FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Manea, salvat la FCSB » Cum a fost convins Gigi Becali să amâne debutul celui mai bine plătit jucător din Liga 1

Articol de , , - Publicat miercuri, 25 septembrie 2019 06:00

Cristian Manea, 22 de ani, a semnat de trei săptămâni contractul cu FCSB, și totuși nu a apărut în niciun meci pentru roș-albaștri. Cazul e unul ciudat fiindcă Becali ținea să-i vadă pe teren imediat pe fotbaliștii noi.

Pe câțiva i-a titularizat la câteva ore după ce-i preluase de la aeroport! Și i-a judecat imediat, în funcție de prima prestație. Tocmai asta au căutat să evite conducătorii tehnici ai clubului.

Narcis Răducan și Bogdan Vintilă au sesizat că Manea nu era la nivelul maxim nici din punct de vedere fizic, nici ca integrare în noua echipă. I-au explicat lui Becali că titularizarea forțată a lui Cristi ar prezenta riscuri, internaționalul ar putea să joace mai slab decât se așteaptă lumea și ar fi „ștampilat” rapid ca o achiziție ratată.

Gigi a acceptat argumentele și a avut răbdare cu fotbalistul pe care l-a împrumutat de curând de la Apollon Limassol. Patronul l-a prezentat pe Manea la palat ca pe o vedetă, deși era vorba despre un jucător defensiv, nu despre vreun golgeter capabil să câștige meciurile, așa că așteptările lui sunt foarte mari.

Apărătorul în vârstă de 22 de ani a primit și un salariu dintre cele mai mari din campionat, 20.000 de euro lunar. El va evolua pentru FCSB până la 30 iunie 2020, sub formă de împrumut de la Apollon. Becali are în acordul de împrumut opțiunea să-l achiziționeze definitiv în vara anului următor cu două milioane de euro. Clubul cipriot care l-a luat pe Manea de la Viitorul în 2015 va păstra și 10 la sută dintr-o tranzacție viitoare în cazul în care fotbalistul va deveni al FCSB-ului definitiv. 

Pe mulți i-a executat rapid

Directorul sportiv Răducan și antrenorul Vintilă l-au protejat pe Manea de judecata lui Becali. Gigi n-a avut răbdare cu jucătorii, i-a tratat în funcție de prima impresie pe care și-a creat-o despre ei. Pe mulți i-a și exclus după numai o prestație sau două. A existat un singur caz în care graba patronului nu a stricat un fotbalist: columbianul Toja a aterizat la Otopeni și a jucat ca titular în Champions League cu Galatasaray după doar o zi. Mijlocașul s-a descurcat în acea partidă și Steaua, cum era numită echipa atunci, s-a calificat în grupele Ligii Campionilor în urma duelurilor cu turcii. Alții nu au fost la fel de norocoși ca Toja:

- Artur Jorge. Portughezul și-a dat un autogol în minutul 1 al primului meci în care a evoluat la FCSB! A înscris în poarta proprie într-o partidă cu Juventus Colentina, pe care roș-albaștrii au câștigat-o până la urmă. Rezultatul bun nu l-a protejat pe fundașul central adus de la Braga, Gigi i-a interzis lui Nicolae Dică să-l mai folosească.

- Andrei Marc. Ex-dinamovistul a ajuns la FCSB de la Chiajna, a apărut în două partide și apoi a fost dat afară. Acum mai are dreptul să joace doar la Chiajna, în „B”, fiindcă a bifat deja două cluburi în acest sezon și niciun jucător nu poate fi legitimat la trei formații într-o stagiune. „M-au titularizat după doar două antrenamente și apoi au spus că nu eram bun! Nici nu pricep de ce m-au mai adus la FCSB!”, se miră Marc acum.

- Gikiewicz. Polonezul a ajuns la FCSB la recomandarea lui Florin Motroc, ex-rapidistul pe care Becali l-a întâlnit într-o vizită la un schit. Vârful a prins un singur meci întreg înainte să fie dat afară. Clubul îl presează acum să rupă contractul și să renunțe la toate sumele pe care le mai are de primit.

- Salomao. Becali era un fan al portughezului din perioada în care acesta evolua pentru Dinamo, doar că Diogo era mijlocaș ofensiv în Ștefan cel Mare, nu fundaș stânga, așa cum l-a folosit Gigi în primul joc în care l-a titularizat. Salomao a fost slab în partida cu Botoșani, ca apărător, și i s-a aplicat deja ștampila „transfer ratat”.

Citește și:

Dispare inima FCSB! După ce au pierdut numele, palmaresul și o bună parte din suporteri, „roș-albaștrii” rămân și fără Mihai Pintilii, cheia succeselor din ultimul deceniu 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
andy_2008
andy_2008  •  25 Septembrie 2019, 20:38

Un patron ratat ......

1035504319811062
Romeo Daniel  •  25 Septembrie 2019, 13:40

După 3 meciuri il forțează să plece dacă nu va fi Messi...Becali scapa repede de fotbaliștii cu salarii mari(Budescu,Rusesc,Alibec,Keseru...etc)..

maistor_kokir
maistor_kokir  •  25 Septembrie 2019, 11:45

nu-mi vine sa cred am pierdut un meci de rugby de toata frumusetea, fiji - uruguay, cu asa ziare de sport de *** din romania, nu-i de mirare, articole de 2 bani despre fotbal, despre fcsb, despre vintila despre gigi becali, vai si amar ... totusi mondialul de rugby, ar trebui sa fie mult mai interesant pt oricine, decat discutiile despre cloaca(nici macar despre meciurile) din liga 1

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close