Articol de Maria Olteanu - Publicat luni, 28 iulie 2025 20:35 / Actualizat luni, 28 iulie 2025 20:35
Andrei Cordea (26 de ani, aripă dreapta) a intrat pe radarul lui Gigi Becali în ultimele zile, pentru o revenire la FCSB, dar totul a picat pe ultima sută de metri. Potrivit lui Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, acesta va ajunge la rivala din Gruia a campioanei României.
Andrei Cordea este liber de contract, după ce înțelegerea cu Al Tai, din liga a doua din Arabia Saudită, a expirat pe 1 iulie. În urmă cu câteva zile, Becali și-a manifestat interesul pentru acesta și chiar jucătorul postase un mesaj care să le dea speranțe fanilor roș-albaștri.
Pe lângă FCSB, și Zamalek, din Egipt, a trimis o ofertă pentru Cordea, care se pare că a luat decizia să revină în Superliga, dar nu la FCSB.
Andrei Cordea s-a înțeles cu CFR Cluj
CFR Cluj a dat lovitura în mercato și a reușit să îl sufle pe Andrei Cordea celor de la FCSB, care erau foarte interesați de această mutare.
O schimbare de ultimă oră face însă ca jucătorul să fi ajuns la o înțelegere cu CFR Cluj, după cum a anunțat Ioan Varga luni seara.
„Andrei Cordea a semnat cu CFR Cluj. Mă bucur foarte mult că am reușit să-l conving. Sper să-l ajute Dumnezeu și să avem rezultate importante împreună. Să luăm campionatul și să ne calificăm în grupele unei competiții europene.
Cordea a fost de la început prima mea opțiune pentru a-l aduce la CFR Cluj. Restul discuțiilor care s-au purtat au fost doar întâmplătoare. Cordea este jucătorul CFR-ului și Dan Petrescu poate să fie mulțumit de venirea lui”, a transmis Neluțu Varga, citat de fanatik.ro.
Cordea a jucat 95 de meciuri în tricoul celor de la FCSB în cei doi ani petrecuți la echipa lui Becali (2021-2023). În acest timp, a reușit 16 goluri și 13 pase de gol. În vara anului 2023, el era vândut la Al Tai în schimbul sumei de 1,3 milioane de euro.