FOTBAL  »  Superliga  »  DIFEREND

EXCLUSIV „Să-i impună și lui Lucescu la națională regulile «5+6» și U21!” » Liga 1 a luat foc pentru că FRF jonglează dubios cu fondurile UEFA: cum îi închide Burleanu gura lui Becali

Răzvan Burleanu intră într-un vârtej teribil din cauza distribuirii fondurilor de solidaritate UEFA. Montaj GSP
Răzvan Burleanu intră într-un vârtej teribil din cauza distribuirii fondurilor de solidaritate UEFA. Montaj GSP

Articol de - Publicat joi, 10 aprilie 2025 23:54 / Actualizat vineri, 11 aprilie 2025 00:07

Într-o reuniune informală desfășurată miercuri la sediul LPF, cluburile din Liga 1 au ridicat problema felului discreționar în care FRF intenționează să distribuie 5 milioane de euro din fondurile de solidaritate UEFA. Banii ar trebui împărțiți în mod egal, fără FCSB, neeligibilă fiindcă a jucat în grupele Europa League. Dar federația insistă să folosească abuziv regula „5+6” pentru o altă schemă de distribuire a banilor

Cluburile din Liga 1 s-au strâns miercuri la LPF pentru a discuta câteva teme fierbinți de pe agendă. Iar subiectul care arde cel mai tare, dezvăluit în premieră de GSP în urmă cu circa o lună, e legat de plata fondurilor de solidaritate distribuite de UEFA.

Meci eroic făcut de Rangers cu Athletic Bilbao » Prestații bune pentru Ianis Hagi, Istvan Kovacs și Cătălin Popa
Rangers - Athletic Bilbao
Meci eroic făcut de Rangers cu Athletic Bilbao » Prestații bune pentru Ianis Hagi, Istvan Kovacs și Cătălin Popa

E vorba despre banii pe care, prin intermediul federațiilor naționale, forul continental îi împarte în fiecare sezon pentru toate echipele de pe continent care NU ating în respectiva ediție faza grupelor în Champions League, Europa League și Conference. Pentru 2024/2025, României îi revin 5 milioane de euro, dublu față de 2023/2024, sumă care ar trebui împărțită în mod echitabil la 15 formații din L1: FCSB ar ieși din schemă, fiindcă a prins grupele EL.

Dar FRF, prin regulile „5+6” și „Top 20 Academii”, ambele forțate peste capul UEFA, iscă o furtună îngrozitoare în birourile din Liga 1. Să explicăm!

Explozia fondurilor de solidaritate: 2,598 milioane euro pentru 2023/2024, 5 milioane euro în 2024/2025

+7 FOTO

Conceptul după care UEFA oferă fondurile de solidaritate pleacă de la ideea de a diminua faliile financiare dintre formațiile care au acces la premiile generoase din fazele superioare UCL, EL și CL și restul rivalelor din ligile interne, astfel încât campionatele să nu fie împinse spre dezechilibre majore la nivel de bugete. Altfel spus, cluburile care trec de tururile preliminare și de treptele play-off din Europa sunt racordate la premiile generoase din competiție, toate celelalte (formațiile eliminate la început sau non-participante) se alimentează din fondurile de solidaritate UEFA, calculate anual în funcție de veniturile totale generate la Nyon.

Bunăoară, pentru 2023/2024, UEFA a colectat venituri globale de 3,724 miliarde euro din organizarea UCL, EL și CL, dintre care 178,5 milioane de euro merg la solidaritate.

În schimb, pentru 2024/2025, cifra totală a crescut la 4,4 miliarde euro, iar 308 milioane euro se duc la aceeași solidaritate. Asta fiindcă UEFA a decis să mărească de la 4% la 7% procentul destinat tuturor celorlalte echipe din afara grupelor continentale.

Așa se face că României i s-au alocat 2,598 milioane euro în cazul 2023/2024, iar potul crește la 5 milioane euro pentru sezonul în curs (3,679 milioane euro din poziția pe lista de acces, aproximativ 1,3 milioane euro din pilonul de performanță, adică 10% din „trofeul” de circa 13 milioane euro capturat de FCSB în Europa League).

„Să-i impună și lui Lucescu la națională regulile «5+6» și U21!” » Liga 1 a luat foc pentru că FRF jonglează dubios cu fondurile UEFA: cum îi închide Burleanu gura lui Becali
Suma alocată României pentru sezonul 2024-2025, partea aferentă în urma clasării pe lista de acces în cupele europene, așa cum apare în anexa la circulara UEFA dedicată ediției respective

Nicio dispută pe banii din sezonul trecut: câte 130.000 euro de club. Sumele întârzie însă să intre!

