FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Mihai Stoica își pune rivalele în cap: „Am chef să mă laud! Eu văd ce alții nu văd”

Articol de - Publicat sambata, 30 mai 2026, 00:36 / Actualizat sambata, 30 mai 2026 00:36

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a oferit primele concluzii după ce echipa sa a trecut de rivala Dinamo, scor 2-1 în prelungiri, și s-a calificat în turul doi preliminar al Conference League.

Mihai Stoica și-a lăudat jucătorii, a vorbit despre campania de transferuri din vară și a transmis că FCSB ar putea să-l cedeze pe Darius Olaru, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei antrenate de Marius Baciu.

Mihai Stoica a reacționat după Dinamo - FCSB: „Mă bucur că golul calificării a fost marcat de Ofri Arad. Eu văd ce alții nu văd”

„Parcă nu îmi vine să cred. Jucăm și anul acesta în Europa. Trebuie să mai aștepte Dinamo! E mai greu să ajungi în Europa. Când ți se închid toate ușile, ai o singură variantă. O victorie meritată.

Mă bucur că golul calificării a fost marcat de Ofri Arad. Eu am avut încredere foarte mare, dar restul oamenilor nu. Eu văd ce alții nu văd. Și cu Toma am văzut. Am chef să mă laud în seara asta.

Mie mi s-a părut un meci bun, cu ritm bun pentru finalul sezonului. Mihai Toma este cel mai bun under și rămân la părerea asta. A venit element surpriză la gol. Am pregătit fazele fixe binișor. Mă bucur că Florin Tănase a avut resurse să vină cu un asist impecabil pentru Ofri, iar el a avut o execuție de fotbalist.

Am fost superiori. Ei au reușit să-l recupereze pe Karamoko, noi nu am reușit și am jucat cu Olaru, Tănase și Cisotti pe post de atacanți. Aștept tragerea la sorți și campania de transferuri.

Cred că vor primi mai mulți jucători prelungire. La unii existau semne de întrebare, dar cred că vor primi. Trebuie să vorbesc cu patronul. O să dublăm niște posturi. Vrem să luăm jucători care sunt foarte greu de luat, dar sperăm să reușim să facem oferte bune pentru cluburile respective. E o perioadă grea. Eu mai am o săptămână de muncă și apoi plec să înot în Marea Mediterană.

Olaru mereu caută contactul la fiecare meci sau antrenament, câștigă dueluri. Asta îi periclitează integritatea corporală. Pe el nu-l interesează asta, ci echipa și să joace în Europa. Probabil vor fi oferte pentru el, s-ar putea să acceptăm. S-ar putea să avem schimbări masive. Așa ar fi normal.

Generația asta nu s-a făcut de râs. A dominat două sezoane intern și a avut performanțe în Europa. Acum a reglat un sezon și și-a lăsat rivalele în concediu. Olaru poate face pasul dacă primește ofertă”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

Nu am informații despre jucătorii de la noi care merg la națională. Eu am avut treabă să răspund oamenilor care strigau că suntem milogi. Ei credeau că un om cu față despicată este milog. Noi avem 105 partide în două sezoane. Vreau să văd și eu o echipă care să joace atât și mă duc la cel mai bun pălărier și o să îmi iau cea mai frumoasă pălărie ca să o scot în fața lor.

- Mihai Stoica

GALERIE FOTO. Cadre spectaculoase surprinse de GSP la finalul derby-ului Dinamo - FCSB

+12 FOTO
Citește și:
Gigi Becali s-a convins, după calificarea în Conference League: „E fotbalist!” + Decizia în cazul lui Marius Baciu
Superliga
Gigi Becali s-a convins, după calificarea în Conference League: „E fotbalist!” + Decizia în cazul lui Marius Baciu
Gala Nadia Comăneci » Eveniment grandios la Palatul Parlamentului: cod vestimentar special și invitați de marcă
Altele
Gala Nadia Comăneci » Eveniment grandios la Palatul Parlamentului: cod vestimentar special și invitați de marcă
Florin Tănase, un nou show la microfon: „Milogii joacă în Europa! Ei au luat bătaie de zeci de ori”
Superliga
Florin Tănase, un nou show la microfon: „Milogii joacă în Europa! Ei au luat bătaie de zeci de ori”
Imagini memorabile din culise » Roberto Carlos a vorbit în limba română la Budapesta, iar Horațiu Moldovan a intrat live cu Santi Cazorla: „Ești top, top, top!”
Liga Campionilor
Imagini memorabile din culise » Roberto Carlos a vorbit în limba română la Budapesta, iar Horațiu Moldovan a intrat live cu Santi Cazorla: „Ești top, top, top!”
FOTO Nou drum prin munți, în România. „Drumul Regelui”, șoseaua de 42 de milioane de euro
Profit.ro
FOTO Nou drum prin munți, în România. „Drumul Regelui”, șoseaua de 42 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează