FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Lui Mirel Rădoi nu i-a convenit nimic: „De ce mă luați la mișto?!” » Replică din studio: „O să ne consultăm cu colegii de la Al Jazeera”

Mirel Rădoi în meciul Craiova - Rapid / foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)
Mirel Rădoi în meciul Craiova - Rapid / foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de - Publicat duminica, 09 noiembrie 2025 20:20 / Actualizat duminica, 09 noiembrie 2025 20:48

Universitatea Craiova - UTA Arad 1-2. Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul oltenilor, a tras concluziile la flash-interviu, imediat după ce echipa lui a suferit primul eșec stagional pe teren propriu, în runda cu numărul #16 din Superliga, contra celor de la UTA. Tehnicianul a fost dezamăgit și deranjat pe finalul interviului de întrebările primite.

Antrenorul Craiovei a analizat cele întâmplate duminică seara pe „Ion Oblemenco”, a vorbit despre ratări și despre cum adversarii au reușit să dea lovitura, iar în final a fost deranjat de o întrebare primită, privind pauza competițională care urmează și modul cum o privește el în acest moment, având în vedere atât rezultatul din campionat, cât și succesul din Europa.

„Cum vine această pauză, vă priește sau din contră, vă încurcă?”, a fost întrebat Rădoi, moment în care „a luat foc”.

„Care credeți că ar fi răspunsul? Că am pierdut mi-ar prii, nu? Nu înțeleg întrebările astea retorice, dacă vreți să mă luați la mișto... din respect pentru dumneavoastră vin aici și încerc să vă răspund, dar dacă am pierdut cum ar putea să ne prindă următoarea perioadă? Fericiți, nu?! Nu înțeleg.

Trebuie să acceptăm rezultatul, sunt mulțumit de joc, de ocaziile create, dar din păcate nu avem ce să facem, să blocăm ca echipa adversă să nu aibă niciun corner. În perioada următoare o să facem asta ca să începem să adunăm puncte”, a spus Rădoi la „Digi Sport Special”.

Mirel Rădoi, concluzii după eșecul cu UTA

„A fost un joc bun, pe care l-am condus, dar ne-am stricat rezultatul. Trebuie să facem un „zid” la mijlocul terenului, să nu îi mai lăsăm să aibă cornere. Poate e acum la cald și nu știu... îmi vin în minte alte faze. Ratăm cu seninătate și primim goluri prea ușor.

Contează și cornerul ăla, e frustrant să pierzi acasă, mai ales al doilea meci pierdut pe teren propriu. Nu ai ce să faci, trebuie să accepți. E un rezultat rușinos, vrei, nu vrei, ai trei puncte mai puțin. Asta e realitatea.

Eu am încercat să vă explic unele motive. Din următoarele șapte partide trebuie să facem șapte victorii, să revenim acolo sus. V-am răspuns sincer, v-am spus că urmează o perioadă în care trebuie să minimalizăm rezultatele slabe și accidentările. Sunt factori care influențează situația, dar încercăm să obținem șapte victorii în următoarele șapte meciuri și să revenim pe primul loc.

Ca orice jucător are și perioade mai slabe Al Hamlawi, și noi avem perioade mai slabe ca echipă. Adversarii ne analizează, știu ce jucători avem, ce calități, totul devine mai greu. Dar nu cred că Assad va rămâne doar cu aceste goluri, pentru că e un jucător cu multă calitate”, a spus Mirel Rădoi, după meci, la microfonul „Digi Sport”.

Nemulțumirile lui Rădoi au stârnit o replică din studio, din partea moderatorului Vali Moraru: „O să ne consultăm cu colegii de la Al Jazeera, să vedem care sunt întrebările oportune. Să nu se mai simtă luat la mișto. Nu știu de unde… Să trecem mai departe, e cel mai bun lucru pe care putem să îl facem”.

VIDEO cu golul decisiv marcat de Costache și gafa lui Isenko

  • Sursă video: Prima Sport 1

Clasamentul ACUM în Superliga

Citește și:
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Liga Campionilor
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Superliga
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
Liga Campionilor
Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (17)
PAPAMARZZOLE
PAPAMARZZOLE  •  09 Noiembrie 2025, 22:59
Postat de remarque pe 09 Noiembrie 2025, 21:01

Este evident că de multe ori ziariștii pun întrebări care provoacă. Un om inteligent știe însă să facă față la astfel de mici tertipuri gazetărești. Rădoi fiind coleric mușcă mereu momeala. Semn că mai trebuie să se maturizeze. ***

E semn clar ca are niste limite intelectuale foarte bine definite si fara eleasticitate. Nu are sanse prea mari sa le extinda si sa evolueze! *** Si sa nu uitam ca el este acum antrenor la Craiova pentru ca l-a busit plansul anul trecut in timpul interviului, nu pentru ca ar fi vreo valoare!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Karkaleki
Karkaleki  •  09 Noiembrie 2025, 22:52
Postat de DrSoma pe 09 Noiembrie 2025, 21:03

Când la începutul campionatului ai trei superatacanti care marcau pe bandă rulantă iar acum ai trei superratangii( și cu mină nefericită), nu mă pot abține sa nu mă întreb cine și cum i-a antrenat în aceasta perioadă ?! De asemenea mă intriga sistemul folosit în apărare !? Densitatea ,aglomerarea se face de către echipele mici pe cand echipele cu pretenții, cu jucători cu bune calități individuale, folosesc sisteme ușor reconoscibile chiar și de către un privitor mai puțin avizat. Ce sistem folosește Craiova? La primul gol erau 5-6 jucatori plus portarul pe o linie la maxim 2 metri de linia porții?! Asta e o situație des întâlnită dar...falimentară.Concluziz? Craiova are nevoie de antrenor specializat pe exercitii de finalizare și un altul specialist în sisteme defensive.

De aia trebuie de urgenta cumparati altii noi, antrenati calumea. Din 3 in 3 luni, Radoi are nevoie de alyi jucatori, ca pe aia care-i are nu stie sa-i mentina la nivelul la care i-a primit

Vezi toate comentariile (17)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!