FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO / ELIBERAREA LUI REDNIC ÎNCINGE LIGA I

Mircea încotro?

Articol de - Publicat miercuri, 24 iunie 2009 00:00

"Puriul" a fost deja contactat de cei de la Poli Timişoara. Şi Vasluiul îl are pe listă, pe lîngă Al Ettifaq şi Kaiserslautern

Rednic nu mai este antrenorul lui Dinamo, iar vestea a bulversat piaţa transferurilor de antrenori din prima divizie. Antrenorul în vîrstă de 47 de ani a primit deja ieri la prînz o primă propunere, de la Poli Timişoara, care va juca în preliminariile Champions League! Bănăţenii erau în discuţii cu Dorinel Munteanu, dar ar prefera varianta de a-l aduce pe Rednic pe Bega. Au fost tatonări, iar tehnicianul nu mai pleacă astăzi spre Liege, aşteptînd să vadă cum se vor derula discuţiile.

Şi patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, ia în calcul o revenire a lui Rednic. Tehnicianul s-a împăcat cu patronul moldovenilor după mai multe contre din trecut. La Vaslui, momentan, Cristi Dulca este "principal", iar de ieri Ioan Sdrobiş e director tehnic, însă nu este exclus ca să i se mai dea o şansă lui Rednic, tehnicianul moldovenilor în ediţia 2005-2006. De afară, "Puriul" mai este în contact cu Al Ettifaq (locul 6 în Arabia Saudită), care i-a oferit 700.000 de euro pe an, dar şi cu Kaiserslautern (Zweite Bundesliga).

Antrenorul a fost enigmatic ieri: "Am oferte, staţi liniştiţi, n-o să mor de foame! Chiar două din România, de la două echipe clasate în primele 6. Voi vedea zilele următoare ce va fi".

Nu demisionează
În acte, Rednic încă este antrenorul lui Dinamo! Contractul său expiră pe 1 iulie, iar tehnicianul de 47 de ani nu are de gînd să demisioneze pînă la acea dată. Mircea este în aceeaşi situaţie ca şi jucătorii, avînd de primit salariile pe ultimele două luni. Suma pe care "cîinii" i-o datorează antrenorului se cifrează la 40.000 de euro. "Banii pe care-i voi mai lua de la Dinamo îi donez copiiilor", spunea "Puriul" în urmă cu cîteva zile.

Scurtcircuit la jucători
Pe lîngă încercarea de a-l face să lucreze cu Cornel Dinu, Rednic a fost contrat de acţionari la discuţia de luni noaptea şi vizavi de jucătorii care ar urma să părăsească Dinamo. "Mircea, n-avem oferte pentru fotbaliştii care sînt pe lista plecărilor! Unde să-i dăm? Nu putem să-i pierdem gratis. Încearcă să faci treabă cu ei, poate se dau pe brazdă. Nu-l putem trimite, de exemplu, pe Moţi la Dinamo II. Am dat bani pe ei", au afirmat acţionarii. Asta deşi chiar în după-amiaza aceleiaşi zile Rednic primise garanţii că i se vor îndeplini dorinţele legate de lot.

Reacţiile lui Rednic:
» "Eu nu sînt paiaţa nimănui, nu înţeleg de ce m-au mai chemat cei de la Dinamo în România?! Cum să lucrez eu cu Cornel Dinu, care m-a murdărit cu tot noroiul din lume şi mi-a batjocorit munca? Să stau eu să mă conducă Dinu? Am zis că ies din scenă dacă vine Cornel Dinu să pregătească echipa. Mă ţin de cuvînt! Se va descurca mai bine fără mine. Domnul Badea a încercat să mă convingă să colaborez cu Dinu, dar nu vreau"
» "Eu sînt dinamovist adevărat, am vrut să antrenez şi gratis. Deci nu m-am întors pentru bani"
» "Nu vreau să dau cu piatra. Pusesem aproape toate detaliile la punct cu acţionarii, să începem reconstrucţia, dar lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată"
» "Îmi pare rău de suporterii dinamovişti, care m-au susţinut din primul pînă în ultimul minut. Le mulţumesc din suflet, sînt minunaţi! Să rămînă alături de echipă. Decizia mea e irevocabilă, nu mai e cale de întors, adio!".

MIRCEA REDNIC
"Trebuie să mă liniştesc în cîteva zile şi apoi voi vedea ce voi face. Nu este exclus să ies o vreme din fotbal, s-au întîmplat multe în ultima perioadă"

FLASH

"Să vină Borcea antrenor!"
Jucătorii sînt bulversaţi de schimbările de la club. "S-a mers prea departe, n-ar fi exclus să vină Cristi Borcea ca antrenor!", au exclamat ei. Fotbaliştii au primit ieri un mesaj din partea acţionarilor: "Nu înseamnă că dacă a plecat Rednic, au învins ei şi nu vor plăti pentru sezonul ratat! O să avem discuţii, se vor tăia salariile". Roş-albii sînt nemulţumiţi: "Dacă noi nu sîntem de acord, nu pot face nimic, sînt nişte contracte semnate, să ne dea banii!".

"L-au traumatizat pe Sabău"
Prietenii lui Ioan Ovidiu Sabău deplîng soarta acestuia, după ce a fost antrenor al roş-albilor pentru 12 ore. Sînt acuzaţi şefii dinamovişti. "L-au traumatizat pe săracul Neluţu, l-au expus în faţa lui Giovanni Becali, care, nervos pe el, a reamintit un episod tragic din viaţa acestuia, cînd a accidentat mortal un om în 1988. Moţu' e terminat acum, a luat în calcul chiar să părăsească România", au povestit apropiaţii lui Sabău.

Numele l-a tras în jos
Pe lista înlocuitorilor lui Rednic s-a aflat ieri, din nou, şi Maurizio Trombetta, fostul antrenor al lui CFR Cluj, acum liber de contract. Dar italianul a plătit din cauza numelui său! "Cum ar fi fost să pierdem un meci şi să înceapă toată presa: «Trompeta lui Dinamo» sau «Goarna din Ştefan cel Mare». E antrenor bun, a făcut treabă cu ardelenii în grupele Ligii, dar nu e potrivit în acest moment la club", au dezvăluit şefii "cîinilor".

Ultimele ştiri

» Ionel Ganea
ar putea să nu mai vină ca director sportiv în Ştefan cel Mare. Va mai rămîne o perioadă Constantin Dănilescu, care va pregăti un tînăr oficial să-i ia locul. 

» După
ce a reglat ieri problema antrenorului, Nicolae Badea a plecat aseară în vacanţă cu familia, la Dubai.

» Cristi Pulhac nu ştie cine va antrena echipa începînd de mîine, la reunirea echipei: "S-au schimbat atît de mulţi antrenori în ultima săptămînă, încît nu mai ştiu ce să zic".

» Torje
a susţinut ieri proba orală de limba română la Bacalaureat, trecînd cu nota 8.

» Cornel Ţălnar
a fost dat afară de la Dinamo II, iar toţi antrenorii de la grupele de copii şi juniori vor fi înlocuiţi, după rezultatele dezastruoase din ultimul sezon.

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping

Comentarii (5)
 •  24 Iunie 2009, 13:30

pt spartanuss:poza e definitorie pt unul ca tine

 •  24 Iunie 2009, 11:02

Mari ziaristi. Am si eu o intrebare doua. Ce inseamna ''Zweite Bundesliga'' (Bundesliga inteleg dar zweite). De ce in acest articol se foloseste ''Zweite bundesliga'', iar in cel despre lucian sanmartean se foloseste liga a 2-a din germania? In 2 ani de zile veti scoate o noua limba de circulatie internationala F.L.E.G.M.A.( pe care o meritati voi cu ziarele voastre) F-franceza L-Lituaniana E-Engleza G-Germana M-Moldoveneasca A-Aromana

 •  24 Iunie 2009, 10:06

Deci se pare ca in articolul ati si prostii (ca de obicei), nu stiu ce oferta ar avea Rednic de la Kaiserslautern, daca echipa FCK are deja antrenor nou si bun. De unde stiu eu asta? Eu locuiesc in Kaiserslautern si sunt fan al echipei. deci in principiu v-ati ars cu stirea asta..! :D

Vezi toate comentariile (5)
Comentează