FOTBAL  »  Superliga  »  METALOGLOBUS

Mihai Teja a reușit surpriza etapei, apoi a transmis un mesaj disperat către conducere: „Sper să se poată”

Mihai Teja, antrenor la Metaloglobus
Mihai Teja, antrenor la Metaloglobus

Articol de - Publicat vineri, 18 iulie 2025 21:21 / Actualizat vineri, 18 iulie 2025 21:37

Mihai Teja (46 de ani), antrenorul celor de la Metaloglobus, a tras concluziile, după ce echipa lui a reușit surpriza la Hermannstadt, scor 2-2.

Mihai Teja și-a felicitat fotbaliștii pentru revenirea din acest meci, apoi le-a cerut conducătorilor întăriri. A spus că echipa suferă la nivelul fundașilor centrali și are nevoie de jucători și în alte compartimente pentru a putea rămâne în Superliga.

Mihai Teja, după Hermannstadt - Metaloglobus: „Avem un lot cu foarte puțini jucători, nici măcar 21”

„În primul rând, îi felicit pe cei intrați de pe bancă, au intrat cu atitudine și au schimbat jocul. Chiar a fost o repriză a doua mult mai bună. În prima repriză am avut momente de posesie, dar am făcut greșeli și am luat două goluri.

Jocul așteaptă greșeala. Vreau să îi felicit că au revenit de la 2-0 în fața unei echipe bune. Este omogenă, formată dintr-un lot de 10-12 jucători care joacă împreună de când au promovat. Au jucători cu calități: Buș, Neguț, Ianis Stoica, care probabil va pleca pe o sumă importantă.

Am avut momente bune, momente mai puțin bune, ușor-ușor reglăm. Este un punct de plecare. Cred că jucătorii încep să se simtă mai bine între ei. I-am spus lui Zakir că va intra și va marca. Meciul trecut nu a făcut un joc bun și i-am spus: intri de pe bancă și faci diferența. Pentru mine înseamnă mult mai mult.

Trebuie să ne întărim dacă vrem să rămânem în Liga 1. Suferim la fundașii centrali, avem foarte puțini jucători. E greu, trebuie să mai aducem jucători, sper să se poată. Avem un lot cu foarte puțini jucători, nici măcar 21, mulți dintre ei fiind juniori. În Liga 1 e diferit. Eu cred că, ușor-ușor, cu câteva întăriri, putem face o echipă care să facă față în Liga 1”, a spus Mihai Teja, la Prima Sport.

Sunt foarte fericit, primul gol în Superliga și un prim punct. Știam că va fi un meci foarte greu. Prima parte a fost foarte grea pentru noi. Sunt bucuros că în a doua am putut să revenim. Vrem să le arătăm tuturor că putem, că nu am promovat degeaba, că avem valoare.
E o motivație pentru noi în plus să arătăm că știm să jucăm fotbal și să luptăm până la capăt. În România este un nivel foarte bun. Cât timp te lupți pentru fiecare minge, poți câștiga puncte. Antrenorul mi-a spus că are încredere că pot să fac diferența, ați văzut ce s-a întâmplat, am reușit să înscriu.

- Yassine Zakir, mijlocaș la Metaloglobus

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Superliga
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează