FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAŞI - FARUL 2-1

Lumină pentru Poli Iasi

Articol de GSP - Publicat luni, 13 octombrie 2008 00:00

Nocturna a rezistat aseară la Iaşi, iar Poli a întors meciul după un debut şchiop

Ieşenii ies uşor, uşor din întuneric. Meciul de aseară ar fi trebuit să se joace în etapa a cincea, însă nocturna n-a rezistat atunci. Ieri au mers şi reflectoarele, şi jocul trupei lui Ionuţ Popa. Minus debutul de partidă, cînd fundaşii dormeau ca nişte prunci şi Băcilă a făcut 0-1.

Apoi însă, jocul s-a mutat aproape de tot în jumătatea Farului. Au ratat Bratu, Naidin, Pecnik, Miclea, iar Bernsjak, supărat parcă de atîta ineficienţă, a prins un şut superb din 20 de metri. Egalul a rezistat pînă puţin după pauză, pentru că a venit rîndul constănţenilor să se facă de rîs, cu Vlas în prim-plan, iar Miclea a aprins lumina în Copou: 2-1 după gafa portarului.

Citește și:
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis

Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Superliga

Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media

Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (6)
 •  15 Octombrie 2008, 17:09

sa terminat cu pomana , castigati pe teren

 •  14 Octombrie 2008, 19:12

Vorbe goale marine inainte de fiecare meci acelasi scenariu...apari la conferinta o sa jucam pe viata si pe moarte...dupa meci echipa a jucat dar nu s'a putut meciu urmator..pana cand..pana o sa retrogradati sa se schimbe tot...

 •  13 Octombrie 2008, 12:59

TAS A HOTARAT IN UNANIMITATE CA ECHIPA FARUL CONSTANTA SA CASTIGE MECIUL CU POLI IASI LA MASA VERDE CU 3-0, DEOARECE: 1) POLI IASI NU A ASIGURAT O BUNA ORGANIZARE A MECIULUI DIN 23 AUGUST CU FC FARUL, ACESTIA NEAVAND UN GENEREATOR DE REZERVA, CERINTA OBLIGATORIE PENTRU TOATE ECHIPELE AFILIATE UEFA !!! 2) LPF SI FRF S-AU GRABIT SA REPROGRAMEZE MECIUL POLI IASI - FC FARUL, DESI NU AU FOST ELIMINATE TOATE CAILE DE ATAC SI DECI NU TREBUIA REPROGRAMAT DECAT PANA LA FINALIZAREA TUTUROR CAILOR DE ATAC

Vezi toate comentariile (6)
Comentează