Articol de Remus Dinu - Publicat joi, 18 mai 2023 18:06 / Actualizat joi, 18 mai 2023 22:47
Mirel Rădoi a vorbit într-o ediție specială a podcastului „Profu' de sport”, realizată de redactorul-șef GSP Cătălin Țepelin în Arabia Saudită, despre transferul ratat la Interul antrenat de Mourinho.
- Apropo de cariera ta de jucător. Dacă ne întoarcem la momentul 2009, când te-ai transferat de la Steaua la Al Hilal, mi-aduc aminte că tu ai fost atunci, ani la rând, subiectul unor posibile transferuri mari la echipe importante din Europa. S-au vehiculat nume mari, Inter, Arsenal, Portsmouth...
- Southampton...
- Da. Pentru ca la final să vii aici, în Arabia Saudită, mutare care a fost privită de mulți mai mult ca pe un naufragiu decât ca pe un succes, deși mi-aduc aminte că, la vremea aia, suma era un record pentru fotbalul românesc (n.r - 5 milioane de euro plus TVA). Dar era Arabia Saudită, nu era Occident. Sincer vorbind, și tu ai privit, cel puțin la început, venirea aici ca pe o mică înfrângere în raport cu ce visau când erai un pic mai mic și mai în formă?
- Nu neapărat ca pe o înfrângere. Pentru mine, era un moment - e mult spus escapadă - în care voiam să plec. Având în vedere tot ceea ce se întâmplase în urmă... A fost perioada 2003-2004, când am avut oferte clare, chiar am discutat cu anumiți antrenori, dar clubul a cerut foarte mulți bani pe mine la momentul respectiv. După aceea, a fost perioada 2005, când m-am operat și am avut din nou o cădere. A urmat o perioadă în care am început să am din nou evoluții bune, ne-am calificat la Campionatul European. Din nou, sumele de transferuri erau foarte mari. Momentul culminant a fost când trebuia să se realizeze transferul la Inter. Chiar și după negocierile purtate între cluburi și discuția mea cu Mourinho, [transferul] nu s-a făcut. Eram, din punct de vedere psihologic, foarte bulversat. Pentru mine, a fost o șansă mare această ofertă. Sunt sigur că, dacă nu reușeam să plec, clubul nu mai lua niciun ban pe mine, iar evoluțiile mele ar fi fost din ce în ce mai scăzute. Mă plafonasem deja în campionatul românesc, riscam să nu mai am evoluții bune nici pentru echipa națională și puteam să ajung un jucător...
- De duzină?!
- Care să aibă regrete foarte mari și să nu mai apuce să joace nici pentru Steaua în momentul respectiv. Aia a fost teama mea, pentru că simțeam, din punct de vedere psihic, că eram foarte apăsat. Era sub o presiune imensă. De asta eu înțeleg jucătorii care ratează transferuri de ce au apoi un impas, pentru că și eu am trecut prin lucrul acesta. E greu de explicat cuiva emoțional. Dar începi, chiar și la antrenament, la anumite exerciții, să vezi că nu mai ești tu. Vezi că, la un simplu exercițiu de pasare, tu nu mai dai pasele pe care le dădeai înainte și începi să te întrebi de ce. E greu să explici cuiva toate momentele astea prin care treci, așa că eu îi înțeleg pe acești jucători. La mine, reculul a fost foarte mare!
- Și cu cât e mai mare numele echipei care te vrea și transferul nu se realizează, cu atât șocul e mai mare. Dacă te vrea Inter și nu se face...
- Într-adevăr. Și să stai față în față cu Mourinho, să-ți explice unele lucruri pe care le vrea de la tine, să-ți spună că el vrea un anume tip de fundaș central care să-l înlocuiască pe Cordoba, iar eu eram același tip... În mintea mea, era ca și cum nu mai rămăsese nimic de făcut decât să plătească banii și visul mi se va îndeplini. Am jucat alături de Chivu la echipa națională a României, urma să jucăm împreună și la Inter. Nefăcându-se acest transfer, eram într-o groapă din punct de vedere psihologic. Oarecum, problemele astea le-am transpus mai departe și acasă. Nu mai vorbeam nici cu familia, nici cu soția, copilul, nu ieșeam în parc, eram numai în casă.
- Cu Mourinho cât timp ai stat de vorbă? La București s-a întâmplat, nu?
- Cred că vreo o oră și jumătate.
- Și ai plecat de acolo „topit”?!
- Îți dai seama. În momentul în care vorbeam de fotbal, imediat intervenea o întrebare de familie, imediat intervenea iar ceva despre fotbal, apoi intervenea iar...
- Încerca să-ți facă un portret-robot din mai multe unghiuri, nu?
- Exact. După aceea, punea o întrebare despre alimentație, despre recuperare, despre cum văd eu fotbalul într-un sistem, în alt sistem, în poziție de număr 6, în pozițe de fundaș central. A fost o discuție fabuloasă! Nu degeaba i se spune „The Special One”. Afla lucruri de la tine aproape fără să-ți dai seama. Abia după ce terminai discuția, îți dădeai seama că ai spus mai mult decât ai fi vrut.
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”
){kind=small}
