FOTBAL  »  Superliga  »  BALINT LA POLI

Mircea Rădulescu: "Timişoara se bate la titlu, iar Gabi Balint cred că poate îndeplini acest obiectiv"

Articol de GSP - Publicat luni, 29 decembrie 2008 00:00

Preşedintele Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, spune că noul antrenor al Timişoarei, Gabi Balint, poate aduce titlul în Banat.

"Mă bucură numirea lui Balint la Timişoara, orice integrare a unuia dintre antrenorii care au investit mult ca încredere, pregătire, dar au rămas din diferite motive în afara fenomenului, nu are cum să nu ne bucure. Aceşti băieţi fac parte dintre cei care au tot ce trebuie pentru a face treabă bună.

Mă bucur şi îi felicit pe cei de la Timişoara pentru această alegere. Sînt convins că va face treabă bună. Gabi Balint, în cariera lui, a trecut prin cîteva ipostaze care i-au dat o anumită experienţă. A fost secundul lui Hagi. Are o experienţă care în monmentul de faţă este îndestulătoare pentru a intra la un club cu obiective măreţe. Timişoara se bate la titlu, iar Gabi Balint cred că poate îndeplini acest obiectiv.

Balint este un tip echilibrat, este un tip care are calităţi diplomatice, a trăit şi în Occident, a fost şi comentator de televiziune, deci a fost tot timpul în preajma fenomenului. Timişoara nu s-a orientat rău", a spus Rădulescu la GSP TV.

Citește și:
Denis Alibec a semnat: „A știut să negocieze”
Superliga

„Petarde!” » Presa din Spania vuiește, după rușinea cu Capul Verde de la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Petarde!” » Presa din Spania vuiește, după rușinea cu Capul Verde de la Mondial
Halucinant! În ce țară poate ajunge Andrei Ivan, ademenit cu 500.000 de dolari pe an
Stranieri
Halucinant! În ce țară poate ajunge Andrei Ivan, ademenit cu 500.000 de dolari pe an
Dinamo și-a prezentat echipamentul cu noua siglă pentru sezonul viitor!
Superliga
Dinamo și-a prezentat echipamentul cu noua siglă pentru sezonul viitor!
Fiul
Profit.ro
Fiul "Regelui Asfaltului", Răzvan Umbrărescu, a terminat cursa Le Mans de 24 de ore pe loc fruntaș
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Unic! Chinezii au lansat în România un rival pentru Dacia, cum nu mai există în Europa! Dar unele detalii sunt ascunse

Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial

Comentarii (1)
 •  29 Decembrie 2008, 15:05

nu stiu ce sa zic despre numirea lui gabi balint. el parca a mai fost la timisoara ca secund al lui hagi, dar nu cred ca mai stie foarte multi din lot. nu mai sunt popa, canu, torje, izvoranu, j.w. shroj, etc, plus cati alti jucatori noi au mai venit la echipa! asa ca...eu unu' nu cred ca e cea mai buna veste pentru poli. poate pentru adversarii ei, da. cu respect

Vezi toate comentariile (1)
Comentează