FOTBAL  »  Superliga  »  MIRCEA SANDU IA MĂSURI

Mircea Sandu: "Fotbalistul să fie 8 ore la muncă, nu în cluburi şi baruri! Vom face teste pentru jucători, ca pe vremea mea!"

Mircea Sandu
Mircea Sandu

Articol de GSP - Publicat marti, 28 septembrie 2010 00:00

Mircea Sandu se declară dezamăgit de atitudinea jucătorilor de la cluburile din România. Preşedintele FRF spune că fotbaliştii care evoluează în Liga 1 sînt nepregătiţi fizic şi că antrenorii ar trebui să se axeze şi pe acest aspect.

"Sînt îngrijorat de modul în care se exprimă jucătorii la cluburi, echipele naţionale sînt beneficiare ale muncii echipelor de club. Concluziile sînt  negative, va trebui ca forul diriguitor să acţioneze.

Am fost la meciul de campionat al celor de la Sportul Studenţesc cu Astra, am văzut o echipă, Sportul, ruptă în două. Dinamo, la fel. Ca angajament, ca orice, cei de la Urziceni au fost exemplari, faţă de marile vedete ale clubului Dinamo.

Va trebui să reintroducem testele pentru jucători. Rapid a făcut două stagii de pregătire la munte, acum joacă foarte bine, fotbaliştii au condiţie fizică. Antrenorii noştri s-au modernizat prea tare, ei intră direct în joc, nu se mai ocupă de pregătirea fizică.

Sîntem o ţară care n-a înţeles că şi democraţia înseamnă lege, aşa că vom impune. Jucătorul de fotbal trebuie să ştie că e profesionist. Opt ore pe zi trebuie să fie la muncă, nu în cluburi, în baruri. Două antrenamente pe zi, să ajungă seara frînt acasă", a spus Mircea Sandu în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și:
Salariul pe care îl va avea Gică Hagi la echipa națională » Toate cifrele contractului: bonusuri imense pentru „Rege”
Nationala
Salariul pe care îl va avea Gică Hagi la echipa națională » Toate cifrele contractului: bonusuri imense pentru „Rege”
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
Noutati auto
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
Ioan Varga îi răspunde violent și-l acuză public: „Cine e Mafalda ăsta? Escrocherii, el e deștept, toți sunt proști”
Superliga
Ioan Varga îi răspunde violent și-l acuză public: „Cine e Mafalda ăsta? Escrocherii, el e deștept, toți sunt proști”
Românca Maria, senzație la turneul ATP de la Houston: „Cea mai atrăgătoare antrenoare din circuit”
Tenis
Românca Maria, senzație la turneul ATP de la Houston: „Cea mai atrăgătoare antrenoare din circuit”
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Profit.ro
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (15)
asdc
asdc  •  28 Septembrie 2010, 19:18

as spune ca omul sufera de paranoia dar toate aceste declaratii tin sa diminueze socul unei eventuale necalificari la camp european...nasu nu si-a pierdut abilitatile,parca si cateii din jurul lui au un tonus mai bun

cris4co
cris4co  •  28 Septembrie 2010, 18:57

Domnule Mircea Sandu reactionati cam tarziu.Eu sunt cel care v-a atras atentia dupa blatul Steaua-Craiova ca sa nu mai sperati la o echipa nationala puternica...Astazi va mai dau un pont.Cand o sa aduceti la nationala fotbalistii cei mai iubiti de cluburi,o sa aveti si rezultate!Fotbalistii cei mai iubiti de suporteri.Pentru ca ei vor atrage suporteri la meciurile nationalei.Pentru ca ei nu sunt iubiti degeaba.Ne pricepem si noi o leaca.Iar jucatorii vor sti pentru ce joaca.Pentru NOI...

had3s89
had3s89  •  28 Septembrie 2010, 17:05

oltene esti batut in cap?!adica raspunsul il stiu deja.cum adica,nu trebuie sa muncesti 8 ore daca esti fotbalist?alti oameni muncesc si 16 ore zilnic si castiga un salariu mizer,desi au invatat cate 20 de ani,au masterate,doctorate,iar un fotbalist analfabet care munceste 2 ore la 2 zile castiga sute de mii de euro.e normal?sau ai mentalitate de sclav?!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează