FOTBAL  »  Superliga  »  BISTRIŢA - BRAŞOV, MARŢI, LIVETEXT PE GSP.RO, ORA 17:00

Lucescu: "Sîntem cea mai liniştită echipă care luptă pentru Europa League"

Articol de GSP - Publicat luni, 04 mai 2009 00:00

Antrenorul grupării FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, luni, că partida cu Gloria Bistriţa va fi una dificilă deoarece adversarii se află în zona retrogradării şi au mare nevoie de puncte, însă nici nu se gândeşte să nu obţină victoria, transmite corespondentul NewsIn.

"Gloria Bistriţa este o echipă disperată, ţinând cont de rezultatele ultimelor etape şi situaţia din clasament, dar noi vrem toate cele trei puncte. Cei de acolo au mare nevoie de puncte şi e o presiune mare pe ei", a spus tehnicianul, care nu va putea conta la Bistriţa pe Dănuţ Coman şi Măldărăşanu, ambii accidentaţi.

Lucescu afirmă că elevii săi nu trebuie să dispere în lupta pentru o calificare în cupele europene şi să profite de presiunea existentă la restul formaţiilor aflate în luptă. "Le-am şi spus că, din punct de vedere psiholog, suntem cea mai liniştită echipă care luptă pentru Europa League.

Sunt echipe ca Steaua, Rapid sau CFR care şi-au propus cu totul şi cu totul altceva, iar acum caută să ajungă în cupele europene. Am venit din liga secundă cu gândul de a rămâne aici, iar acum suntem la un singur punct de calificarea în Europa League", a opinat acesta.

Numit de curând selecţioner al naţionalei, pe care o va prelua oficial la finalul sezonului, Răzvan Lucescu nu a dorit să discute despre numele celui care îi va lua locul, dar spune că echipa este deja formată pentru următoarea ediţie de campionat. "Nu e treaba mea să-mi dau cu părerea despre acest lucru. Pot spune doar că echipa a căpătat o încredere foarte mare şi asta nu se pierde uşor. Important este ca din vară să rămână în mare parte acest lot pentru că deja sunt formate nişte automatisme", a conchis antrenorul Braşovului. 

sursa NewsIn

Citește și:
Nicolae Stanciu a semnat cu clubul din Superliga! Revenire de senzație, după 10 ani
Superliga

Probleme de ultimă oră cu revenirea lui Reghecampf la FCSB » Becali a răbufnit după ultima cerință a lui Rotaru: „M-am săturat de oameni mici”

Andrei Burcă revine în Superliga
Superliga
Andrei Burcă revine în Superliga
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”

Comentarii (3)
 •  05 Mai 2009, 06:16

forza brasov bravo razvan uefa uefa

 •  04 Mai 2009, 13:46

toata stima pentru acest baiat,sunt mandru cu un astfel de selectionar nu ca si infractoru ala stelist...sa preaiai brasovul din liga a 2 si sa-l duci intr-o cupa europeana in anul promovorii ar fi ceva extraordinar,pacat de unii pe care ii roade invidia

 •  04 Mai 2009, 13:25

e cumva,declaratia lui lucescu inaintea blatului cu bistrita?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează