Articol de Romeo Ene - Publicat sambata, 24 mai 2025 23:53 / Actualizat duminica, 25 mai 2025 00:05
Universitatea Craiova - Dinamo 2-1. Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul oltenilor, a făcut câteva declarații explozive la finalul partidei. Acesta a ținut să infirme zvonurile potrivit cărora ar părăsi echipa la finalul sezonului.
În plus, Rădoi a lăsat de înțeles că vedeta echipei, Alexandru Mitriță (30 de ani), va părăsi echipa la finalul sezonului și a explicat faptul că s-ar bucura pentru el.

Mirel Rădoi, declarații după Universitatea Craiova - Dinamo 2-1: „Sună absurd, dar m-aș bucura să plece Mitriță”
„Felicit băieții și publicul! Pe vremea asta au venit în număr foarte mare să-i susțină pe jucători. Chiar și alaltăieri, am avut 250 de copii la baza noastră. A fost o partidă deschisă, în care era aproape imposibil să se termine 0-0.
Am început meciul... nu aș spune foarte bine, dar le-am spus că îmi e teamă de primele 20 de minute.
De ce mi-a fost frică n-am scăpat! Poate ar fi mai bine să nu mai transmit astfel de lucruri, ca să nu induc o stare de teamă jucătorilor.
N-am ce să le reproșez băieților din punct de vedere tactic. Am avut probleme mari în dinamica jocului. Chiar și la pauză, după ce eram conduși, le-am explicat ce să schimbăm, să atacăm spațiile... și am făcut-o mai bine după pauză.
Să sperăm că nu e ceva foarte grav la Baiaram. La prima vedere, nu pare. A simțit o contractură, iar noi am luat măsuri imediat, n-am vrut să riscăm. A mai trecut printr-o perioadă de genul ăsta. Dacă e ceva serios, ar putea rata Campionatul European.
De aceea am preferat să-l menajăm. Nu pare să fie ruptură musculară, ci doar o contractură, dar până nu face o ecografie, nu putem spune sigur. Ne rugăm să nu fie ceva grav.
Am încercat să ținem ascunse ofertele primite pentru Mitriță. E foarte greu pentru o echipă din România să țină un astfel de jucător. Dacă mai erau câteva etape, ieșea golgheterul campionatului.
Plecarea lui va lăsa un gol imens. Sperăm totuși că avem capacitatea să găsim măcar doi jucători care să facă împreună cât jumătate de Mitriță.
M-aș bucura pentru el dacă ar pleca. Are nevoie de o schimbare. A fost un sezon greu pentru el, cu multă presiune, iar noi n-am reușit să-l eliberăm de asta. Îl înțeleg perfect”, a explicat Mirel Rădoi, în primă fază, la Prima Sport.
Rădoi, deranjat de zvonurile potrivit cărora ar pleca de la Universitatea Craiova: „Fac pe detectivul”
„Vor mai fi mișcări pe piața transferurilor. Băsceanu e un jucător foarte interesant, a fost dorit de multe echipe din România. Suntem norocoși dacă va semna cu noi, chiar dacă nu era prioritatea noastră.
Clubul mi-a făcut o surpriză. Ne-am grăbit cu el din cauza regulii U21, riscam să intrăm într-o licitație cu alte cluburi și trebuia să acționăm rapid.
Avem și jucători români pe listă, dar nu vrem să le ridicăm cota vorbind public despre ei. În plus, trecem printr-o perioadă complicată din punct de vedere financiar.
Trebuie să scădem cheltuielile, nu să le creștem. Clubul pierde 13,6 milioane de euro anual în lipsa calificărilor în cupele europene.
Ce a apărut aseară a fost o încercare clară de destabilizare. Știu cine a scris articolul, de fapt nici măcar nu el l-a scris. La 3 milioane de euro salariu uitam și de voi, și de staff!
E un club unde fratele meu mai mare e acolo. Măcar el m-ar fi anunțat. Impresarul meu e prieten cu președintele acelui club, nu avea cum să apară o informație atât de importantă fără ca eu să știu.
Ce a apărut aseară a fost doar o tentativă de destabilizare a clubului. Poate voi face pe detectivul... toate la timpul lor. Vreau ca toți angajații clubului să înțeleagă că mergem în aceeași direcție. Iar dacă nu vor de bunăvoie... le dăm o palmă după ceafă și îi aducem pe linia corectă”, a adăugat Rădoi.
De mâine începem discuțiile individuale cu jucătorii. Ar fi ușor acum să spun că am nevoie de X, Y sau Z. Poate sunt jucători pe care nu-i mai dorim, dar care vor să rămână. Datoria noastră este să-i antrenăm și să-i aducem la un nivel foarte bun.
Nu-mi place să promit lucruri de care nu mă pot ține. La Craiova, poți câștiga campionatul sau Cupa, dar dacă joci urât, tot stadionul te va huidui. Oamenii vor pleca dezamăgiți. Vrem ca la toate meciurile de acasă, Craiova să fie numărul 1 la suporteri. Și putem obține asta doar prin jocul nostru.
- Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova
GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Universitatea Craiova - Dinamo
Clasament final în play-off-ul din Superliga



