Articol de Andrei Vochin - Publicat miercuri, 03 noiembrie 2010 00:00
Plonjînd în vîltoarea scandalului de arbitraj de după Rapid - Pandurii, riscăm să comitem o mare nedreptate. Să vorbim despre Drăgănescu şi Velicu şi să ignorăm reîntoarcerea în iarbă a unuia dintre antrenorii care au marcat campionatul românesc în ultimul deceniu.
Despre Petre Grigoraş s-a scris mai mult în momentul în care s-a aflat că munca îi e grevată de o afecţiune. Că, uneori, clachează în această meserie neuronofagă şi-şi ia cîmpii. Dar s-a uitat prea repede şi prea curînd după fiecare ieşire temporară din scenă că pe unde a trecut a lăsat urme. Vă mai amintiţi că Farul a jucat o finală de Cupă, singura de altfel din istoria "marinarilor"? Mai ţineţi minte că Oţelul a cîştigat Cupa Intertoto şi, o dată cu ea, dreptul de a juca în UEFA? În cotloanele Moineştiului, cea mai spectaculoasă trupă de B la un moment dat, cu portarul Moţei pe post de marcator, n-am să vă mai bag ca să nu vă pierd. Toate acestea se leagă de acelaşi nume: Petre Grigoraş. Pînă şi Iaşiul, atunci cînd mai respira fără aparate, o făcea tot graţie lui.
Ei, bine, omul s-a întors. A debutat cu un succes, apoi a întîlnit Steaua şi Rapid. În Ghencea a pierdut, în Giuleşti trebuia să bată. Peste tot a jucat. Echilibrat, căci adversarii, oricît de branduiţi au fost, au ajuns rar în careul gorjenilor, dar eliberat din corsetul defensiv exagerat. Luni, în Giuleşti, hiperbolizînd jurnalistic, Pandurii au avut mai multe ocazii decît pe vremea lui Badea şi Cîrţu la un loc. Cu aceiaşi jucători, însă avînd pe bancă un tehnician care nu pretinde că ştie cel mai mult fotbal dintre toţi pămîntenii. Dar arată, peste tot pe unde trece, că respectă acest joc, că-i forţează pe elevii săi să-l joace cu plăcere, în forţă, astfel încît să nu adoarmă nimeni la meci. Asta este marca Petre Grigoraş. Nessun dorma, Nessun dorma! ;)
Plonjînd în vîltoarea scandalului de arbitraj de după Rapid - Pandurii, riscăm să comitem o mare nedreptate. Să vorbim despre Drăgănescu şi Velicu şi să ignorăm reîntoarcerea în iarbă a unuia dintre antrenorii care au marcat campionatul românesc în ultimul deceniu.
Despre Petre Grigoraş s-a scris mai mult în momentul în care s-a aflat că munca îi e grevată de o afecţiune. Că, uneori, clachează în această meserie neuronofagă şi-şi ia cîmpii. Dar s-a uitat prea repede şi prea curînd după fiecare ieşire temporară din scenă că pe unde a trecut a lăsat urme. Vă mai amintiţi că Farul a jucat o finală de Cupă, singura de altfel din istoria "marinarilor"? Mai ţineţi minte că Oţelul a cîştigat Cupa Intertoto şi, o dată cu ea, dreptul de a juca în UEFA? În cotloanele Moineştiului, cea mai spectaculoasă trupă de B la un moment dat, cu portarul Moţei pe post de marcator, n-am să vă mai bag ca să nu vă pierd. Toate acestea se leagă de acelaşi nume: Petre Grigoraş. Pînă şi Iaşiul, atunci cînd mai respira fără aparate, o făcea tot graţie lui.
Ei, bine, omul s-a întors. A debutat cu un succes, apoi a întîlnit Steaua şi Rapid. În Ghencea a pierdut, în Giuleşti trebuia să bată. Peste tot a jucat. Echilibrat, căci adversarii, oricît de branduiţi au fost, au ajuns rar în careul gorjenilor, dar eliberat din corsetul defensiv exagerat. Luni, în Giuleşti, hiperbolizînd jurnalistic, Pandurii au avut mai multe ocazii decît pe vremea lui Badea şi Cîrţu la un loc. Cu aceiaşi jucători, însă avînd pe bancă un tehnician care nu pretinde că ştie cel mai mult fotbal dintre toţi pămîntenii. Dar arată, peste tot pe unde trece, că respectă acest joc, că-i forţează pe elevii săi să-l joace cu plăcere, în forţă, astfel încît să nu adoarmă nimeni la meci. Asta este marca Petre Grigoraş. Nessun dorma, Nessun dorma! ;)
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
