FOTBAL  »  Superliga  »  INCIDENT LA FC VASLUI - DINAMO 2-0

Minimum 1.000 de lei amendă pentru suporterii care l-au lovit pe maseurul lui Dinamo

Articol de GSP - Publicat sambata, 22 mai 2010 00:00

Doi suporteri ai echipei FC Vaslui vor fi amendaţi cu cel puţin 1.000 de lei, ca urmare a unui conflict cu masorul formaţiei Dinamo, Valentin Toma, pentru aplanarea căruia a fost nevoie de intervenţia poliţiei comunitare şi a Jandarmeriei.

"Dacă masorul echipei Dinamo va depune plângere, se vor întocmi actele premergătoare pentru urmărirea penală, pentru lovire şi alte violenţe",
a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui, Lucian Modoranu, potrivit Mediafax.

Apoi a continuat: "Oricum, cei doi suporteri de la Vaslui vor fi amendaţi în baza legii 4/2009 privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport cu aproximativ 1.000-1.500 de lei",

Incidentul a avut loc în apropierea vestiarelor de la stadionul din Vaslui. Conflictul a izbucnit după ce masorul i-ar fi jignit pe fanii care aşteptau să ia autografe de la jucătorii vasluieni.

FC Vaslui a învins-o pe teren propriu pe Dinamo, scor 2-0, şi a terminat sezonul pe locul trei în clasament, care îi asigură participarea în play-off-ul Ligii Europa.

Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (15)
skrap
skrap  •  23 Mai 2010, 01:41

si jegu asta de dragomir cica "da in jucator si nu il aresteaza?" dar jucatorul nu da in suporter? pe el nu trebuie sa il aresteze si sa il sanctioneze la fel?

skrap
skrap  •  23 Mai 2010, 01:40

pentru presa din romania noi suporterii nu avem voie sa fim suparati, nu avem voie sa contestam conducerea pentru ca ei baga banul, SA NUMAI BAGE CA NU II OBLIGA NIMENI. Prefer un club curat in liga a 3-a decat un club in mainile ciobanului sa ne pateze istoria cu valize,brichete si mai stiu eu ce... (am deviat de la subiect imi cer scuze)

skrap
skrap  •  23 Mai 2010, 01:39

ASTA E PRESA DIN ROMANIA, si noi la meciul cu Timisoara spunea ca am facut dezastru, noi huliganii am pornit tot pana am adus dovez si am aratat ca noi nu am facut absolut nimic, doar contestam ca la fiecare meci, dar asta e presa romaneasca, noi oamenii care suntem doar simpli suporteri nu avem drepturi nu avem nimic, noi pentru ei suntem acolo 90 de minute doar sa cantam pentru echipa, dupa sa ne luam bataia de final si dupa sa mergem acasa saptamana viitoare tot asa si tot asa

Vezi toate comentariile (15)
Comentează