Articol de GSP - Publicat sambata, 20 octombrie 2007 00:00
Finalist la Euro '96 cu "nationala" Cehiei, Dusan Uhrin crede ca fiul sau il poate depasi in performante. Dusan Uhrin senior este antrenor la Dinamo Tbilisi, in campionatul Georgiei. E antrenorul care a dus Cehia pina in finala CE din 1996. Ieri, cu o jumatate de ora inainte de antrenamentul echipei sale, seniorul si-a facut timp pentru a discuta despre fiul sau. L-a alintat "my Dusan" si s-a aratat convins ca il va depasi in cariera de antrenor.
- Domnule Uhrin, cum este fiul dumneavoastra ca antrenor?
- ( Ride) Imi este greu sa vorbesc despre el, dar ce va spun nu e numai parerea mea. si oamenii din Cehia il apreciaza si spun e un tehnician foarte bun. Are un mare avantaj ca este tinar, iar la aceasta virsta are dorinta si mult entuziasm.
- Ce i-ati spus inainte sa vina in Romania?
- Am vorbit despre alegerea sa doar inainte sa plece. A fost 100% decizia lui si nu mi-am permis sa ii spun daca face un lucru bun sau un lucru rau pentru ca in joc e cariera lui.
- si a facut un lucru bun?
- (Ride) Chiar daca nu i-am spus, va spun acum. A facut o alegere buna intrucit, in primul rind, cistiga experienta. In plus, in ultimii ani, campionatul Romaniei a reusit sa depaseasca putin campionatul Cehiei. In Cehia a avut rezultate bune la Mlada si era momentul pentru un nou pas in cariera sa.
"Isi apropie jucatorii"
- Care este diferenta dintre Uhrin senior si junior?
- Va spun sincer ca el are o sansa mare sa devina mai bun ca mine! Asta pentru ca este un antrenor agresiv. Eu ma gindesc in primul rind sa nu pierd nici un meci, ma gindesc la defensiva, dar el vrea sa cistige de fiecare data. Isi pregateste pentru asta si o tactica agresiva si mai are un merit important, esential pentru un antrenor mare. stie sa-si apropie jucatorii.
- Cum a fost la inceput, cind toti il priveau doar ca pe fiul dumneavoastra?
- I-a fost extrem de dificil. Tocmai de aceea a ales sa inceapa de jos si sa-si cladeasca singur o cariera. Nu l-am ajutat nici o secunda, iar asta este important pentru el. Era si fotbalist bun, dar la 20 de ani si-a rupt ligamentele si a fost nevoit sa se gindeasca la antrenorat pentru ca iubeste mult fotbalul.
- Este bun locul 3 dupa 10 etape?
- Eu cred ca este bun. Acum a acumulat experienta si cred ca stie totul despre fotbalul romanesc. Din cite stiu, este o saptamina importanta deoarece urmeaza meciuri cu Dinamo si Steaua, pe care trebuie neaparat sa le cistige, daca vrea sa fie in top la final. Care ar fi sfatul meu? Unul simplu. Sa fie concentrat si sa gaseasca toate punctele slabe ale adversarilor.
La cirma Cehiei
- Poate lua campionatul chiar din primul an?
- Ca tata, nu pot fi obiectiv. Mi-as dori mult ca baiatul meu sa reuseasca acest lucru, dar ii va fi greu chiar din acest sezon, pentru ca in Romania sint echipe puternice, ca Steaua, Rapid, Dinamo, care in ultimii ani au fost mereu pe podium si au facut o figura frumoasa si in Europa. Chiar si locul 2 ar fi o mare realizare pentru primul an la Timisoara, ar merge in Champions League!
- Are vreun vis ca antrenor?
- Orice antrenor, mai ales cind este tinar, isi doreste mult de la cariera sa. El acum trebuie sa mai acumuleze si cred ca in viitor orice este posibil. In 3-4 ani, cred ca poate ajunge si antrenorul "nationalei" Cehiei. stiu ca atunci as fi mindru.
- Dusan a spus ca nu va intilniti in cupele europene pentru ca va retrageti...
- (Ride). Da, are dreptate. Deja sint prea batrin, am 64 de ani si am dat mult fotbalului. Acum trebuie sa am grija de mine. Este ultimul meu an ca antrenor, din vara ma retrag. Nu se pune problema sa devin consilierul sau. Dusan trebuie sa mearga pe drumul lui si sa realizeze totul, la fel ca si pina acum, doar prin forte proprii!
Lider
Desi vrea sa se retraga la vara, Uhrin senior face in continuare performanta. Cehul este lider in Georgia dupa 8 etape cu Dinamo Tbilisi, echipa sa acumulind maximum de puncte! Chiar daca spune ca se gindeste mai mult la defensiva, Dinamo Tbilisi are un golaveraj impresionant dupa primele 8 meciuri: 24-2, neprimind nici un gol acasa!