FOTBAL  »  Superliga  »  UNIV. CRAIOVA

VIDEO Rădoi, conferință-fulger: „Mă gândesc la ei, săracii!”

Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova
Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova

Articol de - Publicat sambata, 16 august 2025 18:56 / Actualizat sambata, 16 august 2025 19:23

Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul Universității Craiova, a susținut conferința de presă premergătoare partidei din deplasare cu Csikszereda, în etapa 6 din Superliga. Duelul a fost programat duminică, 17 august, de la 16:15.

Tehnicianul a fost concis și a vorbit aproximativ două minute și jumătate despre această partidă.

Rădoi a spus, mai în glumă, mai în serios, că dacă pentru el și staff-ul său programul încărcat a fost obositor, jucătorii au resimțit și mai puternic această perioadă solicitantă.

  • Craiova vine după calificarea cu emoții în play-off-ul Conference League, după insuccesul de pe terenul celor de la Spartak Trnava, scor 3-4.

VIDEO. Mirel Rădoi, declarații înainte de Csikszereda - Universitatea Craiova: „Nu putem apela la toți cei care au jucat la returul cu Trnava”

„Va fi un meci foarte dificil prin prisma faptului că Ciuc își dorește să câștige meciul de acasă, să aibă și ei prima victorie. Ne prinde într-o situație din punct de vedere emoțional bine, dar fizic nu am apucat să facem niciun antrenament până acum.

Suntem numai pe drumuri. Sper ca băieții care vor intra vor încerca să facă tot posibilul pentru a câștiga cele trei puncte. Nu va fi un meci ușor, ei au făcut un ciclu săptămânal normal, au amânat partida cu CFR Cluj. Vor arăta mult mai bine din punct de vedere fizic.

Dacă noi suntem foarte obosiți, staff-ul… mă gândesc la ei (n.r. - jucătorii), săracii, mai este până la ora meciului și vom găsi resurse de a se reface cât mai repede. Nu putem apela la toți cei care au jucat la returul cu Trnava.

O impresie foarte bună mi-a lăsat Csikszereda până acum. Mă uitam la partidele cu Dinamo de acasă, rezultatul e nefavorabil, au câștigat doar un punct cu Dinamo și au pierdut cu Rapid.

Au avut ocazii, joc agresiv prin care mută liniile în același timp. Puține echipe fac lucrul acesta prin faza de atac, să facă acel pressing ultra și să mute liniile atât de repede.

O echipă foarte, foarte bună, e amprenta lui Robert Ilyeș”, a declarat Mirel Rădoi, la conferința de presă.

Oltenii se află pe primul loc înaintea partidei din etapa 6, cu 13 puncte după primele 5 etape. De cealaltă parte, Csikszereda este ultima, cu un singur punct.

E dovadă de curaj din partea staff-ului, își păstrează principiile de joc. E important pentru fotbalul românesc ca toți antrenorii încep să creadă în ideile și principiile lor, indiferent de rezultat și adversar, să dăm încredere jucătorilor pentru a ridica nivelul.

- Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova

Clasamentul la zi din Superliga

Citește și:
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Nationala
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează