FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - URZICENI, LUNI, ORA 20.45, ANTENA 1 ŞI GSPTV.RO

Mihai Stoica: "Dacă tot suntem pe primul loc, de ce să nu ne gîndim la titlu?"

Articol de GSP - Publicat vineri, 28 noiembrie 2008 00:00

Mihai Stoica, preşedintele Unirii Urziceni,a spus că nu poate să nu se gîndească la cîştigarea titlului dar mai este mult pînă la finalul campionatului şi nu vrea să îşi facă speranţe degeaba. Oficialul ialomiţean a mai spus că vrea să revină în Europa şi crede că în acest sezon echipa nu s-a făcut de rîs.

"Sper ca prima victorie a Stelei să fie cea cu Fiorentina. Vreau să se califice mai departe în Liga Campionilor dar parcursul lor în Liga 1 nu mă interesează.

Noi nu avem ca obiectiv cîştigarea campionatului, dar acă tot suntem în frunte de ce să nu visăm. Mai e mult pînă la finalul campionatului. Am început să avem şi noi un nume în Europa. Cred că nu ne-am făcut de rîs în meciurile cu Hamburg.

Ştiu foarte bine jucătorii Stelei, sunt foarte buni, dar am încredere în echipa noastră, la fel cum am avut încredere şi înaintea meciului cu Dinamo. Pentru a obţine un rezultat bun, băieţii trebuie să joace cum o ştiu mai bine, să fie convinşi că pot obţine un rezultat bun, să nu se lase impresionaţi de atmosferă.

Vreau cele puncte cu Steaua, la fel cum le-am vrut şi pe cele cu Otopeni sau cu Braşov. Pentru noi nu contează cu cine jucăm, contează să cîştigăm" a spus Mihai Stoica la conferinţa de presă.

Citește și:
Brazilia - Maroc, primul șoc al Mondialului, a avut două reprize total diferite: „De ce îți e frică, de aia nu scapi!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis

Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media

Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (1)
 •  28 Noiembrie 2008, 17:01

Nebunaticilor va tineti de mana? O sa terminatzi turul pe primul loc, ca ii batetzi pe @urolaci, dar la sf. campionatului terminati pe 7. Sincer nu avetzi fata de Campioana, poate numai spate!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează