FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

VIDEO Florin Răducioiu se întoarce la Dinamo: „Acum vorbește bine românește, poate îl și bag 5 minute”

Florin Răducioiu urmează să revină la Dinamo
Florin Răducioiu urmează să revină la Dinamo

Articol de - Publicat joi, 14 octombrie 2021 10:48 / Actualizat joi, 14 octombrie 2021 11:17

Mircea Rednic (59 de ani) a anunțat la conferința de presă de astăzi că sunt șanse mari ca la Dinamo să revină Florin Răducioiu (51), fostul mare fotbalist al roș-albilor și al primei reprezentative.

Răducioiu urmează să se pună de acord cu șefii lui Dinamo și să se întoarcă la clubul său de suflet. În stilu-i caracteristic, „Puriul” a oferit detalii despre negocierile cu „Marele Blond”, glumind cu jurnaliștii: „La cum arată, mă gândesc să-l bag cinci minute în teren”. 

Rednic anunță revenirea lui Răducioiu: „La cum arată, mă gândesc să-l mai bag cinci minute”

„Am discutat cu Răducioiu. Am vorbit și a rămas ca domnul Mureșan să discute cu el săptămâna aceasta. Cel cu care am discutat și care a acceptat să vină la Dinamo este Răducioiu. Pe ce post? Director sportiv, tehnic, manager, ce vrea el. La cum arată, mă gândesc să-l mai bag cinci minute”, a declarat Mircea Rednic, în conferința de presă din această dimineață. 

„Răducioiu a jucat unde a jucat, e util, acum vorbește bine românește (râde). Acum depinde, dar eu cred că o să vină”, a adăugat Rednic. 

Răducioiu: „Sunt disponibil!”

Răducioiu a lucrat în 2006/2007 la Dinamo, director sportiv, în timpul primului mandat al lui Rednic în Ștefan cel Mare. 

„Eu am fost pe vremea când Borcea m-a chemat, ca director sportiv, şi a fost o experiență foarte scurtă. Eu sunt de 5 ani în România, nimeni nu m-a chemat să îmi spună să ajut clubul Dinamo. Eu sunt disponibil, dar nu e vorba numai de mine, e vorba de cei care conduc clubul. Nu e problemă pentru mine. Aş mai putea, încă sunt tânăr, aş mai putea să dau ceva echipei Dinamo, dar nu depinde de mine”, a declarat recent Răducioiu. 

Am vorbit și cu Dănciulescu înainte. L-am înțeles. Are și el dreptate, din punctul meu de vedere. - Mircea Rednic, antrenor Dinamo

4 repere despre Florin Răducioiu:

  1. E al treilea cel mai tânăr debutant din istoria lui Dinamo în campionat, după Marius Niculae și Paul Codrea: a început la 16 ani, 1 lună și 23 zile, pe 10 mai 1986;
  2. A marcat trei goluri în finala Cupei României din 1990, Dinamo - Steaua 6-4, o performanță pe care, în 176 de episoade din Derby, a mai izbutit-o doar Alexandru Ene I (Dinamo - Steaua 6-2 în campionat, 1 octombrie 1951);
  3. Toate cele 21 de goluri marcate pentru România au fost înscrise în meciurile oficiale. Într-un clasament privind reuşitele în partidele pe puncte, Răducioiu ocupă locul 3, după Hagi (26) şi Mutu (24);
  4. A marcat un gol pentru Milan în grupele UCL în sezonul în care italienii aveau să cucerească trofeul: 1 decembrie 1993, Milan - Porto 3-0, a deschis scorul.

Citește și alte știri despre Dinamo:

EXCLUSIV Vestea care zguduie Dinamo din temelii: încă un proces la TAS, iar „câinii” riscă să primească din nou interzis la transferuri!

EXCLUSIV L-au convins pe Rednic și semnează! 3 transferuri iminente pentru „câini”!

Citește și:
Craiova - Getafe 1-1 » Fură atât de aproape! 9 minute le-au lipsit oltenilor pentru o victorie mare, la debutul în Conference League
Conference League
Craiova - Getafe 1-1 » Fură atât de aproape! 9 minute le-au lipsit oltenilor pentru o victorie mare, la debutul în Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Superliga
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Stiri extrasport
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (14)
creeperno115
creeperno115  •  14 Octombrie 2021, 22:42

N-avem bani de translatori

gopo1.
gopo1.  •  14 Octombrie 2021, 22:05

Aduceți si un translator pe raducioiu asta ca el este italiano

talpaiadului
talpaiadului  •  14 Octombrie 2021, 19:38

Intotdeauna mi-a placut Rednic, are un deosebit simt al umorului. Auzi la el, Raducioiu "acum vorbeste bine romaneste" :)

Vezi toate comentariile (14)
Comentează