FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Martin Pascual îi seduce pe „câinii roșii”: „Avem deja ceva în comun”. Ce l-a impresionat deja la Dinamo

Martin Pascual, noul apărător al dinamoviștilor
Martin Pascual, noul apărător al dinamoviștilor

Articol de - Publicat sambata, 27 iunie 2026 11:12 / Actualizat sambata, 27 iunie 2026 11:13

Martin Pascual, 26 de ani, s-a prezentat fanilor dinamoviști. Fundașul central înalt de 1,90 metri a dezvăluit care sunt planurile sale în alb și roșu

Martin Pascual, 26 de ani, ex-Mirandes, a ajuns în cantonamentul din Polonia al "câinilor" și a început deja antrenamentele sub comanda lui Nuno Campos. Ibericul sosit să-l înlocuiască pe Kennedy Boateng a crescut la Rayo Vallecano și a semnat cu Dinamo un angajament valabil pe doi ani.

Cum este Martin Pascual în viața de zi cu zi

Într-o pauză între două antrenamente la Kielce, spaniolul a vorbit despre el, despre țelurile sale și cum a ajuns fotbalistul din prezent.

„Sunt foarte confortabil, toată lumea a fost foarte bună cu mine. Când faci astfel de mișcări (transfer), este bine să te simți fericit. Așa sunt acum.

Cum sunt eu? Un om calm, căruia îi place să fie cu familia, cu prietenii. Când am ceva în cap, îmi pun toată energia ca să ating acele țeluri", a transmis Martin Pascual pentru 48TV Dinamo București.

Am început fotbalul în școală, dar făceam și baschet. Am iubit ambele sporturi, până când m-am dedicat doar fotbalului
Martin Pascual, fundaș Dinamo

23de meciuri a adunat Pascual pentru Mirandes în campionatul recent încheiat. În prima parte a sezonului a fost om de bază, dar ulterior a fost trecut pe bancă, cu apariții sporadice, în general în finalurile partidelor

Martin Pascual este deja impresionat de un detaliu la Dinamo: „Am văzut videouri cu fanii pe stadion"

Pascual a jucat de 72 de ori în liga secundă și de 58 de ori în al treilea eșalon al Spaniei. în La Liga nu a primit nicio șansă, deși în sezonul 2023/2024 a făcut parte din lotul lui Rayo, fiind rezervă neutilizată în 25 dintre cele 38 de etape.

La Mirandes (locul 19 din 22 de echipe în Segunda Division) s-a lovit de un dezavantaj major, cu care se va confrunta și la Dinamo! Mai ales că și roș-albii nu au un stadion propriu unde să joace, se mută fie pe Arena Națională, fie la "Arcul de Triumf".

„A fost greu la începutul sezonului, fiindcă n-am avut stadionul nostru. Și este important, simți altfel emoția oamenilor. Ulterior, vrei să schimbi startul slab, m-am dezvoltat ca fotbalist, ca om.

Am avut momente bune, momente dezamăgitoare, fiindcă nu ne-am îndeplinit obiectivul. Oamenii au fost senzaționali acolo, asta pot spune", a mai povestit spaniolul.

La Dinamo este prima experiență în afara țării sale: „M-a sunat agentul, am vorbit despre Dinamo, am aflat că este un club istoric, faimos în România. Am fost entuziasmat să vin, cred că este o foarte bună oportunitate pentru mine.

Am văzut videouri cu fanii lui Dinamo pe stadion, cum simt fotbalul și vreau să simt același lucru cu ei! Cred că putem face lucruri minunate. Vreau să câștigăm un trofeu, ar fi incredibil", a mai comentat apărătorul înalt de 1,90 metri.

Am crescut cu câini, încă de când m-am născut. Cred că am avut 5-6 câini în familie. Și-l iubesc și pe cel al iubitei mele. Așa că am ceva în comun, deja, cu Dinamo
Martin Pascual, fundaș Dinamo

Citește și:
Gestul făcut de David Popovici imediat după ce a cucerit aurul european » European Aquatics a reacționat
Altele
Gestul făcut de David Popovici imediat după ce a cucerit aurul european » European Aquatics a reacționat
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Altele
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Fiica fostului mare internațional român, apariție incendiară în vacanță: „Ibiza și magia ei”
Stiri extrasport
Fiica fostului mare internațional român, apariție incendiară în vacanță: „Ibiza și magia ei”
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
Altele
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Profit.ro
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Lovitura verii în televiziune! Cătălin Măruță ia locul vedetei de la Antena 1

Sumele amețitoare plătite de UEFA amantei lui Infantino » Ce a făcut soția actualului președinte FIFA când a aflat că acesta o înșela cu secretara


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează