FOTBAL  »  Superliga  »  DECIZIE

Lovitură grea pentru cluburile care iau bani de la primării! Nicușor Dan a atacat legea la CCR

Nicușor Dan Foto: Imago
Nicușor Dan Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 08 octombrie 2026 15:09 / Actualizat joi, 08 octombrie 2026 15:14

Legea care oferă autorităților locale posibilitatea de a direcționa până la un milion de euro anual către entitățile sportive private a fost atacată la Curtea Constituțională de președintele României, Nicușor Dan.

Măsura contestată permite alocarea sumelor sub formă de „cotizație”, evitând astfel organizarea concursurilor de proiecte transparente impuse de Legea nr. 350/2005.

Astfel, această decizie lovește în special cluburile unde primăriile sau consiliile județene erau asociate unor cluburi de drept privat (U Cluj, Chindia, Oțelul, FC Argeș, FC Voluntari și altele).

  • Până acum, legea 350/2005 reglementa aceste finanțări, dar într-un regim mai restrictiv, pe baza unor proiecte de finanțare pentru care se puteau înscrie toate cluburile private. Iar finanțarea se făcea în urma unui algoritm, pe baza punctajului fiecărei grupări sportive.

Nicușor Dan a atacat legea care permite primăriilor să dea 1 milion de euro pe an cluburilor private

Așadar, dacă un club este asociat cu o primărie sau un consiliu județean, ar fi putut să primească un milion de euro pe an numai în urma adoptării acestui amendament.

Conform sesizării transmise către CCR, acest cadru legislativ sustrage bugete care ar trebui accesate prin competiție deschisă, favorizând în mod arbitrar structurile sportive agreate de administrațiile locale.

Totodată, actul normativ intră în contradicție cu reglementările de concurență din Uniunea Europeană. Plafonul anual de 1 milion de euro depășește considerabil limita ajutorului de minimis stabilită la nivel european (maximum 300.000 de euro pe parcursul a trei ani).

În plus, sumele pot acoperi cheltuieli de funcționare din sportul profesionist, cum ar fi remunerații, prime sau achiziții de jucători, în loc să fie direcționate spre infrastructura de utilitate publică.

Viciu de procedură parlamentară

Sesizarea evidențiază și o abatere de la principiul constituțional al bicameralismului. Proiectul inițiat de Guvern viza exclusiv desfășurarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE 2027) și a fost aprobat fără amendamente de către Senat.

Cu toate acestea, prevederea referitoare la finanțarea cluburilor private a fost introdusă ulterior, în cadrul dezbaterilor de la Camera Deputaților. Paul Cotîrleț, deputat PSD, a fost cel care a reușit să adauge un amendament.

În acest context, s-a solicitat judecătorilor constituționali invalidarea strictă a amendamentului respectiv, menținându-se neatins cadrul legal destinat organizării evenimentului olimpic.

Care sunt pașii următori

Inițiativa a ajuns la Curtea Constituțională după ce Parlamentul a transmis legea spre promulgare pe 18 septembrie 2026. Pe durata soluționării acestei cauze, actul normativ rămâne suspendat și nu poate fi promulgat.

Dacă CCR va admite obiecția de neconstituționalitate, procedura legislativă se va relua din etapa imediat următoare înregistrării proiectului de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 33/2026 la camera competentă, urmând ca forul legislativ să decidă asupra soluțiilor aplicabile în acord cu hotărârea instanței.

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (14)
forumer1947
forumer1947  •  09 Octombrie 2026, 00:08
Postat de CostelushM pe 08 Octombrie 2026, 18:14

Tipic balcanic/românesc. Învățământul e la pământ, sănătatea la fel, ne paște o criza nasoala dar noi suntem șmecheri, băgăm bani in echipe care nu-și doresc performanțe, construim stadioane de sute de milioane de euro cu bani împrumutați pentru că putem. Și pentru câteva mii de suporteri, tot orașul plătește cu vârf și îndesat o echipa care e cel mult mediocră. Sau in loc sa înzestrezi armata , plătești degeaba salariile unora că Oprița și Talpan . Hai România!

Intr-adevar, cu salariile celor de la Steaua, inzestrai toata Armata Romana. Nu degeaba esti fecesebist. N-aveai ce altceva sa fii :))...

forumer.47
forumer.47  •  08 Octombrie 2026, 22:06
Postat de CostelushM pe 08 Octombrie 2026, 18:14

Tipic balcanic/românesc. Învățământul e la pământ, sănătatea la fel, ne paște o criza nasoala dar noi suntem șmecheri, băgăm bani in echipe care nu-și doresc performanțe, construim stadioane de sute de milioane de euro cu bani împrumutați pentru că putem. Și pentru câteva mii de suporteri, tot orașul plătește cu vârf și îndesat o echipa care e cel mult mediocră. Sau in loc sa înzestrezi armata , plătești degeaba salariile unora că Oprița și Talpan . Hai România!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

CostelushM
CostelushM  •  08 Octombrie 2026, 18:14

Tipic balcanic/românesc. Învățământul e la pământ, sănătatea la fel, ne paște o criza nasoala dar noi suntem șmecheri, băgăm bani in echipe care nu-și doresc performanțe, construim stadioane de sute de milioane de euro cu bani împrumutați pentru că putem. Și pentru câteva mii de suporteri, tot orașul plătește cu vârf și îndesat o echipa care e cel mult mediocră. Sau in loc sa înzestrezi armata , plătești degeaba salariile unora că Oprița și Talpan . Hai România!

Vezi toate comentariile (14)
Comentează