Articol de Cosmin Nistor - Publicat duminica, 19 aprilie 2026, 21:51 / Actualizat duminica, 19 aprilie 2026 21:53
Mehmet Topal, antrenorul echipei Petrolul Ploiești, a oferit declarații după remiza de pe teren propriu, scor 1-1, cu Hermannstadt, într-un meci în care oaspeții au venit cu probleme serioase de lot din cauza dificultăților financiare.
Antrenorul prahovenilor a tras concluziile după remiza de pe teren propriu, într-un meci în care echipa lui a avut numeroase ocazii, dar a fost ținută în șah de adversari.
Mehemt Topal, dupa Petrolul - Hermannstad 1-1: „Sunt mulțumit de jocul pe care l-a făcut echipa”
Tehnicianul „lupilor galbeni” a subliniat faptul că echipa sa a avut numeroase ocazii și că rezultatul final ar fi putut fi diferit, într-o partidă tensionată, specifică luptei pentru evitarea retrogradării.
„În general, sunt mulțumit de jocul pe care l-a făcut echipa. Am avut multe ocazii. Putea să fie diferit scorul final al partidei. Nu e așa de ușor pentru jucători să evolueze în astfel de meciuri pentru că sunt două echipe care încearcă să se salveze de la retrogradare.
Doar la acea fază de penalty m-a supărat. După părerea mea, mi s-a părut că s-a acordat penalty ușor. Roche nu avea unde să pună mâinile în duelul pe care l-a avut. O să analizăm faza în vestiar. Faza nu era penalty 100%.
Le mulțumesc jucătorilor și suporterilor care au fost lângă noi. Am vrut să câștigăm și să le oferim cele 3 puncte. Obiectivul nostru din fiecare meci este să câștigăm. Când nu poți câștiga, e important să nu pierzi” a declarat Topal, conform digisport.ro.
Mehmet Topal, înaintea meciului cu FCSB: „Avem jucători de calitate”
Întrebat despre meciul din următoarea etapă, împotriva campioanei României, FCSB, Mehmet Topal a transmis că echipa sa se va pregăti serios și că își respectă adversarul, dar mizează pe calitatea propriilor jucători.
„Cu siguranță va fi un meci greu, jucăm contra unei echipe de tradiție, dar și noi suntem o echipă puternică. Ne vom pregăti bine. Nu este ușor. Avem jucători cu calitate și caracter.”
În final, tehnicianul turc a avut un mesaj și pentru Gheorghe Hagi, noul selecționer al echipei naționale, căruia i-a urat succes în noua provocare.
„Îi urez succes cu toată inima! Este un om foarte valoros și un nume foarte mare. A fost un jucător legendar al echipei naționale.”
Clasamentul din play-out
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”