Mai departe, începe distracția, izvorâtă din criteriile ferme impuse de UEFA, pe care FRF intenționează să le aplice cu extensii naționale, nepermise însă de forul european.

Pentru 2023/2024, exista posibilitatea ca federațiile să stabilească reguli suplimentare proprii de distribuire, în raport de calitatea centrelor de juniori. Iar FRF a luat în calcul ierarhia Top 20 Academii cu echipă la nivel profesionist (L1, L2): câte 130.000 euro de fiecare.

E o listă pe care n-ar apărea, de exemplu, Oțelul, doar locul 35 în clasamentul Academiilor 2023. Prin urmare, banii s-ar duce în următoarea schemă:
- din L1 – Farul, U Cluj, FCSB, Sepsi, U Craiova, CFR Cluj, Rapid, Voluntari, UTA, Poli Iași, Botoșani, Petrolul, FCU Craiova, Dinamo, Hermannstadt
- din L2 – Csikszereda, Steaua, FC Argeș, Chiajna, Chindia.

„Să-i impună și lui Lucescu la națională regulile «5+6» și U21!” » Liga 1 a luat foc pentru că FRF jonglează dubios cu fondurile UEFA: cum îi închide Burleanu gura lui Becali
Oțelul va fi, probabil, singurul club din L1 care nu va încasa niciun ban din fondurile de solidaritate UEFA pentru 2023/2024 / foto: Facebook

Plățile vor fi efectuate de UEFA către asociațiile naționale începând cu luna ianuarie și până la mijlocul lunii februarie 2025 pentru a fi distribuite cluburilor eligibile
pasaj din circulara UEFA pentru sezonul 2023/2024

Cluburile se plâng însă că banii pentru 2023/2024 n-au intrat nici până acum în conturi, deși suntem aproape de jumătatea lunii aprilie! FRF ar fi explicat însă că fondurile de la UEFA au fost virate cu întârziere, dar ar urma să se plătească cel târziu la sfârșitul lui aprilie.

Din 2024, UEFA impune doar criterii din manualul de licențiere. Dar FRF vine cu regula „5+6” peste capul forului de la Nyon!

Pentru intervalul 2024-2027 însă, regulile s-au schimbat radical, iar UEFA nu mai acceptă niciun fel de rabat: intră în funcțiune, etapizat, NUMAI criterii precise din manualul de licențiere UEFA cu privire la dezvoltarea sectoarelor juvenile (organizare, infrastructură, număr de echipe, personal tehnic/medical/administrativ, bugete, anti-doping, integritate, educație, evaluare a jucătorilor, pregătirea antrenorilor etc). Atât și nimic altceva!

„Să-i impună și lui Lucescu la națională regulile «5+6» și U21!” » Liga 1 a luat foc pentru că FRF jonglează dubios cu fondurile UEFA: cum îi închide Burleanu gura lui Becali
Criteriile UEFA pentru distribuirea fondurilor de solidaritate 2024-2025: doar repere din manualul licențiere UEFA, nimic despre potențiale abateri, gen topuri Academii sau reguli naționale tip „5+6”

Dar FRF a introdus suplimentar regula „5+6” (minimum 5 români pe teren nonstop) și vrea să păstreze inclusiv criteriul „Top 20 Academii”. Modulul „5+6” a fost respectat până în prezent doar de FCSB, U Cluj, Hermannstadt, Petrolul și Farul, dar campioana nu ar avea voie să acceseze fondurile.

Prin urmare, potrivit hotărârilor din Comitetul Executiv FRF, banii ar merge astfel:

  • cota normală de premiere pentru toate formațiile eligibile pe «5+6»
  • primele 3 cel mai bine clasate dintre acestea vor primi încă un bonus din redistribuirea de la celelalte cluburi care n-au putut folosi nonstop minimum 5 români pe teren. Iar pe structura de acum ar fi vorba despre U Cluj (singura din play-off) și două dintre Hermannstadt, Petrolul și Farul, în funcție de clasamentul final.

Astfel, în loc să încaseze fiecare club în mod egal câte 333.000 euro, schema, pe ierarhia la zi, s-ar restrânge, prin redistribuire, la următorul grafic:

  • U Cluj – 1,55 mil. euro
  • Hermannstadt – 1,55 mil. euro
  • Petrolul – 1,55 mil. Euro
  • Farul – 333.000 euro.

Sau cu sume ușor diminuate, dacă va intra în calcul și topul Academiilor, în sensul că ar mai apărea pe listă câteva cluburi din L2, cu centrele de juniori cele mai solide.

„Să-i impună și lui Lucescu la națională regulile «5+6» și U21!” » Liga 1 a luat foc pentru că FRF jonglează dubios cu fondurile UEFA: cum îi închide Burleanu gura lui Becali
Pentru cei de la Hermannstadt, un pot de peste 1,5 milioane de euro ar însemna mană cerească în procedura de insolvență FOTO: Bogdan Bălaș (GSP.RO)

O parte dintre cluburi plănuiesc deja să meargă la TAS

Surse GSP semnalează că, la întrevederea de la Ligă, subiectul a fost unul tensionat. Iar o parte dintre cluburi și-au prezentat deja planul de a ajunge până la TAS dacă FRF va pune în aplicare schema proprie de distribuire a banilor, în contradicție cu criteriile unice UEFA.

Dar cum intenționează să procedeze, de fapt, administrația Burleanu? Explică președintele de la UTA, Alexandru Meszar, membru în Comitetul Executiv: „Poate va suna ciudat ce spun acum, dar nu există nicio legătură între fondurile de solidaritate și penalizările pe care le-a instituit federația pentru cei care nu vor respecta până la final regula «5+6». Banii de la UEFA vor fi împărțiți absolut în mod egal tuturor, mai puțin FCSB, exact după algoritmul echitabil impus de forul continental.

Apoi, FRF va aplica propriile decizii legat de amenzile pe care le vor suporta cluburile care n-au putut susține «5+6», adică penalități echivalente cu cuantumul fondurilor de solidaritate. Sigur că pot apărea interpretări, dar federația va distribui premiile din propriile venituri, nu e ca și cum va aștepta să încaseze amenzile similare cu banii de la UEFA și abia apoi îi va da mai departe”.

Scenariul malefic FRF: cu dreapta împart banii de la UEFA, cu stânga le iau înapoi fondurile, pentru redistribuire

„Să-i impună și lui Lucescu la națională regulile «5+6» și U21!” » Liga 1 a luat foc pentru că FRF jonglează dubios cu fondurile UEFA: cum îi închide Burleanu gura lui Becali
În sediul FRF de la Casa Fotbalului s-au adunat toate secretele fondurilor UEFA destinate României. Foto: frf.ro

De fapt, FRF încearcă să îmbrace întreaga poveste într-un scenariu vrăjit, când, de fapt, printr-o manevră cinică și malefică, le va lua înapoi cluburilor banii oferiți de UEFA! Mai întâi împart echitabil cele 5 milioane de euro, ca să demonstreze la Nyon că s-au respectat, vezi Doamne, regulile, după care aplică penalitățile pe aceiași bani și-i redistribuie, după schemele votate în CEx.

De altfel, printr-o circulară din 20 martie 2025, FRF a informat cluburile din L1 despre noua abordare în privința fondurilor de solidaritate UEFA, comunicându-le că vor primi banii după criteriile de la Nyon. Va urma însă apoi instituirea „taxei pe șmecherie”, cum a numit-o un conducător din L1!

Dovada că sumele de la UEFA, care ar trebui plătite la finalul campionatului, sunt direct legate de amenzi vine chiar din textul de pe portalul oficial FRF: „În situația nerespectării condiției de mai sus (indiferent de numărul de meciuri la care aceasta nu este respectată – n.r. regula 5+6), clubul în culpă va fi sancționat cu o penalitate egală cu valoarea sumei reprezentând plata de solidaritate UEFA ce revine unui club în anul respectiv. Pentru evitarea oricărui dubiu, sancțiunea se va aplica cluburilor participante în Liga 1 în culpă, indiferent dacă sunt sau nu îndreptățite să primească sume cu titlu de plată de solidaritate din partea UEFA”.

FRF este în permanență în contact cu departamentele UEFA competente a vira către federațiile naționale sumele reprezentând fondul de solidaritate pentru cluburile neparticipante în grupele competițiilor europene de club, în sezonul 2024/2025. Respectiva sumă nu a fost încă transmisă către FRF, deoarece este necesară îndeplinirea unor proceduri nu doar de către FRF, ci și de către cluburile din primele două eșaloane, în conformitate cu normele în vigoare

- Răspuns FRF la întrebările GSP, martie 2025

Alexandru Meszar, membru CEx: „Vom propune «4+7» și premieri pentru cluburile care folosesc cei mai mulți tineri U21”

„Să-i impună și lui Lucescu la națională regulile «5+6» și U21!” » Liga 1 a luat foc pentru că FRF jonglează dubios cu fondurile UEFA: cum îi închide Burleanu gura lui Becali
Alexandru Meszar, președintele UTA, explică felul în care FRF va acționa în cazul fondurilor de solidaritate UEFA

Discuțiile de la Ligă au alunecat, la un moment dat, și pe pante amuzante, atunci când unul dintre conducători, într-o cheie ironică, a lansat o propunere care a stârnit zâmbete: „Dacă FRF e așa pornită pe regulile «5+6» și U21, să i le impună și lui Lucescu la națională. Să joace obligatoriu cu un Under, cu 5 jucători din campionatul intern și cu 6 stranieri, nu?”.

Alexandru Meszar s-a întors însă la tema serioasă: „Am stabilit să venim cu niște propuneri pentru viitorul Comitet Executiv, astfel încât să nu trecem din sezonul 2025-2026 la «6+5». Există riscul să fie niște cluburi care aduc bani de-acasă dacă nu o respectă, adică să nu aibă acces la fondurile de solidaritate și să și achite penalități. Eu voi propune să scădem la «4+7» sau măcar să rămânem la «5+6».

De asemenea, ar fi mai util să fie premiate cluburile care folosesc de-a lungul sezonului cei mai mulți U21, așa cum se procedează în Ungaria, de exemplu. Păi, cine ajută mai mult fotbalul românesc? Ăla care joacă frecvent cu trei tineri U21, dar nu poate respecta regula «5+6», sau cel care se aliniază la «5+6» cu fotbaliști de 35-36 de ani?”.

Gigi Becali, marele câștigător printr-o schemă federală prietenoasă cu campioana

„Să-i impună și lui Lucescu la națională regulile «5+6» și U21!” » Liga 1 a luat foc pentru că FRF jonglează dubios cu fondurile UEFA: cum îi închide Burleanu gura lui Becali
Gigi Becali se freacă pe mâini în așteptarea încasării a încă minimum un milion de euro, prin mărinimia federală

Iar în toată această nebunie birocratică marele câștigător ar urma să fie, de fapt, FCSB! De ce? Pentru că, legal, trupa din Berceni nu ar avea dreptul să încaseze niciun cent din fondurile de la UEFA, dar, în mecanismul FRF, ar pune mâna pe mai bine de un milion de euro!

În logica de la Casa Fotbalului, banii pentru „5+6” nu sunt de la UEFA, așadar FCSB poate încasa premiul! Alături de U Cluj și de cea mai bine clasată din play-out dintre Hermannstadt, Petrolul și Farul, dacă toate vor merge până la capăt cu regula.

De altfel, într-o intervenție la Fanatik, Gigi Becali anunța încă din octombrie 2024: „Păi, Federația de ce să mă deranjeze? Pentru că Federația o să-mi dea mie aproape un milion de euro. Eu o să iau un milion anul ăsta de la FRF pentru regula 5+6. E bun Burleanu, să-i dea Dumnezeu sănătate! 

Burleanu nu e băiat rău, e băiat bun, nu e nici răutăcios, nici dușmănos. N-a fost niciodată. Mi-a zis Vali că trebuie să luăm banii ăia și i-am transmis «Spune-i, mă, lui Burleanu, gata, cât luăm? Un milion? Spune-i lui Burleanu vineri, la ce oră vrea el». Dacă îmi dă un milion, la ce oră vrea el, și ziua, și noaptea, oricând. O vizită, un milion. Tuturor ne place pacea”.

Citește și:
Naționala României va pierde încă un jucător de mare viitor?! Va alege altă țară la seniori: „Înclină spre ei”
Nationala
Naționala României va pierde încă un jucător de mare viitor?! Va alege altă țară la seniori: „Înclină spre ei”
Gigi, unde e agheasma? Am asistat la Pride Vienna, unde am văzut oameni-câini, bărbați acoperiți doar cu... o șosetă, copii și mii de oameni în vestimentații excentrice
Special
Gigi, unde e agheasma? Am asistat la Pride Vienna, unde am văzut oameni-câini, bărbați acoperiți doar cu... o șosetă, copii și mii de oameni în vestimentații excentrice
Teodora Meluță a atras toate privirile la Spania U21 - România U21 » Apariție neobișnuită în tribune: detaliul pe care l-au remarcat toți fanii
Nationala
Teodora Meluță a atras toate privirile la Spania U21 - România U21 » Apariție neobișnuită în tribune: detaliul pe care l-au remarcat toți fanii
„Vrăjitorul” sfios a „topit” Clujul » După 24 de ore în România, Ronaldinho și-a spus primele impresii și a răspuns la întrebarea GSP: „Nici în cel mai îndrăzneț vis nu mă gândeam!”
Superliga
„Vrăjitorul” sfios a „topit” Clujul » După 24 de ore în România, Ronaldinho și-a spus primele impresii și a răspuns la întrebarea GSP: „Nici în cel mai îndrăzneț vis nu mă gândeam!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ioana Cosma, două momente antologice la TV: „M-am dat jos de pe scaun live, MM era în studio...” + Personajul celebru care i-a provocat o criză de râs: „Îmi curgea rimelul!”

Jucătorul dat afară de Gigi Becali pentru că avea barbă și-a amintit după ce l-a văzut cu noul look: „Uiți că m-a terorizat atunci?”


Comentarii (3)
remarque
remarque  •  11 Aprilie 2025, 11:24

sunt U-ist si conform regulii stabilite de FRF, U ar trebui sa fie una din beneficiarele acesteia. Sa zicem ca regula 5/6 a fost stabilita la inceputul sezonului si o cunosteau toate echipele. Regula nu este insa peste regula stabilita de UEFA. Vrem sa promovam jucatorii romani, trebuie incurajata si sprijinita inclusiv financiar aceasta practica, dar nu poti gestiona fondurile in afara regulilor impuse de cei care te finanteaza. Moral poti sa gasesti justificare, legal nu. FRF, Burleanu, arbirajul romanesc, presa romaneasca, la fel ca toata clasa politica din Romania, cauta mereu sa faca compromisuri si sa amestece lucrurile. Aceasta este cauza pentru care ba penalty, ba nu e penalty, ba se anuleaza pensiile speciale, ba se anuleaza anularea pesiilor speciale, ba se reduce numarul bugetarilor cu 100 de oameni dar se angajeaza 200 in loc s.a.m.d. Ar trebui sa incepem sa traim dupa reguli, fara compromisuri. E primul pas spre civilizatie. Banii sunt pentru toate echipele, sa fie impartiti tuturor, fara alte interpretari.

tomitan
tomitan  •  11 Aprilie 2025, 06:37

1.Cine l-a pus pe Burleanu acolo sus ? Sistemul politic. 2. Banii la U Cluj,Hermanstadt,Petrolul ,de unde vin ? CJ-uri si primarii.Ale cui sunt? Ale statului controlat de catre sistemul politic. 3. E foamete mare , sunt alegeri ,iar sistemul are nevoie de bani 4. Si daca mai fac pe *** ii punem pe procurori sa scoata dosarele de prin sertare. PS. Nea Jiji ,vezi ca ai iesit din AUR ,asa ca o sa ai imunitate zero cand o sa trimta mascatii dupa tine.Aviz si celorlalti trepadusi din Superliga mioritica.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

raul1985
raul1985  •  11 Aprilie 2025, 00:47

Un articol de 1 km neinteresant. Treaba e simpla. Echipele sa promoveze jucatori romani tineri si sa investeasca in academii. Cine face treaba asta primeste bani de la FRF. Simplu. Echipa Otelul pe care o dati exemplu, nici nu are ce cauta in liga1, in momentul de fata. Daca nu esti in stare ca si club sa te autofinantezi, iar banii din drepturile TV si ce mai da Federatia sa fie un bonus, nu ai ce cauta in prima liga. Ce ofera aceasta echipa fotbalului romanesc? Absolut nimic in momentul de fata. Sa stea frumos in B sau in C, daca atata pot. Ei si Urziceniul au topit fiecare vreo 20 mil euro cand au fost in grupele UCL si s-au desfiintat, iar acum plang dupa banii de la Uefa. Unii jurnalisti au ramas cu principiile de pe vremea cooperativei. Din punctul meu de vedere al unui suporter care platesc abonament la TV, echipele care practica 0 fotbal nu au ce cauta in prima liga. Exact astea sunt si echipele pline de straini pensionari platiti regeste. La revedere!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Daniel Pancu și-a anunțat plecarea imediat după Spania U21 - România U21: „În niciun caz”
Daniel Pancu și-a anunțat plecarea imediat după Spania U21 - România U21: „În niciun caz”