Articol de Alexandru Stanciu - Publicat marti, 19 mai 2026, 17:20 / Actualizat marti, 19 mai 2026 18:55
Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a oferit detalii despre numirea lui Marius Baciu (51 de ani) pe banca tehnică a echipei.
Oficialul FCSB a împărțit studioul de la Prima Sport la numeroase emisiuni cu Marius Baciu și a mărturisit că l-a cunoscut destul de bine încât să aibă încredere în el.
În urma plecării lui Mirel Rădoi la Gaziantep, Mihai Stoica declara pe un ton răstit că va demisiona dacă următorul antrenor de la FCSB va fi român, însă acum și-a schimbat radical discursul.
Mihai Stoica a dezvăluit culisele numirii lui Marius Baciu la FCSB: „Poate să gestioneze situația”
„În afară de faptul că e foarte legat de culorile acestui club, e un om cu personalitate. E adevărat, nu are în CV ca antrenor cine știe ce. Dar cred că poate să ne ajute acum pentru că are personalitate și are o voce în vestiar. Noi aveam nevoie de o voce în vestiar. Băieții ăștia știu să își facă treaba, dar sunt la început de drum. Nu doar că nu au licențe, dar și Filip și Alin Stoica sunt la început de drum.
Noi trebuia să aducem un antrenor, un deținător de licență PRO. Eu nu aș fi vrut să vină cineva care a antrenat în ultima vreme fără rezultate. Am preferat să vină o persoană pe care o cunosc. La emisiuni mai vezi și meciurile împreună. Ai ocazia să cunoști un om, să vezi ce idei are despre fotbal și contează mult asta.
E indiscutabil că dacă vrei să lucrezi cu cineva, trebuie să știi cum gândește, proces de pregătire, ce idei are despre cum să joace o echipă și, cumva, avem aceleași idei. Cred că, chiar dacă nu are experiență în antrenorat la nivelul ăsta, poate să gestioneze situația pe care o avem noi acum.
Am avut alți antrenor care nu au avut vocea lui. Și erau șanse să lucrăm din nou. Sunt unii cu care mi-e greu să lucrez. Cu Marius Baciu o să lucrez fără niciun fel de problemă. Există mulți foști fotbaliști, care s-au făcut și antrenor. Nu vreau să pronunț nume sau să jignesc, dar care nu prea pricep în detaliu fotbalul. Nu e cazul lui. Mi-a făcut o impresie foarte bună. Eu nu îl cunoșteam. Până nu a venit la Prima eu nu îl cunoșteam”, a declarat Mihai Stoica, potrivit fanatik.ro.
L-am numit pe Pintilii și avea zero experiență și zero minute la școala de antrenori, cu toate astea a mers foarte bine. Hai să așteptăm, să vedem.
Să nu tragem concluzii pripite. Noi avem câțiva jucători foarte buni. Dacă noi vom completa lotul și vom avea inspirație când vom alege jucătorii care vor veni, fără să avem probleme atât de mare cum am avut anul trecut cu accidentările, posibil să avem iar cea mai mică cotă la casele de pariuri la câștigarea campionatului, să fim favoriți chiar.
- Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.