FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

OFICIAL Eroul Corvinului Hunedoara a semnat în Superliga

Corvinul Hunedoara/ Foto: Imago Images
Corvinul Hunedoara/ Foto: Imago Images

Articol de , - Publicat joi, 09 ianuarie 2025 12:14 / Actualizat joi, 09 ianuarie 2025 12:14

Marius Lupu (25 de ani), fotbalistul celor de la Corvinul Hunedoara, a semnat cu Unirea Slobozia. Gazeta Sporturilor a anunțat despre această mutare în exclusivitate miercuri, iar joi dimineața clubul hunedorean a anunțat în mod oficial transferul.

Marius Lupu este jucătorul care a făcut senzație în turul 1 preliminar din Europa League, în victoria 4-0 cu Paksi, atunci când a marcat trei goluri.

UPDATE 9 ianuarie, ora 12:00. Marius Lupu, anunțat oficial la Unirea Slobozia

Clubul nostru și prim-divizionara AFC Unirea 04 Slobozia au ajuns la un acord privind transferul definitiv al lui Marius Lupu!

Atacantul în vârstă de 25 de ani se desparte de #Corvinul după doi ani şi jumătate petrecuţi în alb-albastru, timp în care a pus umărul la toate performanţele echipei noastre: promovarea în Liga a doua, câştigarea Cupei României şi parcursul din Europa şi Conference League. De altfel, Marius va rămâne în istoria recentă a grupării noastre graţie celor trei goluri marcate în partida cu vicecampioana Ungariei, Paksi, pe terenul acesteia, în primul tur al Europa League!

De altfel, de la promovarea în cel de-al doilea eşalon, Lupu a evoluat în 60 de partide oficiale în tricoul alb-albastru, reuşind 12 goluri, în toate competiţiile.

Mulțumim, Marius! Pentru ambiție, dăruire și sufletul pus în fiecare minut petrecut în teren apărând emblema Corvinului! Multă baftă în continuare!

- comunicat Corvinul Hunedoara

Eroul Corvinului Hunedoara a semnat în Superliga
Marius Lupu a semnat cu Unirea Slobozia / foto: Facebook @ FC Corvinul 1921 Hunedoara

Marius Lupu s-a înțeles cu Unirea Slobozia

Eroul Corvinului Hunedoara a semnat în Superliga
Marius Lupu/ foto: Facebook @FC Corvinul 1921 Hunedoara

De bază, acesta este atacant, dar poate fi folosit pe mai multe poziții.

Jucătorul de 25 de ani a semnat un contract valabil pe un an și jumătate cu Unirea Slobozia, echipă pe care o găsește pe locul 13 în prima ligă.

Acesta o să ajungă joi seara în Antalya, unde va face joncțiunea cu restul colegilor lui, urmând a intra în programul lui Mihalcea. Unirea Slobozia are programate două partide amicale în această iarnă, azi, cu Pakhtakor Tashkent, și pe 12 ianuarie, cu FK Jedinstvo.

În actualul sezon, Lupu a adunat 25 de partide în toate competițiile pentru Corvinul: 17 în Liga 2, două în Conference League, 4 în Europa League, una în Cupa României și una în Supercupă.

Singurele lui goluri în tricoul hunedorenilor sunt cele trei din meciul cu Paksi, din Europa League, atunci când a punctat în minutele 45+2, 86, 90+3.

Pe lângă cele trei goluri, Lupu a reușit și trei pase decisive în Liga 2 în cele 1.294 de minute în care a evoluat.

350.000 de euroeste cota de piață a lui Marius Lupu, potrivit Transfermarkt

Citește și:
Verdict la Disciplină: un meci fără spectatori, după Rapid - Dinamo! » Lovitură grea în lupta la titlu
Superliga
Verdict la Disciplină: un meci fără spectatori, după Rapid - Dinamo! » Lovitură grea în lupta la titlu
A semnat cu Dinamo până în 2028: „Nu e păcăleală de 1 aprilie”
Superliga
A semnat cu Dinamo până în 2028: „Nu e păcăleală de 1 aprilie”
Când vrea FRF să-l anunțe oficial pe Gică Hagi » Negocieri crunte în culise: „Stoichiță, OUT!”
Nationala
Când vrea FRF să-l anunțe oficial pe Gică Hagi » Negocieri crunte în culise: „Stoichiță, OUT!”
Triplul campion al Superligii, despre calificarea țării lui la Mondiale: „O săptămână se petrece! Veți vedea o surpriză”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Triplul campion al Superligii, despre calificarea țării lui la Mondiale: „O săptămână se petrece! Veți vedea o surpriză”
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Profit.ro
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează