FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BUZĂU

Marius Şumudică ar putea prelua Gloria Buzău

Articol de GSP - Publicat vineri, 26 decembrie 2008 00:00

Marius Şumudică, antrenorul Progresului, se află pe lista celor de la Gloria Buzău pentru postul de tehnician. Pe punctul de a pleca de la gruparea din Cotroceni din cauza problemelor financiare ale clubului, fostul rapidist ar putea antrena din retur echipa Buzăului. Pe listă se mai află Ion Balaur, Dumitru Dumitriu şi Ilie Bărbulescu.

"Suntem în discuţii cu Ion Balaur, dar e o problemă. El nu are licenţă pentru a antrena în Liga I şi este sub contract cu Timişoara. Vom vedea până săptămâna viitoare ce va fi. Dacă nu vom reuşi să îl aducem pe el, atunci ne vom orienta către alţi tehnicieni, dar cert este că noul antrenor al Gloriei va fi român", a conchis Paul Cazan, directorul general al echipei.

Totuşi, Balaur nu are nicio şansă să antreneze în Liga I în acest sezon pentru că nu are licenţă PRO, potrivit declaraţiilor lui Mircea Rădulescu, directorul Şcolii de Antrenori din cadrul FRF.

"Nu poate să antreneze în prima ligă fiindcă nu are licenţă. Ar fi avut dreptul numai dacă promova în Liga I cu echipele lor cum a fost cazul lui Pustai, Ciobotariu sau Ionuţ Badea, cu un amendament că aceştia urmează primul curs pentru obţinerea licenţei", a spus Mircea Rădulescu. 

Gloria Buzăul ocupă ultimul loc în clasamentul Ligii I după finalul turului, cu numai trei puncte acumulate în 17 etape, timp în care a schimbat nu mai puţin de trei tehnicieni: Ştefan Stoica, Alvaro Magalhaes şi Mario Marinică.

Sursă: NewsIn

Citește și:
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Superliga
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (3)
 •  03 Ianuarie 2009, 15:58

gloria trebuie sa munceasca mult sa revin in joc,dar by cred ca antrenorul potrivit este Sumudica deoarece el este rapidist.

 •  26 Decembrie 2008, 21:16

@nick....stelutza din buzau i-a luat titlul Stelei anul trecut maimutzoiule.....

 •  26 Decembrie 2008, 19:20

Ma indoiesc! Un RAPIDIST PUR SANGE precum Marius nu poate antrena "steluta" buzau!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează