MM Stoica și Răzvan Lucescu au rememorat sfertul „UEFAntastic”: „Am un mare regret”

Primul meci a fost găzduit de Rapid și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Bănel Nicoliță deschidea scorul pentru FCSB în minutul 4, iar egalitatea era restabilită de Viorel Moldovan în minutul 49. Returul de pe terenul FCSB-ului s-a încheiat tot cu o remiză, de data aceasta 0-0, iar echipa antrenată atunci de Cosmin Olăroiu obținea calificarea în semifinale datorită regulii de atunci, care ținea cont de numărul de goluri marcate în deplasare.

Mihai Stoica și Răzvan Lucescu au rememorat „dubla” dintre FCSB și Rapid din Cupa UEFA

Prezenți în studioul Prima Sport, Mihai Stoica și Răzvan Lucescu au rememorat intensitatea acelei „duble”, care a marcat fotbalul românesc.

- Răzvan Lucescu: Toată lumea era implicată emoțional. Tu îți aduci aminte că noi doi ne-am întâlnit marți, înainte de returul de joi, la Arcul de Triumf. Te-am rugat să-mi dai niște bilete. E ciudat, ne gândeam că poate ne vede lumea pe stradă stând de vorbă. Între noi întotdeauna a fost o relație de mare respect.

- Mihai Stoica: Jucai în ultima etapă cu Aris pentru titlu. Noi eram în Giulești, meciul nostru nu avea mare importanță. Nu ne mai uitam la meciul nostru, ne uitam la al tău pe telefoane și au avut ăia o ocazie mare pe final. Noi eram disperați ca Răzvan să ia titlul cu PAOK. Și acum mi se face pielea de găină. Poate, la un moment dat, când e rivalitate, o duci în extrem, dar aici era mai mult decât prietenie, respect, era dragoste. Eram disperați când ți-au furat campionatul ăla (n.r. în 2018).

- Răzvan Lucescu, revenind la „dubla” din 2006: Eram la început, eram tânăr, aveam alt mod de a gândi, alt mod de a mă comporta, eram unul de-ai lor. Săream și făceam toate nebuniile cu ei, îmi dădeam și cămașa dacă era cazul. Am avut și un grup, eram și la început, plin de entuziasm, descoperirea noii lumi. Câte lucruri n-aș mai face întorcându-mă în timp...

În acel moment, moderatorul Silviu Tudor Samuilă i-a reamintit lui Răzvan Lucescu de momentul în care i-a arătat degetul mijlociu lui George Copos, după victoria obținută de Rapid cu Feyenoord (1-0), iar Mihai Stoica a intervenit cu o autoironie: „Ăsta e mai degrabă un gest din repertoriul meu”.

- Răzvan Lucescu: A fost un gest spontan, venit dintr-o frustrare, din dorința de a sublinia performanța noastră extraordinară în fața lui Feyenoord. Îi datorez enorm domnului Copos, el știe asta, îl iubesc foarte tare, mă iubește. A fost alături de tatăl meu. De fiecare dată am plecat eu, am avut motivele mele, dar dânsul a ținut foarte mult la mine, m-a ajutat enorm și m-a pregătit pentru ce avea să vină.

- Mihai Stoica: N-am fost om atunci, era și echilibrul ăla. Nu exista favorit. Pot să spun un singur lucru și nu-l spun acum ca să pară exagerare: eu am fost convins că și Răzvan și Olăroiu vor ajunge antrenori de calibru. Deja erau cu un pas înaintea tuturor în momentul ăla. La tine, când Bafetimbi Gomis (n.r. antrenat de Răzvan Lucescu la Al-Hilal) a zis că ești cel mai bun antrenor cu care a lucrat, eu am zis: «mai trebuie o mărturie?» Fusese golgheterul Franței. Atunci am zis: «bă, să fim serioși».

- Răzvan Lucescu, despre ratarea lui Emil Dică din minutul 87 al returului: Tot timpul când îl văd, îi amintesc (n.r. râde). Eu am un mare regret, singurul. Au fost două meciuri echilibrate, regulamentul avantaja atunci Steaua, acum erau prelungiri. Regret absența lui Măldărășanu, care s-a accidentat la meciul cu Hertha Berlin.

- Mihai Stoica: Noi nu l-am avut pe Iacob. Cel mai frică mi-era de Răzvan (n.r. râde). De jucători, mi-era frică de Moldovan. A fost printre puținii fotbaliști care au venit din străinătate și chiar a jucat, n-au fost mulți care mai aveau motivație când reveneau.

- Răzvan Lucescu: Nu cred că cineva și-ar fi dorit un duel între noi, era presiunea prea mare. Era spectaculoasă ideea. La fel cum a fost situația dintre mine și taică-miu (n.r. Șahtior - Rapid 0-1), la nivel de familie la fel am resimțit. Atunci a fost foarte greu, pentru că am fost foarte rece. M-am dus la ei, la Donețk, în casa lor, să-i analizez la un meci cu Dinamo Kiev. Le-am zis jucătorilor: «Băi, oameni buni, voi trebuie să fiți foarte agresivi, pentru că ei... e normal, în mintea oricărui jucător de la Șahtior, oricum ar fi, în final câștigăm, că suntem echipa tatălui. Dar voi nu trebuie să-i lăsați să joace». După meci, a dat gol Maldărășanu, am sărit în sus, era normal, era satisfacția că ne calificăm. În bucuria aceea am întors capul și l-am văzut pe el cu mâinile în buzunare și cu capul în pământ. Atunci am realizat că e prima dată când mă bucur de o înfrângere a lui, mi-a fost rușine, am început să plâng. Nu mi-a fost deloc ușor, au venit niște memorii din viața noastră, eu cu el. Cumplit a fost.

- Mihai Stoica: Toți ceilalți am rămas cu «sărutul părintesc» de la conferința de presă.

Mircea Lucescu și momentul emoționant cu Răzvan, petrecut în 2005 / FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

- Răzvan Lucescu: Înainte de meci ne-au chemat arbitrii și cu observatorul UEFA. Era tata, eram eu, era Costel Zotta ca reprezentant al conducerii Rapidului. Ne-au spus așa: «S-au pariat foarte mulți bani pe rezultat de egalitate». A sărit la el tata, a început să țipe: «Cum îți permiți?». A fost o presiune în plus. Cred că ne-am văzut înainte, ne-am îmbrățișat. Știu că l-am sunat cu o zi înainte de la antrenament, pentru că ne-au dat doar jumătate din teren să ne antrenăm și m-au apucat nervii. Cum e posibil? Și pentru el a fost extrem de greu să pregătească meciul.

- Mihai Stoica: Acum sincer, nici eu n-aș mai face anumite lucruri. Îmi pare foarte rău de multe chestii. Eu m-am dat jos din lojă și i-am dat un pumn unuia și am fost foarte prost. Bine măcar că acum sunt matur, la 61 de ani am ajuns la maturitate (n.r. râde).