loc în Superliga. Acesta a fost ultimul meci din 2025
Minutul 90: Eliminare! Palmeș vede al doilea cartonaș galben după intrarea asupra lui Houri și este eliminat înainte de prelungiri. Craiova primește o lovitură liberă dintr-o poziție foarte bună
Minutul 86: GOL Craiova! Assad Al Hamlawi reușește și el „dubla” în acest meci, punând perfect fruntea la centrarea venită de la Carlos Mora. Craiova face 5-0 și continuă să rămână în atac
Minutul 83: Moment special pe „Ion Oblemenco”! Filipe Coelho îl trimite pe teren pe puștiul de doar 16 ani Denys Muntean. Jucătorul născut pe 13 mai 2009 debutează în Superliga în aplauzele fanilor prezenți pe stadion. Acesta l-a înlocuit pe Etim.
Minutul 70: GOL Craiova! Craiova înscrie și după pauză! Intrat în repriza secundă, Assad Al-Hamlawi își trece și el numele pe lista marcatorilor. Florin Ștefan a fost autorul pasei decisive
Minutul 64: Craiova pare că a făcut un pas în spate după pauză și îi dă mai multe spații adversarei în această parte a meciului, la adăpostul celor trei goluri din prima repriză
Minutul 53: Șutul lui Cicâldău este deviat și oltenii primesc corner
Minutul 46: S-a reluat meciul de la Craiova. O singură schimbare la olteni. A ieșit Baiaram, a intrat Assad Al-Hamlawi
Pauză în Bănie! Craiova a făcut o primă repriză perfectă, în care a marcat de 3 ori și este în acest moment liderul din Superliga la finalul anului 2025
Minutul 40: GOL Craiova! Defensiva celor de la Csikszereda este făcută șah-mat, Baiaram sprintează din nou foarte bine în banda stângă, îi trimite lui Carlos Mora, în careu, iar acesta trimite perfect în poarta păzită de Pap. Craiova are 3-0 cu 5 minute înainte de pauză. Oltenii rămân în atac, gruparea din Miercurea Ciuc este la pământ în aceste momente
Minutul 33: GOL Craiova! David Matei apare excelent în careu și, servit perfect de Etim, trimite cu sete în poarta lui Pap, reușind „dubla” în 8 minute
Minutul 30: Bakos se accidentează la genunchi și părăsește terenul pe targă. Este nevoie de schimbare la formația vizitatoare
Minutul 27: Din camera VAR se confirmă poziția neregulamentară a decarului oltenilor și scorul rămâne 1-0
Minutul 25: Gol anulat Craiova! Baiaram marchează golul de 2-0, cu capul, dar de la margine se ridică fanionul și reușita este anulată. Faza se analizează în camera VAR
Minutul 18: GOL Craiova! David Matei deschide scorul pe „Ion Oblemenco”, după o cursă foarte bună a lui Baiaram, care a accelerat excelent în flancul stâng și i-a pus mingea lui Matei în dreptul punctului de la 11 metri. Puștiul nu ratează, dintr-o poziție excelentă, și marchează primul lui gol din Superliga
Minutul 14: Craiova este periculoasă la poarta lui Pap, dar Etim nu ajunge la timp la recentrare și reia rău, cu capul, mingea ieșind în afara terenului
Minutul 11: David Matei trimite cu stângul mult peste poarta lui Pap și tabela nu se modifică
Minutul 8: Screciu greșește, iar Eppel vrea să îl surprindă pe Laurențiu Popescu, pe care-l vede ieșit din poartă, dar faza nu îi creează probleme goalkeeperului oltenilor
Minutul 5: Oltenii au început în atac acest meci, fără a-și crea însă vreo mare ocazie de gol. Peluza Nord cântă în picioare: „Să strigăm cu toți în cor / Hai, Craiova, dă-le gol!”
Start de partidă în Bănie! Craiova are lovitura de start a ultimului meci din 2025
Universitatea Craiova - Csikszereda, echipele de start:
Universitatea Craiova (3-5-2): L. Popescu - Romanchuk, Stevanovic, Screciu - Mora, D. Matei, Anzor, Cicâldău, Teles - Etim, Baiaram
Rezerve: Isenko, S. Lung, Mogoș, F. Ștefan, Fălcușan, A. Crețu, Houri, Băsceanu, Assad, Muntean, Nsimba
Absenți: Bancu, M. Rădulescu, Rus, Băluță (accidentați)
Antrenor: Filipe Coelho
Csikszereda (4-2-3-1): Pap - Paszka, Palmeș, Celic, Ferenczi - Vereș, Csuros - Anderson Ceara, Jebari, Bakos - Eppel
Rezerve: Simon, Bloj, Kelemen, Brugger, Toth, Noveli, Andrezly, Dusinszki, Bencze, Szalay
Absenți: Vegh (suspendat)
Antrenor: Robert Ilyeș
UPDATE 19:50 » Crainicul stadionului face recapitularea anului 2025
Cu 10 minute înainte de meci, pe stadion a răsunat „Muică, suntem neam de piatră!”, apoi crainicul arenei a făcut o scurtă recapitulare a anului 2025, reamintind puțin și de eșecul extrem de dureros de la mijlocul săptămânii, de la Atena, despre care a spus că este cât mai bine să fie uitat. Ulterior, în boxe a fost pus imnul Craiovei, cântat în picioare, cu fularele deasupra capului, de cei aproximativ 10.000 de suporteri prezenți la acest meci.
UPDATE 19:40 » Ultimele pregătiri pe gazonul de pe „Oblemenco”
Muzică și ultimele detalii de pregătit înainte de meci. Jucătorii celor două echipe au ieșit la încălzire. Un mic grup de suporteri a venit de la Miercurea Ciuc.
UPDATE 19:30 » Liniște la Craiova înaintea ultimului meci din 2025 în Superliga
Liniște la Craiova cu mai puțin de o oră până la primul fluier al ultimului meci din anul 2025 în Superliga. Sunt câteva grupuri de suporteri în jurul stadionului, încă se achiziționează bilete de la magazinul mobil situat pe esplanadă. Atmosferă frumoasă, în ciuda vremii. Este destul de frig și a început să bată vântul. Spectatori de toate vârstele, copiii cei mai fericiți.
Liniște și pe bulevardul "Ilie Balaci", circulația a fost restricționată în apropierea stadionului.
Oamenii vorbesc despre rezultate, clasament și șansele Craiovei de a fi "campioana de iarnă": "Păcat de punctele pierdute cu UTA", a fost una dintre concluziile trase
Cum arată clasamentul din Superligă:
Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!