FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMISOARA

Mai repede

Articol de GSP - Publicat vineri, 09 noiembrie 2007 00:00

Ieri insa, Curtea de Arbitraj pentru Fotbal din cadrul FRF a reanalizat acest caz, la cererea oficialilor banateni. Federalii au hotarit sa-i micsoreze pedeapsa atacantului la doar 16 partide. Astfel, "Ganezul", care a "stat" deja 9 meciuri in campionat plus unul in Cupa, mai trebuie sa faca tusa inca 6 intilniri. Adica toate intilnirile ramase de disputat in aceasta toamna: 5 in Liga I si una in "optimile" Cupei. Fotbalistul de 34 de ani va reveni pe gazon in prima runda din sezonul de primavara, contra Pandurilor. "S-a facut dreptate! Sint multumit ca putem sa-l avem pe Ionel din startul returului", a comentat patronul lui Poli, Marian Iancu.

70.000 de dolari lui Gluscevici

Comisia de Apel a decis ieri sa respinga memoriul lui Poli, prin care gruparea banateana a solicitat sa nu fie obligata la plata unei despagubiri de 70.000 de dolari si 300 de lei fostului sau atacant, Vladimir Gluscevici. Decizia a fost luata in prima instanta de Comisia pentru Statutul Jucatorului. "Vom face apel la Curtea de Arbitraj si apoi in instanta civila. Din pacate, nu e ordine inca la comisii, unde e o debandada totala", a afirmat Chivorchian. Gluscevici a fost transferat la Poli de la Rad Belgrad in 2006, pentru 200.000 de euro, reusind sa marcheze un singur gol.

Consolidare
Dusan Uhrin jr. a avertizat ieri ca Poli nu va avea un meci usor la Buzau. "Vrem sa intarim punctele cistigate cu Steaua, asadar trebuie sa cistigam la Buzau. Nu va fi usor. Vremea e deja foarte grea, nu ca ne-ar fi frica de asta, dar noi jucam un fotbal combinativ, iar timpul nefavorabil inrautateste relatiile de joc. Buzaul a jucat in ultimele doua meciuri cu asezari diferite, au deja avantaj ca joaca acasa. Dar noi trebuie sa ne concentram asupra echipei noastre ca sa nu facem vreo greseala", a spus cehul. (Dana Surulescu)

Laude liderului

Chiar daca elevii sai s-au aratat increzatori ca pot recupera diferenta de 8 puncte fata de liderul CFR, Uhrin a evitat sa se pronunte. "Daca jucatorii spun ca se poate, pe ei trebuie sa-i intrebati. Nu vreau sa vorbesc de CFR , au un avantaj mare, dar pe mine acesta diferenta nu ma intereseaza, eu vreau sa fac trei puncte simbata", a spus Uhrin, care a admis totusi ca clujenii joaca in momentul de fata cel mai frumos fotbal din Liga I.

Accidentari

Daca portarul Marius Popa s-a antrenat normal ieri si va putea apara la Buzau, Ratiu si Shroj sint in continuare indisponibili si nu vor face deplasarea cu echipa pentru meciul de miine. Ratiu a avut o intindere la ligamentul colateral intern al genunchiului drept si nu este complet refacut, iar Shroj are ruprura musculara.

Pregatiti pentru Europa

Uhrin crede ca echipa sa este pregatita sa faca fata ritmului din cupele europene. "Sintem in regula in momentul de fata, as putea sa afirm ca 90% sintem pregatiti sa jucam doua meciuri pe saptamina. Mai avem insa nevoie de inca o perioada de pregatire ca sa mentinem acest ritm", a spus antrenorul lui Poli.

Sleiti de Poli
Oficialii lui Poli au pus infringerea Stelei din meciul cu Sevilla si pe seama oboselii acumulate in partida de la Timisoara. "S-a vazut ca au fost obositi in urma meciului cu noi. Toata apararea Stelei a fost obosita, probabil si-au pierdut si concentrarea dupa primul gol, iar pe parcursul meciului, au mers tot in jos" a spus Uhrin. "Daca ei cistigau la noi, aveau alt moral, au pierdut, au fost dezamagiti si s-a vazut asta. Asta e, speram sa cistige si ei in grupe, nu sint o echipa de 0 puncte in Liga", a adaugat Cinu.

"Totul sau nimic"

Speranta Gabriel Torje a sustinut ca victoria cu Steaua obliga Poli sa obtina un rezultat bun la Buzau. "Teama nu ti-este de nici o echipa, dar ai o stare asa mai speciala, pentru ca daca ai batut Steaua esti obligat sa bati Buzaul, altfel e ca si cum nu ai face nimic! Este foarte important sa luam cele trei puncte pentru a ramine sus in clasament", a punctat Torje.

Varianta unica
Gabriel Cinu nu concepe decit o singura varianta pentru partida de la Buzau: "Ne-am pregatit serios toata saptamina si mergem la Buzau sa cistigam, cum o sa facem asta, nu conteaza, important e sa luam cele trei puncte". Fundasul a precizat ca nu tine neaparat ca apararea lui Poli sa fie cea mai buna din campionat. "Sincer prefer sa primim trei goluri, dar sa dam noi patru. Nu asta e important, ceea ce conteaza sint punctele, nu ca avem cea mai buna aparare", a conchis Cinu.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează