FOTBAL  »  Superliga  »  MAFTEI LA CFR

Maftei: "Nu am fost dorit la Rapid, CFR Cluj este cea mai bună soluţie în acest moment!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 decembrie 2010 00:00

Fundaşul echipei Unirea Urziceni, Vasile Maftei, a declarat că începând de la 1 ianuarie va evolua în următorii trei ani şi jumătate pentru actuala campioană a României, CFR Cluj.

"Am semnat un contract cu CFR Cluj valabil trei ani şi jumătate. Voi juca acolo şi voi da totul pentru noua mea echipă. Începînd cu 1 ianuarie 2011 sînt jucătorul lor. Sînt mulţumit şi sunt convins că CFR Cluj este cea mai bună soluţie pentru mine în momentul de faţă", a spus Maftei.

Vasile Maftei a afirmat că s-a discutat prea mult despre o revenire a sa la Rapid. "Nici nu mai vreau să vorbesc despre întoarcerea mea în Giuleşti. S-a discutat mult prea mult, dar se pare că nu este nevoie de mine. Nu era vorba de salariu, nu e o problemă cît am cerut eu, pur şi simplu nu sînt suficient de valoros pentru Rapidul actual, nu este nevoie de mine. Ştiu cînd a zis Şumudică legat de faptul că sînt primul pe lista lui de achiziţii în iarnă, dar la Rapid nu decide Şumudică. Eu sînt fericit că am ajuns la CFR Cluj!", a completat Maftei.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Vincent Kompany, transportat de urgență la spital
Campionate

Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe

Detalii și imagini la zi de pe șantierul stadionului Dinamo: „O etapă foarte importantă”
Superliga
Detalii și imagini la zi de pe șantierul stadionului Dinamo: „O etapă foarte importantă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (12)
tataie2010
tataie2010  •  03 Decembrie 2010, 23:53

chiar buna gluma, nu ma asteptam de la un stelist

davidero
davidero  •  03 Decembrie 2010, 19:34
Postat de zen_cfr pe 03 Decembrie 2010, 19:21

bun venit Maftei !! tare mult mi-am dorit sa vi la noi, dar am fost 95% sigur ca te ia rapidul inapoi. bun venit la noi, daca te intalnesti cu cei din galerie, invata-i cateva cantece de la rapid, ca astia ai nostri sunt varza la cantece

poate il baga arpad dirijor ,mai stii ?:))

zen_cfr
zen_cfr  •  03 Decembrie 2010, 19:21

bun venit Maftei !! tare mult mi-am dorit sa vi la noi, dar am fost 95% sigur ca te ia rapidul inapoi. bun venit la noi, daca te intalnesti cu cei din galerie, invata-i cateva cantece de la rapid, ca astia ai nostri sunt varza la cantece

Vezi toate comentariile (12)
Comentează